C A P I T O L U L 3
S O P H I A
"Inconștiența alungă suferința"
M-au vândut.
I-am iubit cel mai mult pe lumea asta, însă se pare că eu nu am însemnat nimic pentru ei. Nici măcar nu au vorbit cu mine despre asta, sunt convinsa că, dacă am fi discutat cu toții, ca o familie, am fi găsit o soluție. Însă ei s-au bucurat că au găsit-o pe cea mai simplă și nu au mai ținut cont de prețul care trebuie plătit. De încrederea mea, de sentimentele mele, de tot ceea ce credeam că însemn pentru ei. Nu i-a mai interesat decât să aleagă calea ușoară, apoi să mă abandoneze pe mine de parcă nu as fi făcut parte din familia lor.
În plus, nici măcar nu vreau să mă mai gândesc la căsătorie. Oamenii ăștia, familia Devon, au tot ce și-au putea dori vreodată. Fiul lor, deși este groaznic in multe privințe, are un exterior acceptabil. Sunt sigură că, dacă s-ar strădui puțin, ar reuși cumva să găsească pe cineva care să îl iubească. Sau măcar care să stea cu el pentru bani, orice variantă este acceptabilă, atâta timp cât nu mă implică pe mine.
Pe hol se aude un zgomot și astfel realizez că nu sunt singură în aceasta clădire, deși mi-aș fi dorit să fiu. Îmi așez din nou capul pe genunchii pe care ii țineam strâns la piept și oftez. Nu a mai intrat nimeni in birou, după ce au plecat cei doi. Doar a fost deschisa ușa, de parcă persoana respectiva încerca să se asigure că încă sunt aici și atât. Iar eu, am continuat să plâng și să sufăr de atunci cât pentru toată viața. Pentru "familia" mea perfecta.
— Încă e aici? o voce înceată se aude dincolo de ușă. Ușa spre iad.
Aș fi plecat dacă aș fi putut, dar suntem la etaj și distanța este mult prea mare până jos ca să sar. Dacă existau niște cearșafuri pe aici poate mai discutam.
— Da, nu vrea să se miște din acel loc. E deshidratată și refuză să ne lase să o ajutăm.
— Mulțumesc, Ritha. Poți chema doctorul?
Urmează câteva secunde de liniște. Apoi, ușa se deschide încet, iar maimuțoiul de Andrew intră încet. Probabil se aștepta să îi ofer aceeași primire pe care am avut-o din partea sa și să îi arunc cu ceva în cap. Păcat că nu m-am gândit la acest lucru mai devreme, era o idee chiar inovatoare.
— Sophia? spune încet și îmi întorc privirea în direcția opusă lui. Hai in camera noastră, probabil ai amorțit aici. Credeam că vrei sa faci și tu un duș, ceva. Cu toate că whiskey-ul chiar miroase foarte bine pe tine.
— Nu merg nicăieri cu tine. Si nu mă mai mirosi ca un câine, îmi dau ochii peste cap, iar el pare amuzat de reacția mea.
Nu știu când a ajuns atât de aproape de mine, dar pentru binele lui, ar trebui să se îndepărteze.
— Eu nu te plac. Și se vede de la posta ce fel de persoana ești: un afemeiat, plin de bani, care crede că totul i se cuvine.
Pe măsură ce vorbesc, privirea I se întunecă ușor, însă își păstrează rânjetul amuzat pe față.
— Asculta bine, băiețaș și reține aceste cuvinte: eu nu sunt si nu voi fi niciodată a ta. Vă jur că, cu prima ocazie voi fugi de aici. Si daca nu merge, mă sinucid. Îți promit.
— Dragă Sophia, tu chiar crezi că poți scăpa de mine, așa-i? zâmbește superior. Ei bine, trebuia să te gândești la acest lucru atunci când tatăl tău a plecat de aici. Oficial, tu ești a mea. Nu am nevoie de alte păreri sau acțiuni ca să știu acest lucru. Ne vom căsători într-o săptămână si o sa te comporți ca o sotie devotată. Ai înțeles? întreabă și îmi prinde mâna dreaptă într-a sa.
