Cazane si maturi (seria: E o gluma oare?)

Capitolul 5. La Colegiu

     Mă trezec amețită. Nu ştiu unde mă aflu. Stau într-o cameră albă , cu miros antiseptic, mobilată doar cu patul pe care mă aflu, un dulăpior şi un scaun.
     Mă uit pe fereastră si văd ca este noaptea sau dimineața devreme. Nu ştiu cât timp am dormit după ce profesorul a făcut acea vrajă, deşi aceasta aducea mai mult a comandă, una bizară.
Mă ridic cu greu în picioare, dar nu înainte de a cădea precum în fiecare dimineață. Dar de data aceasta simt , ştiu că nu o să mai cad pe o pernă din cauza epuizării.
     Încerc să mă gândesc la ziua de ieri, dar cu greu încep să îmi aduc aminte ce s-a întâmplat: venirea profesorului Victor Radsov, tipul cu glugă şi cu ochelari de soare şi graba cu care trebuia să fiu dusă la Colegiul Fetelor Talentate.
     Aah, deci aici mă aflu.
     Trebuia să fiu la etaj, iar cum internatul era sub pământ din câte ştiam, eram destul de sigură că îmi petrecusem noaptea într-o cameră anexă a infirmeriei.
      Mă îndrept spre uşă, nu prea încrezătoare în propriile picioare şi o deschid cu un scarțâit uşor. În fața mea se întinde un coridor lung,vopsit într-un capucino deschis, ce are portrete ale unor mari personalități puse pe pereți. Văd că nu am niciun lucru personal la mine, deşi sunt sigură că atunci când plecasem de acasă mi-am luat şi un bagaj. Excepție face periuța de dinți din buzunar...
     Simt o respiratie caldă în spatele meu, iar speriată, dar parcă dintr-un reflex pregatită de atac, mă întorc spre cel sau cea care era in spatele meu.
     O femeie cu părul lung, blond, ce seamănă extrem de bine cu tipul fantomelor de pe televizor stă şi se uită răbdătoare la mine, care se pare , mă înarmasem fără să ştiu de unde şi cum, cu un creion extrem de ascuțit. Am roşit, apoi am văzut ca aceasta era îmbrăcată cu un halat alb, ceea ce însemna că ea trebuia sa fie asistenta şcolii. Îmi pun creionul în buzunar si dau să întreb, când ea mă opreşte:
     - Nu spune nimic, drăguță. Oricum se pare că eşti extrem de obosită. Nu trebuie să te stresezi si mai tare. Uite, vino înapoi în cameră şi îți voi explica totul.
     Mă întorc cu paşi mărunți în camera albă si mă aşez pe scaun, deşi aş fi dorit să stau în picioare, dar acestea abia dacă mă mai susțineau. Asistenta continua:
    -Eu sunt Marie Anne , asistenta acestei scoli,lucru care cred că deja ți-ai dat seama. Domnul Radsov te-a adus aici adormită. Se pare ca ai suferit un şoc, iar o mare parte din forța ta vitală a fost consumată, astfel depozitele au trebuit să se refaca. Ai dormit timp de trei zile. Mulțumesc Domnului, zice ea melodramatică fix în momentul în care dau să pun şi eu o întrebare , că poate controlezi apa şi nu te-ai deshidratat. Am ramas fără perfuzii şi nici nu aveam de unde face rost în atât de putin timp.
     - Deci ştiti şi dumneavoastră de programul lunii?
     - Ooh, da' cum să nu? Chiar fac parte din acesta. Se pare că pe timpul zilei sunt om normal, iar noaptea sunt un spirit.
     Am o intuiție infailibilă, îmi spun eu.
     - Ceva destul de interesant, dar uneori foarte inconvenabil.Uite, a zis ea cu un zâmbet până la urechi şi s-a ridicat depe pat, aşezându-şi palma peste mâna mea, prin care a trecut, încât părea că nici nu există.
     Uimită, reuşesc totuşi să depăşesc senzația neobişnuită, umedă a mâinii asistentei şi o întreb:
     - Ştiți cumva unde îmi sunt lucrurile? Sau unde aş putea găsi un telefon? Am nevoie să le sun pe mătuşile mele să mă asigur că sunt bine.
    -  Nicio problemă, drăguță. Lucrurile tale sunt in camera ta la care o să te conduc imediat, şi acolo cred că se află şi telefonul tău.
     Continua să îmi spună drăguța ceea ce mă incomoda un pic. Niciodată nu mă considerasem astfel .
      - Mulțumesc mult , am zis eu încântată.
      - Vino atunci, mergem acum în camera ta şi pe drum mai putem vorbi.
      - Doamnă asistentă!!??... am zis eu schimbându-mă la față.
      - Da ? Ce s-a întâmplat?
      S-a uitat la mine îngrijorată.
      - Mi-ați spus ca am dormit timp de trei zile ...  ştiți cumva unde este cea mai apropiata baie?
