C A P I T O L U L 7
A U T O R
"Mai știi când ai dansat cu
vărul meu George, mătușa Lilith
și cu toată populația planetei, dar doar cu mine nu?"
După ceremonie, Sophia nu a rămas singură nici măcar o secundă, deși crezuse că o să aibe timp să se odihnească măcar puțin. Oamenii se învârteau în jurul ei, ii adresau tot felul de întrebări și o complimentau. Toți voiau să își facă poze alături de ea, să îi admire îndeaproape rochia care li se părea toturor încântătoare. Tinând cont de cât de mult plătise Andrew pentru ea, trebuia să își merite cumva banii. Însă, oricât de mult s-ar fi străduit, nu putea să fie pe deplin prezentă în discuțiile lor. Se străduia însă să zâmbească politicos și să dea din cap, chiar dacă nu era atentă.
Își tot privea degetul pe care i se odihnea inelul. Nu ii venea să creadă că ea chiar este căsătorită acum. Dacă i-ar fi spus cineva cu două săptămâni în urma că ea avea să se căsătorească astăzi, ar fi râs. Și l-ar fi declarat nebun, pentru că i se părea imposibil. Însă acum privea în jurul ei și realiza ca nimic din toate astea nu este un vis, deși poarte că și-ar fi dorit.
Începuseră să o doară picioarele de la tocurile mult prea înalte, care reușeau totuși să o aducă la același nivel cu Andrew. Ii ceruse Rithei să îi aducă pantofii de rezervă, care semănau oarecum cu niște balerini, apoi se așeză pe scaunul ei. Rochia păruse atât de minunată atunci când stătea pe manechin, însă acum, după multe ore de când o poartă, începuse să o incomodeze. Voia să se schimbe în cealaltă rochie pe care o avea pregătită, însă Christine ii ceruse să mai rămână puțin astfel.
Se schimbă într-un loc puțin mai retras și apoi realiza că se simte mai bine așa. În sfârșit avea mai mult echilibru și nu mai simțea că rochia o incomodează la fel de tare.
— Vă simțiți bine?
Sophia se bucura că Ritha nu a folosit apelativul 'doamna Devon'. Il auzise de prea multe ori în această seară, mai ales din partea lui Andrew, care oricum nu prea a stat pe lângă ea.
Incă simțea că nu i se potrivește, nu era obișnuită să răspundă oamenilor care o strigau așa. Dar trebuia să se obișnuiască, pentru ca, de acum înainte așa avea să fie viața ei.
— Sigur.
— Urmează dansul mirilor acum, domnul Andrew m-a rugat să vă anunț. Vă așteaptă în față, anunță o fată necunoscută, iar Sophia aprobă.
Salonul in care se organizase recepția era imens, total diferit față de ce aștepta ea să găsească. Totul părea atât de scump și de perfect, de la mobilă până la plantele care se aflau pe lângă pereți. Oamenii erau mai mulți decât credea ea că o să găsească. Peste tot se afișau rochii elegante, care se întreceau în frumusețe. Sophia putea să asemene evenimentul cu balurile pe care nobilimea le organiza în trecut.
Christine zâmbea cu gura până la urechi și se lăuda peste tot cu nora ei minunată, de parcă era cel mai bun lucru care i se întâmplase. Thomas era mândru că în sfârșit fiul său își găsise un rost în viață și ca în sfârșit avea să se implice mai mult în afaceri. Părinții Sophiei stăteau retrași la o masă și discutau cu diverse figuri. Sophia nu statu de vorba decât cu Jeny și câteva rude mai apropiate de-ale ei. Nu putea să mintă, se bucura că se aflau și ei aici. Avea nevoie să vadă niște fețe cunoscute în toată masa de oameni care i se întindea în fața ochilor.
— Doamnelor și domnilor, puțină atenție, vă rog! Urmează dansul mirilor! anunță o voce necunoscută în microfon, iar cei doi au înaintat spre centrul localului, de unde ii puteau admira toată lumea.
