Elliot

Capitolul 3

Intrebarea asta il macina. Inca tinea in mama acea rama. Usa se deschide si psihologul intra, gasindu-l pe baiat cu rama in mana. Tanarul inca nu-si daduse seama ca psihologul intrase in camera, tinea in mana rama inca holbandu-se. Era o familie frumoasa si fericita. Isi dorea si el sa aibe o familie frumoasa fericita. Se gandea daca vreo fata s-ar uita la el, credea ca asta nu se va intampla niciodata si asa ca sansele lui sa aibe o familie erau foarte slabe. Niciodata nu se gandise la o familie, nu stia ce-l apucase.
Singura familie pe care o avusese era mama lui, care il parasise si o ura uneori pentru asta, dar in acelasi timp isi dorea foarte mult sa o vada, sa o mai stranga o data in brate si sa-i spuna cat de mult o iubeste. Asta nu se mai putea.
Psihologul isi drege vocea, fapt ce il face pe Elliot sa puna rama la locul ei pe birou. Psihologul pe nume Robert se duce la locul sau si se aseaza. Ia rama si o analizeaza putin,apoi spune

-E familia mea. La ce te-ai gandit cand ai vazut poza? il intreaba cu toate ca stia ce se intrebase baiatul cand vazuse poza, voia sa auda de la el.

Niciodata cand a fost in acest cabinet n-a scos nici macar un cuvant in ciuda faptului ca statea aici 2 ore. Niciodata nu se plictisea, doar stand. Multi credeau ca e mut, datorita faptului ca nu prea vorbea cu nimeni, rar cand vorbea, singura persoana cu care vorbea fiind prietenul lui cel mai bun.
Il privea pe Robert insistemt, dar nu scotea nici un cuvant,doar il privea,mereu facea asta. Daca Robert nu era o fire calma poate ar fi tipat vazand ca baiatul nu scoate nici macar o vorba si ca el ii tot punea intrebari si nu raspundea.

-Elliot, nu vrei sa vorbesti nici de data asta cu mine? Hai sa incercam sa fim prieteni. Stiu ca nu prea iti face placere sa vi aici, dar macar sa vorbim putin, sa devenim prieteni, ar fi bine. Ce zici? il intreaba cu o oarecare speranta in glas

Baiatul se razuma la doar a-l privi, in rest nimic. Nu scotea un sunet. I se auzea doar respiratia ,acesta fiind singurul sunet pe care il scotea, in rest nimic.

-Ai vrea sa pleci din acest spital, nu-i asa? Daca vorbesti cu mine, si acum si inca in vreo cateva sedinte poti pleca si chiar nu glumesc.

Il prea pe Robert cu ochii mijiti, nu stia daca sa-l creada sau nu. Toti cei din spitalul asta mint,Robert de ce n-ar face-o? Se gandea daca sa-i vorbeasca sau nu. Poate la urmatoarea sedinta, mereu spunea asta. Privirea ii cazu pe ceasul de pe perete trecuse o ora si jumatate, mai avea de stat o jumatate de ora pe acest scaun, intepenise, d-abia astepta sa se ridice ca sa dispara starea de amorteala.

-De ce ai reactionat asa astazi inainte de a venii in biroul meu? De ce ai aruncat tava de mancare si ai tipat la asistenta? Ti-a zis ceva? Ti-a facut ceva? De ce cu ea vorbesti si cu mine nu? il intreba, crezand ca macar de data asta il va face sa vorbeasca, dar niciodata nu o facea.

Ochii ii cazura din nou pe ceas,mai erau 15 minute, greu mai trece timpul cand se afla in biroul psihologului.

-Ce-ai zice daca am vorbi si eu i-as spune directorului ca ai inceput sa-ti revii si ai pleca de aici? Vrei? Daca nu vrei sa-mi vorbesti macar scrie-mi. Uite, ia foia si pixul. spune intizandu-i foia si pixul, in speranta ca macar asa il va face sa vorbeasca

Baiatul priveste foia si pixul pret de cateva secunde apoi le ia. Nu mai scrisese de ceva timp, nu ii era dor sa o faca. Daca nu mai stia sa scrie? Era doar o impresie sau chiar nu mai stia. Ia pixul in mana si incepe sa scrie. Psihologul il privea cu un oarecare interes. Era foarte fericit ca macarasa il facuse sa vorbeasca , daca nu rostind, macar in scris.

" Nu vreau sa vorbesc cu nimeni. Toti cei de aici nu stiti nimic altceva decat sa mintiti pacientii. Eu nu am nimic sunt perfect sanatos, dar voi sunteti prea prosti sa va dati seama de asta. Am reactionat asa pentru ca m-a enervat si nu-mi place deloc asistenta aia. E doarte bagacioasa. Nu-mi place cand cineva incearca sa afle lucruri din trecutul sau prezentul meu. Nu-mi place sa dau detalii despre viata mea personala. Nu cred ca vom putea fi prieteni,am deja unul cu care ma inteleg foarte bine. N-am nevoie de foarte multi prieteni, mai bine unul si bun."

Dupa ce termina de scris isi priveste scrisul dezordonat si urat, intotdeauna scria urat, niciodata nu putea scrie frumos. Si-a dorit mereu sa scrie frumos. I-a intins foia lui Robert, iar acesta a acceptat-o bucuros. Elliot credea ca acesta n-i va intelege scrisul, dar cand l-a vazut ca citeste, speranta i-a fost spulberata. Vede ca timpul s-a scurs asa ca se ridica si pleaca fara sa mai astepte vreun alt raspuns de la Robert.

Se intinde putin din mers si merge spre camera lui. Ajuns acolo, gardianul ii spune ca prietenul lui il asteapta. Deschide usa incet si privirea ii cade pe pat, unde prietenul lui era asezat in pozitie turceasca. Dupa zambetul pe care il avea pe buze sigur facuse ceva. Gandul asta il face sa chicoteasca si sa-i atraga atentia prietenului sau.
Acesta sare de pe pat si se indreapta spre prietenul sau.

-Elliot,cum a decurs sedinta cu Robert? Ai vorbit cu el? il intreaba acesta interesat

-I-am scris spre sfarsit un bilet,ma mir ca i-a venit o idee ca asta datorita mintii lui inguste. spuse , iar imediat un chicot se aude din partea prietenului sau.