La auzul ,,marei" mele probleme, aceasta a râs uşor şi s-a detensionat.
       Pentru mine să ştii ca este urişă.
       - Haide, iți arăt.
      Dupa scurta întâlnire cu toaleta, am mers spre camera mea. Asistenta era foarte simpatică şi părea ca îi pasă cu adevărat despre ce  vorbeşti, spre o deosebire de alți oameni. Păi, dacă mq gândesc mai bine, era pe jumătate spirit sau ceva asemănător. Am bombardat-o cu întrebari tot drumul. Se pare ca internatul avea trei nivele sub pământ, iar eu stăteam în a doua cameră de la nivelul -3. Apartamentul 13 C . !!13!! Norocoasa ca întotdeauna.
     - Vă mulțumesc mult pentru tot ce ați facut   pentru mine, îi spun înainte de a intra in camera.
      - Nu trebuie să îmi mulțumesti. A fost de datoria şi plăcerea mea sa îți port de grijă.
      - O zi frumoasă, îi urez cu un zâmbet larg păşind pe uşa apartamentului .
      La fel de repede cum acesta mi-a apărut pe chip(zâmbetul), cu aceeaşi viteză a şi dispărut.
În fața mea faceau lupte greceşti doi tipi. Nici măcar nu au observat când am intrat. Am închis uşa şi am stat nemişcată urmărindu-i. Unul era blond, cu ochii negri ca tăciunele si bronzat. Celalalt, avea parul şaten cu şuvițe albastre.
     - Ştiai că azi este rândul meu să mă uit la televizor!! A strigat cel de-al doilea.
      - Cum adica, Franz?!!Nu ai vazut programul de pe frigider !
      - Care program!?
      - Cât de uituc poți fi? Cel pe care l-ai scris chiar tu şi l-ai lăsat cu o notă prins de el  ieri seara.
      - Eu nu am scris niciun program!
      A urmat o scurta pauza dupa care cei doi au zis în acelaşi timp:
      - Drăcuşorul ăla mic ...
      Părea că băieții s-au gândit la aceeaşi persoană şi-au renunțat la luptă. Deodată mă observă şi pe mine.
      - Şi tu cine esti? M-a întrebat şatenul, Franz din câte am înțeles.
      - Nu fii nepoliticos! Scuză-mi prietenul, a zis blondul respirând încă greu după încăierare, dar cu o sclipire de curiozitate în privire pe care o recunoaşteam numai în ochii copiilor mici sau în propria imagine uneori în oglindă. Eu sunt Jeremiah, dar prefer să mi se spună Jer. El este colegul meu de camera, Franz. Acum că ne-am prezentat, ne poți spune cine eşti?
       - Pentru colegul tău, am spus uitându-mă la şaten care mă privea încercând să dea impresia că nu-i pasă, sunt fiica preşedintelui.
Băiatul a făcut ochii mari la răspunsul meu şi s-a abținut să nu zâmbească.
      - Pentru tine, am continuat eu adresându-mă lui Jer, sunt Fayre Dupont, abia m-am transferat aici.
      - Tu eşti noua colegă deci... Mă bucur de cunoştiintă. Ceilalți ce stau aici vor sosi mâine . Noi am ajuns mai devreme. Înafara acelui  dracuşor mic... , zice Jer.
      - Apropo- ştiți care este camera mea?
      - Prima pe stanga. Baia este în capatul holului. Simte-te ca acasa, fă-te comodă, a raspuns Franz în locul blondului,  acum vizibil mai relaxat în preajma mea.
       Am luat-o înspre cameră, unde trebuia să se afle valiza, iar spre uşurarea mea, am găsit-o lângă pat. Am luat nişte haine la întâmplare, unul dintre multele mele tricouri prea largi pentru mine şi o pereche de colanți negri. Am găsit şi un gel de duş pe care nu-l mai văzusem până atunci, dar al oricui ar fi fost, după trei zile în care am rămas în aceleaşi haine şi nu m-am schimbat , nici nu îmi păsa .
       Dupa ce m-am spălat ( şi a durat nu glumă), m-am îndreptat spre camera principală, unde Franz si Jer se luau la tranta cand am ajuns. Acum ambii stăteau şi se uitau la un program de fotbal. Tipic.
       Mă aşez pe un fotoliu şi le trimit un mesaj mătuşilor să le întreb cum se simt şi să le informez despre sosirea mea. Nu mai aveam minute. Am asteptat şi am asteptat. Până la urmă ecranul a licărit şi am văzut  că am primit de la ele un mesaj care spunea:,, Ne bucurăm că esti bine. Si noi suntem. Nu putem vorbi acum. Altă dată. Multă dragoste".
       Deşi mă calmasem oarecum, m-am speriat gândindu-mă la ce ar putea să le rețină pe mătuşile mele mereu vorbărețe. În timp ce tot meditam la posibile cauze, deodată ceva mi-a sărit în spate. Iar de pe spatele meu, a ajuns în brațe.
