VAMPIRIȚA

7. Mai multe vești...

*

Poposiră într-o poiană lângă munte. Alergau de ceva timp pe urmele fetei, dar văzând că aceasta nu dădea nici un semn că avea de gând să aterizeze, se opriră să îşi tragă suflul. Făcură un foc care să le ţină de cald căci încă ningea. Se hrăniră amândoi cu sângele a câtorva viezuri sălbatici şi apoi aşteptară.

Mai aveau câteva zile de mers până ajungeau la locul unde era Fântâna Vieţii.

Semida adormi în braţele lui Constantin care o privea cu adoraţie. O plăcea pe fată. O urmărise tot timpul şi se îndrăgostise de ea. Ura faptul că fusese ţinut mereu sub presiune de Vania.

Ştia că aceasta nu îl iubea doar profita de naivitatea lui, dar nu putuse să rişte să fie omorât. Privise cu oroare crimele lui Vezlodov şi se temuse pentru viaţa lui. Spera din toată inima să nu îi mai vadă pe niciunul din ei.

Apoi când i se dăduse de ales între viaţa lui şi a fratelui său de cruce fusese cutremurat. Cu inima grea, alesese să îl părăsească şi să fugă. Regretase amarnic când auzise că urma să fie ucis de o gloată de ţărani însetaţi de sânge.

Încercase zadarnic să îl trimită pe Benedict să îl elibereze, dar nici măcar acesta nu reuşise. Acum că erau împreună, în siguranţă, cel puţin pentru moment, era mulţumit.

Zâmbi bucuros privind la fata frumoasă din braţele lui. Îi trase părul roşcat de pe faţă şi îi mângâie uşor bărbia. Aceasta tremură puţin, dar dormi în continuare liniştită, de parcă ar fi fost acasă în patul ei.

Conta pentru el enorm, faptul că şi ea îi răspundea la sentimentele lui. Se îndrăgostise de ea, de felul ei năvalnic, de faptul că se arunca în toate fără să-i pese că viaţa îi era în pericol. O iubea pentru tot ceea ce era ea. Simţea că era sufletul lui pereche.

De multe ori, lua forma de vultur şi o urmărea pentru a o ştii în siguranţă. Într-o bună zi avea să îi mărturisească totul, dar până atunci avea să o protejeze cum putea mai bine.

- Eşti bine frate?

Vocea fratelui său, Christopher, îl smulse din gânduri. Îl privi pe acesta bucuros şi apoi îi răspunse la întrebare.

- Da. Sunt bine. Vreau să îţi mulţumesc pentru că m-ai iertat, răspunse acesta, plecând ușor capul în semn de recunoştinţa.

- Fii fără griji. Ştiam că nu ai avut de ales.

- Serios? De unde ai ştiut? Întrebă acesta, uimit.

- Da serios. Ceea ce mi-a spus Benedict când a încercat să mă elibereze nu putea fii spus de un om căruia îi fusese ucisă familia. Atunci am ştiut că şi tu ai fost amăgit ca şi mine.

- Mulţumesc, frate. Chiar apreciez. Apropo te potriveşti cu Ella.

- Oh! Mulţumesc, spuse Christopher, bucuros de faptul că măcar de fratele lui nu trebuia să îşi ascundă sentimentele. O iubesc! Îi mărturisii el. Sincer... şi nu ştiu cum să îi spun asta. Dar trebuie să o fac, inima mea nu mai suportă amânare.

- Frate! Dar chiar o iubeşti! Exclamă celălalt, vizibil entuziasmat şi bucuros pentru prietenul lui. Ai face de bine să îi spui cât mai curând.

- Mi-e teamă! Suspină vampirul... dacă o să mă respingă? Nu cred că aş putea suporta asta! Pur şi simplu zilele astea am crezut că inima mea va ceda dacă nu o voi găsi.

- Fii pe pace... dacă te refuză asta e, dar nu cred... eu cred că şi ea te iubeşte! Ştii... viaţa de vultur are uneori şi părţi interesante. Poţi să urmăreşti oamenii fără să fii urmărit de ei.