A doua zi, cand pacla diminetii se ridica din verzile paduri ale Verdiavosuliui, Zilorf pleca la drum. Nu isi putea scoate din minte atitudinea tatalui sau. De ce, de ce se comporta asa cu mine? Poate totusi Ermusus are dreptate, poate voi gasi linistea la Sempiterna. Totul insa se invartea in jurul acestui „poate". Incearca sa isi alunge gandurile nelinistitoare si hotari sa mearga mai departe.
Acesta duse mana streasina la ochi impotriva soarelui si privi cu atentie drumul pe care trebuia sa il urmeze. Drumul serpuia lin la vale si taia dealurile domoale, intocmai ca o apa, dupa care se pierdea in padure. De o parte si de alta a drumului se intindeau dealuri verzi, colorate de alocuri cu diferite flori. O asemenea priveliste mereu il surprindea placut. Incepu sa coboare domol pe drumul ce mai tarziu avea sa intre in padure. Admira peisajul din jur care parea ireal, dealuri verzi erau peste tot in jur. Acestea se intindeau ca o mare de verdeata din care rasareau ici si colo cate un stejar falnic. Acestia sunt niste copaci inalti, cu ramuri noduroase si puternice si cu o coroana larga si bogata. Din cauza ca acesta ajungea la varste foarte inaintate, el semnifica faima nemuritoare. Stejarul mai era supradenumit regele padurii.
Pentru noi padurea a fost si este casa, adapost , loc de refugiu , spatiu de visare, loc binecuvantat al naturii si frate de suflet, tot ce reprezinta binele si frumosul. Cand privesti dealurile noastre , acoperite cu paduri , fara sa vrei te gandesti la vesnicie. Nicaieri nu te poti pierde de lume mai bine decat in inima padurii. Aici este atat de multa liniste, aici domneste o atmosfera de pace profunda. Aici poti fi visator. Aici uit de tot si de toate si simt ca pot deveni o persoana mai buna. Padurea, aurul verde al pamantului. Aceasta este adevarata comoara. Nimic nu poate fi asemanat cu padurea. Toate aceste ganduri ii treceau prin minte tanarului Zilorf. Ofta prelung si hotara sa isi continue drumul.
Nu mai dura mult si intra in padure. Aici inca nu patrunse atat de bine soarele, asa ca roua inca se pastra. Merse o vreme prin padure si dupa trecuse pe langa un bustean acoperit cu muschi, iar din stanga sa se auza susurul unei ape. Pesemne ca este un parau undeva prin imprejurimi, gandi el. Cum ii era destul de sete, se hotara sa se abata putin de la cale pentru a-si potoli setea. II fu usor sa il gaseasca, un paraias micut ce curgea iute. Se apleca si bau apa pe saturate si dupa se aseza putin ca sa se odihneasca . Padurea se inalta in jurul sau si il facea sa se simta cu adevarat minuscul. Ironica situatie, gandi acesta. Deobicei ma simt urias fata de cei din jurul meu, dar acum... se opri brusc meditat pentru ca observase o mica insecta ce se urca anevoie pe piciorul lui. O privi cu atentie dupa care o lua in mana. Pentru ea sunt cu adevarat urias, dar probabil si ea se simte uriase fata de alte vietati si mai mici, poate atat de mici incat eu nici nu le pot vedea. Asadar, nu dimensiunea conteaza cu adevarat, ci perspectiva. Asa cum viata ei poate fi nesemnificativa pentru mine, poate asa nici viata mea nu are importanta in lumea noastra mare.
Dar isi aduse aminte ca trebuia sa o viziteze pe Sempiterna, asa ca isi intrerupse monologul. Nu avea vreme de pierdut asa ca era vremea sa purceada din nou la dum. Hotari sa lase biata vietate jos si isi continua drumul. Trecuse deja mult timp de cand se pornise si afara se intunecase destul de bine. Dar cu cat mergea mai mult, cu atat i se parea ca poteca din fata lui incepe sa fie din ce in ce mai luminata. Se pare ca avea dreptate, acum ca se inopta incepea sa vada bine acest lucru, poteca pe care pasea era usor luminata. La inceput nu intelesese acest fenomen, dar apoi observa niste mici vietati ce se plimbau pe poteca, luminand-o usor.
Sclipirici, sopti Zilorf. Sclipiricii ii aduceau aminte de mama lui, persoana pe care a iubit-o cel ma mult in viata sa. Ii era foarte dor de ea. Si-ar fi dorit ca acum sa fie aici langa el, ea cu siguranta ar fi stiut ce e de facut. Suspina usor si incerca sa se reculeaga. Ii veni in minte niste amintiri de pe vremea cand era copil. Era mic de tot, abia implinise 5 ani si plecase cu mama sa la Copacul Vietii. La inceput crezuse ca era o simpla vizita si chiar si asa era foarte incantat. Au ajuns acolo pe seara si s-au asezat comod pe iarba.
