Din zori si pana-n noapte

I

- Domnisoara Filip ? spuse doamna aceea in varsta uitandu-se pe lista.Isi aranja meticulos si obsesiv ochelarii mici cu rama portocalie, pe nasul mic ascuns intre obrajii rosii si gesticula violent din priviri cautandu-ma in sala.

In aceasta sala erau  peste douazeci de tineri, poate chiar mai mici de varsta ca mine,preocupati cu telefoanele lor perfomante si reviste de lifestyle." Ce copii" mi-am spus eu in timp ce m-am ridicat de pe scaunul din fundul salii. Scaunul a scartait si aproape zece perechi de ochi si-au intors privirea spre mine.

In timp ce mergeam, atat acei tineri cat si doamna aceea cu fata de purcelusa ma priveau sfidator.Poate inaltimea mea era de vina?Purtam totusi niste pantofi cu toc modest, dar trocaitul lor  excesiv ma enerva si pe mine.Asa ca am incercat sa merg pe varfuri.Nimic! Tot se aude...

-Da.Eu sunt Filip.

-Doctorul Alexandrescu te asteapta,imi spuse ea privindu-ma sfidatoare.Urmeaza-ma!

"Draga doamna purcelus stiu deja drumul"mi-am zis eu in mintea mea.

Odata ce am intrat in cabinet un miros placut de frezii m-a cuprins.Intradevar pe o masa asezata pe peretele din stanga mea trona o vaza foarte frumoasa in care erau asezate cu grija florile.Mai sus de ele pe perete erau meticulos aranjate in rame de lemn de brad, diplomele doctorului Alexandrescu.Desi incaperea era alba, ca de spital era plia cu un aer primitor, chiar calduros.

 Domnul Alexandrescu ma privea cu drag.Parul usor grizonat si inceputul de chelie ii tradau varsta.In rest, chipul sau emana, de fiecare data cand ne vedeam, o bucurie continua. Ochii aceia negri ca doua migdale prajite aduceau un pic cu un chinez.Cand eram mica, veneam impreuna cu mama mea si de fiecare  data cobora la nivelul meu  si cu degetele acelea mici de copil ii intindeam usor piele din jurul ochiilor, pronuntand mai mult fizionomia unui chinez.

Desi acest aspect primitor a lui era de cele mai multe ori ca un tratament pentru mine, cateodata debea asteptam sa termin vizita si sa plec.

-Ooo.. domnisoara Filip!Nu ne-am mai vazut de mult,nu?imi zice el cu tonul acela prea familiar.

-Da... de ieri !am zis-o eu pe un ton un pic obraznic si am inceput amandoi sa radem zgomotos.

-Ia zi! Ai adus ce te-am rugat?Stii... e destul de greu sa rezolv povestea cu tatal tau... e complicat... mama ta nu vrea...

-Domnule doctor stiti foarte bine ca mama azi vrea, maine nu vrea. Am inteles ca aceasta situatie este mai delicata, dar imi asum aceasta responsabilitate.

Am spus aceste cuvinte desi nici eu nu ma credeam.Voiam sa par hotarata .

Scot din geanta un plic maro, usor uzat si i-l dau doctorului.Acesta scoate foaia din interior analizand-o atent.

-Domnisoara Filip, pe un ton familiar... Miruna. Nu inteleg de ce tii neaparat sa ii ajuti... desi sincer iti spun eu  nu  ii ajutam.Sa renunti la viata ta pentru ei?Eu nu as face asta nici pentru nevastamea, nici pentru Papa.Rase.Eu am luat-o pe Maria cred ca din dragoste si nici acum nu sunt sigur, dupa 26 de ani, ca o iubesc.Dar, lasa-ma pe mine. Zi tu acum!

-Parintii mei desi nu sunt cei mai buni parinti din lume, mi-au oferit o viata decenta in ciuda averii familiei Filip.Nu ii condamn, dar nici nu ii ridic in slavi.Consider ca sunt datoare... . Atata tot.

Doctorul dupa ce se foii un pic pe scaun, se ridica si veni langa mine. Ma lua de mana si simtind ca vrea sa fim la acelasi nivel m-am ridicat si eu. Cu o privire calda si cu un zambet pe buze mi-a spus: