Mansarda I

1.Începutul

12nov.2016- Am reuşit să imi fac puţin timp să respir şi să cuget la tot ce mă înconjoară: familia, prietenii pe care ii iubesc enorm. Trăiesc într-o casă liniștită si modestă. Le am pe toate; oare ce îmi poate lipsi? Noaptea se apropie; eu mă las învăluit de întuneric şi mă culc. Dar totul se schimbă: încep să tremur. Simt prezenţa unei persoane care se uită la mine din colţul camerei. Se apropie...,se apropie...,se apropie
-Mamăă! Încep să strig în toiul nopţii încercând sa ma sterg de sudoarea frunţii.
-Ce ai paţit Ron?
-Cineva...încearcă...să...
-Să ce?
-Să mă...nu ştiu;las-o baltă!
-Probabil ai avut un coşmar. Ar fi bine să te culci la loc şi să ne laşi şi pe noi ceilalţi să dormim.
-Ok!...scuze!
13nov.2016- S-a făcut dimineaţă. De abia am închis un ochi. Nu cred că am visat. Şi dacă nu am visat,înseamnă că sunt...nebun? Nu ştiu şi nu înţeleg ce se petrece cu mine.
-Ron! Astăzi la micul dejun avem lapte cu cereale. Vai de mine! E ora 09:00! Am plecat! Te iubesc şi să fi cuminte!
-Ok,am să fiu!
-Am uitat! Să speli şi tu vasele azi!
-Bine! Pa! Sunt foarte irascibil azi. Cred că ar fi mai bine să ies pe afară cu prietenii mei.
Alo! Ce faci Kagu?
-Bine. Pe acasă...
-Ai vrea să ieşim umpic pe afară?
-Hm...pe la ce oră?
-Pe la 10:00 este ok?
-Da. Ne auzim atunci.
Afară era destul de frig aşa că mi-am luat o geacă destul de groasă pe mine şi am pornit spre Kagu. Şi iat-o! Îmbracată precum un baiat. Tipic Kagu.
-Hei Kagu,ce faci?
-Bine. Iar m-am certat cu mama...
-Păi...de ce?
-M-a prins iară chiulind...
-Off...mamele noastre...
- Dar tu ce ai? Esti ok?
-Nu prea. De la o vreme...
-Ce s-a întâmplat?
-Dacă ţi-aş zice...m-ai crede nebun.
-Şti că mie poţi să îmi zici tot ce ai pe suflet. Te ascult!
Uite aşa i-am povestit şi prietenei mele Kagu tot ce s-a întâmplat în nopatea ce trecuse.
-Deci...ce parere ai? Crezi că sunt nebun?
-În niciun caz. Asta am păţit şi eu acum un an când eram plecată la bunici.
-Si ce crezi ca e?
-Hm...probabil o fantomă ce poartă numele "hai sa mâncăm". Mor de foame!
-Ai dreptate. Hai să luăm o pizza.
Se făcuse ora 19:30 iar Kagu plecase spre casa ei. Pe mine ma cuprindea un sentiment foarte ciudat. Parcă imi era şi frică să ajung acasă şi să mă culc. Daca ar fi apărut acea "chestie" din întuneric...ce aş fi făcut? Stiu un singur lucru: nu sunt nebun! Şi voi încerca cu orice preţ să imi apăr familia.