A mea!!

Capitolul 18

-2 ani Madeea, 2 ani!

Madeea pov

2 ani. 2 ani. 2 ani. Aceasta perioada cat am fost in coma alearga prin mintea mea. Nu am apucat sa-l vad pe Julian crescand. Acum vorbeste. Eu nu i-am auzit primul cuvant. Merge! Eu nu i-am vazut primii pasi. Am ratat totul.

Cum e posibil? Cum e posibil sa fi stat in coma 2 ani? Nu am petrecut decat o zi la granita. Dupa m-am hotarat ca ma intorc. Dar...

Timpul trece diferit acolo, copila...

Cine esti?

Sunt eu, Angela.

Angela...ce dor mi-a fost de tine.

Copila, trebuie sa fi tare.

Glasul ei se pierde printe alte zeci de mii de glasuri. Soapte, asta aud din toate colturile mintii mele.

Toti vor cate ceva. De la mine. Dar eu nu le pot da nimic.

-Madeea! vocea lui Adam se aude ca o soapta. Dar sunt foarte departe de acea soapta.

Nu stiu ce se intampla, dar stiu ca nu ma pot opri. Nu ma pot intoarce. Oare adorm. Inchid ochii si ma las invaluita de somn.

Sunt intr-o padure. Alerg. Crengile copacilor imi zgarie fata si bratele dezgolite. Urme de pasi se aud in spatele meu. Cred ca e un varcolac.

In cusca ei de oase inima mea bate. Parca dorindu-si sa evadeze. Simt cum trupul meu cedeaza. Dar continul sa alerg.

Ma impiedic de radacina unui copac. Capul meu face cunostinta cu o piatra.

Sunt prinsa se umar si intoarsa. Un lichid cald mi-se scurge pe tample, amestecandu-se cu parul, odata aranjat.

Sunt ridicata de jos. Un branci puternic ma face sa ma dezechilibrez. Sunt prinsa de o mana fina, dar barbateasca.

-Papusa, echilibrul e totul.

Vocea aceea. O stiu. Dar de unde. Ma intorc spre asa zisul barbat. Un baiat de 19 ani. Seamana izbitor de mult cu Adam. Dar nu e el.

-Julian...

Ma ridic in capul oaselor speriata, abia respirand. A fost doar un vis. Doar un vis. Camera de spital e scufundata in bezna. Nimeni nu este langa mine.

Incerc sa ma calmez. Intind mana spre masuta de metal de langa pat. Apuc paharul de apa. Dintr-o singura suflare paharul este gol.

Asez paharul la loc si trec cu mana pe suprafata masutei. Un telefon! Il apuc si luminez camera cu ecranul acestuia. Incerc sa vad cat e ceasul dar lumina e prea puternica. Mai incerc odata. Ochii mei se obisnuiesc cu lumina produsa de telefon. Ma uit atent pe ecranul telefonului. 4:56. Este aproape 5 dimineata iar eu nu pot sa dorm.

Ma intind inapoi pe perna. Inchid ochii si adorm. De data asta fara vise. Doar un somn bine meritat. Ziua de azi va aduce multe dupa ea. Sunt sigura.

Bun. Gata inca un capitol. Cartea mai are foarte putin. Cat despre cartea-pauza dintre primul volum si cel de-al doilea va anut bucuroasa ca...am postat primul capitol.
Cartea o gasit pe profilul meu.