Din zori si pana-n noapte

Capitolul IV

In seara aceea s-au decis data nuntii, locatia. petrecerea si alte detalii nesemnificative.

Nu il mai vazusem de o saptamana. Imi trimitea cateodata mesaje gen: " Ce faci nevasta?:))" sau "Ai pregatit masa?" care ma amuzau copios. Ii raspundeam la fel crezand ca astfel de apropieri ne vor face viata mai usoara dupa casatorie.

Dar totusi nu ma impacasem cu ideea.Simteam o teama in suflet care parca nu ma lasa in pace indiferent de ce faceam.

Soarele parca se dezmortise si in sfarsit, dupa o iarna ingrozitoare, lumina si el ca intr-o zi de primavara. Zapada incepuse sa se topeasca si parca in aer se simtea o adiere placuta.

Eram primul an de facultate. Tocmai terminasem sesiune care bineinteles am luat-o cu brio. Sunt tipul de persoana care invata. Nu tocind. Dar intelegeam din prima. Dar am un mare defect. Prind repede, dar uit la fel de repede. De aceea pentru aceste examene a trebuit sa muncesc mai mult ca in liceu.

Stateam pe scarile facultatii in timp ce prietena mea Corina cobora cu doua cafele cu lapte. Se aseza langa mine si parca prevestind un dezastru mi-am tras picioarele fix cand ea pica dintr-un pahar jumatate de cafea intre noi.

-Ups...!!

-Pe bune? Ai grija! si am ras zgomotos. Esti cea mai neindemanatica cunostiinta a mea... .

Ea se uita la mine ridicand o spranceana, apoi pe un ton sarcastic:

-Dar sunt cea mai buna prietena a ta si dasta trebuie sa ma suporti.

-Nu sunt obligata.. stii?

-Ba da!

-Ba nu... nu sunt obligata, dar te suport de atata timp incat m-am obisnuit cu tine!

-Si eu te iubesc!

-Zi ce vrei!

Se ridica un pic pentru asi scoate telefonul din geanta. Se uita cand la mine cand la telefon, apoi rase. Si radea si nu se mai oprea pana cand isi minjii privirea spre poarta facultatii si ridica o mana pentru a face un semn cuiva.

Mi-am indreptat privirea spre poarta si am vazut un baiat care se apropia spre noi. Purta ochelari de soare astfel incat i-am vazut chipul debea cand a ajuns in dreptul nostru.Parea un tip obisnuit cum un chip comun, dar destul de dragut.

-Buna Alex. Ea e Miruna, colega mea de facultate. Miruna, el e tipul de care ti-am vorbit si imi facu pierduta cu ochiul.

M-am uitat un pic nedumerita la ea, dar am continuat si i-am facut jocul.

-Aaaa... Alex! Buna! Ah Corina am crezut ca exagerezi cand povesteai de el.

"Habar nu am cine este" mi-am zis eu in gand si i-am zambit Corinei.

"Ce o sa mi-o plateasca Corina!" si dupa ce mi-am dres glasu am facut propunerea la care se astepta cel mai putin Corina.

-Corina ce ar fii sa iesim la o cafea?

Corinei ii pica fata. "1-0" Alex parea intradevar incantat. Corina minjii din nou ochii la mine si sincer nu vreau sa stiu ce metoda de tortura folosea acum in mintea ei asuprea mea.

Am ranjit, dar vazand ca pe chipul Corinei apare un ranjet mai diabolic decat al meu m-am retras un pas in spate.

Corina se uita la mine si zambind cu buzele pana la urechi imi zise:

-Ce ar fii sa mergem toti la o cafea?

-Cu cea mai mare placere! se auzi o voce din spatele meu.

Nu era vocea nici a mea, nici a lui Alex, nici a Corinei.

M-am intors sperand ca in spatele meu sa nu fie cine credeam eu ca e... dar da.. da .. era Vladimir!