povesti de groaza

《5》

     O durere de cap imensa mă face sa deschid ochii. Îmi scutur capul dezorientat, pentru ca eu nici nu știam ca dorm. Mă uit prin imprejurimi, și observ ca sunt în camera mea. Mă ridic cu greu din patul mic și vechi, fapt datorat amețelii, și mă îndrept cu pașii mici înspre ieșirea din dormitor. Când sa pun piciorul -acoperit doar de o şoseta neagra, rupta în vârf- pe prima treapta, mă opresc. Îmi duc mana la cap, și las un mic icnet sa îmi iasă pe gura... Durerea e prea mare. Deschid ochii și mă sprijin de perete, ca sa pot sa cobor intr-un final scarile. Privirea mi se intetoseaza și parcă în mintea mea e doar abur, o chestie care nici nu știu cum sa o explic. Simt cum îmi explodează capul, dar în același timp pare ca mi se eliberează de toate grijile pe care le-am avut cândva. Le aud vocile părinților mei, de jos din bucătărie, cum fac schimb de idei: "Hai sa îl ducem la gunoi!" ,"Mai bine îl ardem" ,"Îl aruncam la porci!"...

Ce tot zic ei acolo? Despre ce e vorba? Întrebările astea se plimba prin capul meu, iar eu simt cum mă panichez. Nici nu știu de ce. Pur și simplu, inima începe sa îmi bate din ce în ce mai puternic, și simt cum aerul dispare. Sar de pe ultima treapta și pășesc, puțin ezitant, în bucătărie. Rămân blocat când văd ce scena mi se arata în fata ochilor. Îmi duc mâinile la cap și las lacrimile sa curgă în voie. Mamă, tată! Tip cât mă țin plămânii dar ei nu reacționează în nici un fel. Ma duc și încerc sa o prind pe mama de mana, dar trec prin ea. Ce?

Era îngrozitor... totul plin de sânge, sângele meu... Părinții mei, nu îi mai văzusem niciodată așa, pana atunci. Erau diferiți, parcă aveau ceva demonic în ei. Iar eu, eram doar un copil, care si-a văzut propriul cadavru...