      Franz si Jer erau ambii la fel de uimiti ca mine să vadă o pisică mare, cenuşie cu pete negre şi portocalii stând comod în poala mea şi curățându-se pe lăbuțe. M-am uitat la fețele lor şi am văzut pe lângă uimire , atât amuzament cât şi recunoaştere.
      Aceasta a coborat grațios, iar înainte să-mi dau seama cum, s-a transformat în Danielle.
      - Fay, prostuțo, cum ai reuşit să stai în infirmerie trei zile!?
      - Oboseală pe fond de şoc, dar tu cum ,pe numele Domnului, ai fost o pisica în urma cu un moment, Dani?
      - Toată lumea învață în primul an să se transforme într-un animal. Marajoritatea ajung câini sau şerpi. Eu sunt specială... a râs aceasta zgomotos sărindu-mi în gât. Ne-am îmbrățişat puternit şi ne-am dat drumul abia după câteva secunde bune. Ne-am întors spre ceilalti doi băieti care stăteau pe fotoliu si am izbucnit în râs la vederea fețelor acestora.
      - Voi. Vă. Ştiti ?! abia a reuşit sa rostească cu greutate Jer , care încă era pietrificat.
      -Da! am răspuns eu şi Dani in acelaşi timp.
      -Cum ai putut, D? Parcă trebuia sa fii doar prietenă cu noi! s-a alintat Franz.
      - Prea mult testosteron strică. Iar voi ar trebui să vă găsiți nişte prietene, pentru că deja sunteți ca nişte bărbați la vârsta a doua, stați toată ziua pe canapea, uitându-vă la televizor. Apropo, v-a plăcut mica surpriza de pe frigider? A zis ea transformâdu-şi tonul la început blajin într-unul diabolic.
      -Ştiam noi că tu ai fost ...şi într-o zi o sa ți-o plătim cu vârf si îndesat, a zis Jer imitând-o.
Eu între timp râdeam pe dinauntru de-mi dădeau lacrimile. Până la urmă, când atmosfera s-a mai liniştit, am tras-o pe Danielle în camera pe care am aflat, cu bucurie, că aveam sa o impartim.
     -Dani, matuşile mele sunt bine? Am întrebat-o foarte serioasă.
      -Sunt mai mult decât bine. Nu iți face griji.
      -Ok,  răsuflu eu uşurată.
      -Dar ce s-a întâmplat de s-a creat toată această agitație, a dat glas ea întrebării care ştiam cu siguranta că avea să o pună.
      Şi i-am povestit totul. Faptul că eram întradevar Deținătoarea, necunoscutul în negru, cursa nebună până la colegiu, socul, infirmeria.
     - Asta înseamna ca esti cu adevarat mai mult decât importantă .
     -Ştii cumva la cine se referea tipul acela când spunea ,,Stăpânul"?
    - Nu ştiu. Dar trebuie sa fie cineva foarte periculos. De foarte multe ori vrăjitoarele ce ajung la academie au puteri foarte mari, care le fac periculoase in fața duşmanilor. Tu având o asemenea putere, ca cineva să te provoace trebuie să fie el însuşi extrem de puternic. Sau trebuie să lucreze pentru cineva astfel. Te vor vâna, a zis D îngândurată.
     M-am cutremurat. Să fiu vânată...
     -Lasă, acum eşti în siguranța atât tu cât şi mătuşile tale, a zis ea parca stiind ce aveam in minte.
     -Nu, nu ştiu ce ai in minte, dar ai o expresie foarte uşor de citit. Eşti ca o carte deschisă.
     -Nu ştiam, este de rău?
     - Deobicei nu. Numai să nu lasi emotiile să iasă la suprafață in luptă.
      - De ce?
      - Păi... fiind creaturi magice, suntem urmărite şi adeseori ajungem în mari bătăi pe viață şi pe moarte.
      - Cred că în cazul meu este vorba de mai mult decât numai moartea mea...
      - Ai dreptate. Dar de aceea ne antrenăm. Haide. Ne culcăm, căci mâine trebuie să ne trezim devreme pentru a le face farsele de început de an băieților, a schimbat ea subiectul.

.................................................................................

Notă autor: Continua lipsă de inspiratie ... ce ne-am face fara dansa. Poate am avea prea multe carti, iar unele n-ar ajunge niciodata citite. Dar pana atunci, nu putem schimba ca exista in viata pe parcursul scrierii fiecarui volum o astfel de intamplare. Si se pare ca la mine aceasta are loc de cam prea multe ori. Asa ca , tuturor celor care imi citesc carte, va multumesc mult pentru ochisori si voturi( va rog dati ☆ daca v-am smuls macar un zambet) si mai ales pentru rabdare, iar celor care nu imi citesc cartea, nu pot sa le spun nimic. Pentru ca in primul rand nu o citesc. Inca o data multumesc pentru toata determinarea pe care mi-o insuflati numai prin faptul ca dati un clic spre a deschide poarta spre o alta lume.Pupici si ☆