povesti de groaza

《4》

     Totul a început intr-o seara când m-am întors de la munca. Casa părea normala-aceleasi haine aruncate peste tot,masa plina de ramasite,chiar si panza de paianjen din colt era tot acolo-doar ca în aer plutea ceva straniu. Ceva care mă făcea sa mă gândesc la lucrurile oribile văzute azi la servici. Încă niște cadavre spintecate de Omul cu Masca. Îmi las paltonul în cuierul din dreapta ușii și mă trântesc exasperat pe fotoliul verde din sufragerie. Închid ochii câteva clipe numai pentru a încerca sa-mi eliberez creierul de toate mizeriile cauzate de oameni. Tresar cand un curent rece se repede pe la ceafa mea. Ugh,mai bine mă duc sa închid geamul. Mă ridic leneș și Înaintez pe holul gol și îngust care desparte camera de zi de dormitor. Podeaua scârțâie sub atingerile ferme ale pantofilor mei dandu-mi mici fiori pe șira spinării.  Ajung în dreptul camerei care se presupune a fi dormitorul meu. Ce-I drept,nu prea seamana,singurele lucruri ce fac ca încăperea sa nu fie pustie fiind un pat și un dulap vechii, lângă fereasta.

Îmi apropii mana de clanța, degetele mele lungi și subtiri făcând contact cu metalul rece, ruginit. Sunt aproape sa deschid ușa, dar apoi o sclipire mă anunță cât de idiot sunt. Vântul trebuia sa vina din alta parte,nu din dormitor. Usa e închisă.  Mă întorc brusc când aud un scârțâit metalic venind dinspre usa de la intrare. Mă îndrept spre locul de unde s-a auzit zgomotul mai devreme,picioarele tremurându-mi.  Fiindcă lucrez intr-un domeniu unde oamenii sunt uciși nonstop,normal ca am mereu impresia ca sunt urmărit.  Dar de data asta era diferit. Părea mai real. Încerc sa deschid ușa,dar era inchuiata. Nu îmi amintesc sa o fi făcut eu,așa ca mă duc repede și îmi i-au pistolul de pe canapea. O durere imensa de cap mă cuprinde,când ceva rece și metalic se izbește de capul meu. Simt cum mă prăbușesc lângă canapea, pistolul căzând din mana mea. Privirea mi se intetoseaza,ochii încep sa mă înțepe și simt ca nu mai am aer. 
Aud niște pașii plimbandu-se pe lângă mine,apoi un scârțâit.  Ca și cum persoana care mi-a pătruns în casa târăște ceva. Urechile încep sa-mi țiuie și încep sa respir din ce în ce mai greoi. Îmi întorc capul încercând sa văd persoana,dar nu sunt capabil sa deslușesc imaginea. Pot doar sa spun ca e o silueta înaltă și colțuroasa,cu un baston lung,cu vârful din argint,acum acoperit de sange. Sângele meu.

-C-ce?reușesc sa întreb intr-un final,apoi tușesc speriat,din gura mea ieșind numai sânge.  Vreau sa continui,vreau sa mai spun ceva,dar nu pot. Simt ca mă inec cu sângele care continua sa apară la mine în gura. Silueta masculina se așează pe vine lângă mine,dandu-si jos mănușile negre din piele. Mă mângâie ușor,dandu-mi parul saten închis de pe fata. Încerc sa mă mișc, dar nici un mușchi parcă nu îmi mai funcționa.  Mai trag un ochii către monstrul din fata mea,și atunci îmi dau seama cine e....Omul cu Masca. Acum îmi dau seama de ce I se zice așa. Pe fata avea o masca îngrozitoare-alba,care părea sa zâmbească tot timpul. Pe frunte era desenat ceva cu sânge, iar pe bărbie era scris ceva....intr-o liba necunoscuta mie. Câteva lacrimi aluneca ușor pe obraji mei mânjiți de sânge. Ăsta îmi e sfarsitul....O sa mor...cuvintele astea îmi bântuie mintea,urmate de melodia pe care o fredonează liniștit barbatul de lângă mine. Încerc sa mă mișc, iar atunci simt din nou acel metal izbindu-se de capul meu. Am putut auzi cum craniul mi s-a spart. Barbatul își apropie mâinile albe ca varul de gura mea,și mi-o deschide râzând. Mă uit la el lacrimile neincetand sa curgă,la fel ca sângele.  Omul cu Masca începe sa-și depărteze mâinile, una în sus și alta în jos. Gura mă doare cumplit,și încerc sa urlu,dar nu pot. Se aude un trosc,iar eu încerc sa zic ceva,dar nu pot sa-mi mișc gura,mi-a rupt maxilarul.

Îl urmăresc pe intrus îngrozit cum se duce pana lângă usa,unde pistolul meu zăcea pe podea. Îl ridica apoi se apropie de mine,mergând grațios.  Își da jos pălăria în semn de respect,zâmbind în același timp,apoi apasa pe trăgaci, glonțul patrunzandu-mi în cap. Am simțit un impact imens,ca și cum tot tavanul a căzut peste mine,apoi o frica imensa. Știam ca o sa mor,și îmi era teama. Pieptul meu încă se ridica,semn ca eu încerc sa respir,dar în plămâni nu mai intra pic de aer. Îl văd pe barbat aplecandu-se asupra mea. Mă mângâie blând pe fata,apoi cu o voce groasa spune:

-Nu e nimic personal,sa ști. E totul doar de amuzament. Apoi totul devine întunecat.  Puteam încă sa aud cum fredonează ceva,dar nu constietizam.  Parca pluteam,parcă eram intr-un vis. Acum totul mi se părea așa frumos. Mă simțeam calm. Apoi,dintr-o data nu am mai simțit nimic.

Yeee...capitolul ăsta a venit mai devreme decât mă așteptam. Sper sa nu fie o irosire de timp =).