VAMPIRIȚA

4. Vrăjitoarea...

" Oare, pe unde umblă fata asta"? Se întrebă Christopher îngrijorat... era deja întuneric, iar cerul înnorat nu avea nici o luminiţă în jurul lui. Toate stelele, împreună cu luna, păreau că se ascund de nişte monştrii fioroşi.

Trecuse mai bine de câteva ore de când o căuta. Îi luase urma prin toată pădurea, dar undeva la poalele munţilor Sângeroşi o pierdu. Se întunecase bine şi nu mai avea cum să o găsească.

Îşi dădu seama că fusese răpită de Vezlodov. Ella era în pericol. Fierbea de furie că nu ascultase de Semida când îl trimisese după ea. Acum Ella ar fi fost în siguranţă alături de el. Voia să urce în acele secunde singur pe munte şi să o ia de acolo, dar ştia că merge spre o moarte sigură, mai ales că și el era căutat.

Avea nevoie de ajutor. Trebuia să facă un plan şi apoi să o recupereze. Aşa că se întoarse din nou la locul unde îi lăsase pe Semida şi pe Toby, bucurându-se că aceștia nu plecaseră.

Când ajunse, Semida îl simţi şi se ridică în picioare într-o secundă. Insă, când îl văzu că vine singur, izbucni în lacrimi.

- Nu am putut să o găsesc, spuse acesta când ajunse în dreptul lor. Era prea târziu când am ajuns acolo. Una din brutele lui Vezlodov a ajuns la ea. Cu siguranţă a dus-o în castelul său.

- Sus, pe munte? Întrebă Toby, terifiat.

- Exact acolo, întări Christopher, spre groaza vârcolacului.

- Pentru asta trebuie să ne facem un plan, spuse şi Semida.

- Da... răspunse vampirul. Nu prea avem de ales. Trebuie să ne abatem de la căutarea fântânii, să ieşim din pădure şi să mergem în satul vecin. Acolo este o prietenă bună care ne poate ajuta.

- Nu ştiu ce să zic, afirmă Semida, cam îndoielnică. Nu ştiu dacă e o idee bună să mergem în alt sat... toată lumea a auzit ce s-a întâmplat în celălalt mai ales când cineva a avut grijă să se laude cu asta.

Christopher îi aruncă o privire plină de ciudă. Ştia că la el se referă. Se lăudase cum Ella îi salvase viaţa de săteni.

- Atunci ce sugerezi? Replică el, cu venin.

- Eu zic să mergem  pe munte, spuse ea, ţinându-i piept.

- Nu. Răspunse el, scurt. Eu hotărăsc aici. Trebuie să mergem în sat. Nu avem de ales. Crede-mă.

- Bine, se resemnă ea. Dar dacă se întâmplă ceva te las acolo şi am plecat, replică ea, rece. Singura mea prioritate este sora mea.

Cei doi bărbaţi se uitară la ea, uimiţi, dar nu mai spuseră nimic. Îşi adunară în linişte lucrurile şi apoi se îndreptară spre satul din apropiere. Era bine că era întuneric şi toată lumea dormea.

Când ajunseră pe uliţa ce ducea la intrarea în sat, Christopher zări o umbră mişcându-se în negura întunecată. Se avântă pe urmele ei, însoţit de cei doi care nu conteneau să comenteze că nu e bine ceea ce fac.

Umbra dispăru din vedere pe o stradă lăturalnică. Christopher, scăpă o înjurătură, urându-i deja pe cei doi de pe urmele lui căci din cauza lor nu se putea concentra. Unde dispăruse? Se întrebă, nervos când dintr-o dată o zări sărind în faţa lui... Aşadar se juca cu el, gândi acesta.

Se aruncă asupra ei şi o prinse în braţe, dar aceasta se frânse şi dispăru din mâinile lui, scoţând un râset cristalin. Apoi se materializă din nou în fața lui şi o zbughi spre ultima casă din sat, căci acolo îi condusese în alergarea lor.

Acesta bătu la uşă şi aceasta se deschise încetişor. În pragul ei stătea o femeie bătrână, zbârcită, cu părul alb ca zăpada. În mâna dreaptă ţinea un toiag de care se sprijinea, iar în vârful nasului avea un neg mare şi negru, care îi strica întreaga fizionomie a feței. Era destul de dolofană că abia încăpea pe uşa mică de la intrare.