Întâlnire cu un star [ Niall Horan F.F. ]

[1] Demascarea

Taylor Anderson

- Scumpo, am plecat, să nu uiți să închizi uşa!

- Da, mamă! A, şi baftă cu Domnul Răsfățat!

- Vrei să spui Niall! răsună vocea mamei din pragul uşii. Se încruntă la mine şi iese în grabă.

Îmi întind picioarele pe canapeaua din living şi trântesc ochelarii de citit pe masă. E ora şapte dimineața, de când am devenit atât de matinală? Probabil de când mama îşi începe serviciul cu noaptea-n cap.

Cu toate că e menajeră, să întreții ditamai casa e foarte greu, mai ales când nu te ajută nimeni. Programul ei e destul de încărcat şi abia mai trece pe acasă. Doar ce îi pasă majestății sale Niall Horan că mai are şi ea o familie? Pentru câțiva bani în plus, aceste ore nu se merită. Nici nu vreau să ştiu cum îşi tratează snobul ăsta angajații!

Mama susține că e un băiat cumsecade, respectuos, dar nu cred nici o frântură. Îmi zice aşa doar ca să nu mă întristeze, să nu îmi fac griji pentru ea. Cum aşi putea să îndur faptul că cea care mi-a dat viață este sluga unui bădăran de bani gata? Mai nou, pentru nişte bani în plus, îl serveşte ca pe un rege. Cred că îi aduce tava cu mâncare la pat şi îi leagă şireturile, nici nu vreau să mă gândesc!

Din păcate, nu cred că e hotărâtă să îşi ia altă slujbă. Mereu când aduc vorba de asta nici nu vrea să audă.

Gândurile îmi sunt spulberate de soneria telefonului. Îl pescuiesc de pe masă şi mă întreb cine ar putea fi la ora asta.

- Da?

- Taylor Marie Anderson! Nu cred că ai uitat de ziua lui Sam!

Aproape că mă înec cu aerul si vocea începe să-mi tremure.

- Doamne, Al, nu pot să cred! În zece minute ajung, promit!

Arunc telefonul pe sofa şi tâşnesc mai ceva ca o rachetă spre camera mea. Mă îmbrac din doi timpi si trei mişcări cu nişte blugi negri, un tricou cu 5SOS şi mă încalț în converşii mei albi preferați.

Ajung în timp record la casa celei mai bune prietene, care, apropo, stă la o aruncătură de băț față de blocul meu şi intru, fără să bat la uşă.

Stau câteva minute să îmi trag răsuflarea şi din hol mă intâmpină o Ally nervoasă.

- Ştii cât de importantă e ziua asta, nu? ține să îmi amintească şi încuviințez, atunci când îmi revine respirația.

- Ştii că sunt mereu cu capul în nori, mai ales de când cu mama... Oricum, nu am pierdut mult timp.

- Orice secundă contează, Tay!

- Ştiu, Ally, doar că...

Nici nu termin propoziția, că Al mă apucă de braț si mă trage după ea in living. Casc ochii cât cepele şi scot un sunet de uimire.

- Tu ai pregătit toate astea?

- M-a ajutat si Jake un pic. Ce zici?

- Este... wow, adică nu am cuvinte. Lui Sam îi va plăcea la nebunie!

Camera era plină de baloane de toate formele şi culorile, ghirlande, iar mesele erau aranjate mai ceva ca la un restaurant exclusivist, incluzând lumânări parfumate şi tacâmuri aurite.

De perete era atârnat un benner uriaş cu "La mulți ani, Sam! Ne vei lipsi!"

- Te-ai ocupat de invitații?

Mă trezesc brusc din visare.

- Ăm da, John şi Andrew încă nu şi-au confirmat prezența. În rest, totul e perfect.

- La ce oră ajunge tortul?

- Zece, dar îl vom lua mai târziu, abia după pizza.

- Şi încă mai sunt atâtea de pregătit!

Ally se aşează pe canapea, cu capul în palme şi oftează adânc.

- Al, totul va fi perfect, stai liniştită. încerc să o calmez. Sam nu va uita cu siguranță ultima sa zi în Londra.

Involuntar, o lacrimă mi se prelinge pe obraz. Sam este cel mai bun prieten al nostru încă de la grădiniță, iar acum se va muta în Olanda, deoarece părinții lui şi-au găsit un serviciu mai bun acolo.

Amândouă suntem distruse, dar nu putem face nimic...

********

- Opreşte aici! mă anunță Ally, aratând cu degetul spre un supermarket.

Nu îmi vine să cred că mi-am luat permisul, în sfârşit mă pot duce oriunde, fără să îi bat pe ai mei la cap. Peste trei luni împlinesc 19 ani, voi începe facultatea. Mă maturizez pe zi ce trece, iar anii zboară fără să îmi dau seama.

Ne atrag atenția nişte dube negre parcate vizavi de supermarket. Dubios...

După vreo oră în care umplem coşul cu cele necesare pentru petrecere, se întâmplă cel mai nebunesc lucru. Ne lovim de un bătrânel şi reuşim să-i doborâm plasele.

- Ne scuzați, nu v-am observat! s-a scuzat Ally şi l-am ajutat amândouă să îşi ridice cumpărăturile de jos.

- Nu-i nimic, şopteşte acesta, agitându-se.

Când m-am uitat mai atent, am observat ca purta barbă falsă şi corpul său bine lucrat îl dădea de gol. Se pare că şi Ally observase asta si ne uitam una la alta derutate.

Avea ochii albaştri, asta era sigur, dar purta o glugă deci nu ne puteam da seama de culoarea părului. Dar aveam o ciudată senzație cum că l-am mai văzut undeva... Curiozitatea m-a împins să îi smulg barba, conştientă că ceea ce fac nu va avea urmări prea bune. Mă simțeam ca în Scooby-Doo, când copiii îi demascau pe răufăcători.

- Oh... My...God!!!! un țipăt ne sparge timpanele şi îmi întorc privirea spre Ally, care gesticula şi căsca gura de parcă ar fi văzut o stafie. Eu mi-am acoperit gura cu mânile şi am rămas nemişcată.

- Niall Horan??!!

Blondul îi acoperă lui Ally gura şi îi face semn să tacă, panicându-se în ultimul hal când aceasta îi strigă numele.

- Vă rog din suflet să nu le spuneți paparazzilor ca sunt aici!! Mă urmăresc peste tot! Dacă mă acoperiți, vă ofer autografe, bilete gratis la concert, bani, orice îmi cereți!

Acesta fuge în baia băieților să îşi pună la loc barba iar eu şi Ally nu ne putem reveni din şoc.

Acesta a fost primul capitol şi m-am gândit să îl fac scurt ca să nu vă plictisesc :) Dacă sunt greşeli îmi cer scuze, promit că le voi corecta!

Voi pune next la +5 voturi şi minim o părere.

Un an nou fericit tuturor! La revedere! :* ♡