Cazane si maturi (seria: E o gluma oare?)

Capitolul 3. Fată rea, fată bună

    Ce-i lumina aceea orbitoare? Am murit?!!Nu se poate să fi murit! Am auzit de morți subite , dar jur că sunt perfect sănătoasă... eram. Ah, stai, e dimineață.
     Mă scol în capul oaselor şi mă uit la ceas. Deja e ora 10? Mă schimb şi îmi fac toate treburile matinale întarziate grăbită. Totuşi ,acord mai multă atenție părului meu azi. Pare ca nu am avut de făcut altceva azinoapte decât să încerc să produc electricitate pentru tot cartierul frecându-mi un balon de cap.Noaptea trecută ... scene din aceasta îmi invadează mintea, temeri,emoții,amintiri, toate amestecându-se într-un haos total. Nu-i bine. Nu-mi place dezordinea.Trebuie să pun fiecare părtici-că a vieții mele la loc,sau macar să-mi ordonez ideile. Deci:
    1. De ziua mea,azi, mi s-a spus o legendă în care se zice că o femeie, cu un dar primit de la îngeri a învins un rău uriaş, despre care se profețeşte că se va întoarce şi va trebui învins de o urmaşă a acelei femei.
    2. Se presupune că eu sunt acea urmaşă întrucât am primit acea Putere(sunt un fel de vrăjitoare? Atunci ca orice copil ambițios, o să fiu cea mai bună! Cazane şi mături, cărți de magie şi cozi de şoricei, mai bine nu ultima, iată ca vin!)
    3. De căutat în Dex şi pe net ce se poate înțelege prin ,,rău" şi  care pot fi simptome ale nebuniei.
    4. Să-mi păstrez calmul şi să mă comport normal.
    5. Să-mi aduc aminte dacă mai era ceva.
    Gata! Mult mai bine. Micul meu obicei de a-mi ordona gândurile dimineața întotdeuna mă calmează. Mă uit în oglindă şi îmi văd reflexia. Când m-am pieptănat?Sunt destul de sigură că nu îmi trecusem pieptănul prin păr. Şi de când am bucle şi părul de un roşcat atât de aprins la lumină?Poate ca Puterea asta îmi pune salvarea lumii în cârcă,dar are şi părțile ei bune...
     Cobor jos şi dau peste mătuşa Audrey cu veşnica ei ciocolată caldă de dimineață în mână. Îmi zâmbeşte şi îmi face semn spre bucătărie, unde un munte de clătite cu gem de afine (preferatul meu) îmi face cu ochiul.
     -Iubirea mea, nu ştiam dacă o să te mai văd după ce te-am mâncat ultima dată!încep eu o conversație destul de rezonabilă  cu farfuria din fața mea.
     -Fii sigură ca tot gemul de afine de pe piață e pe cale de dispariție după apetitul tău, răspunde necivilizată în locul clătitelor mătuşa Fiona. La mulți ani încă o dată ,Fay!Te iubim atât de mult,nepoțica noastră! Nu înțeleg cum de nu te îngraşi deloc la câte camioane de mâncare dai gata atunci când vii la noi, îşi continuă aceasta ideea de mai devreme.
     -In ordine: hey!, şi eu vă iubesc la fel de mult si HEY!!
     Nu sunt tipul de fata fotomodel,schelet, dar nici grasă, ci undeva pe la mijloc, unde mi se pare normal să fiu şi să mă simt bine în pielea mea. Dacă mănânc mult,nu-i problema lor. Fabricile de mâncare, fermierii si restaurantele ar trebui să-mi mulțumească că nu dau faliment.
     Deodată îmi aduc aminte: trebuie să mă întâlnesc azi pentru cumpărături cu Danielle.
     -Dragele mele mătuşi pe care le iubesc atât de mult, îmi pregătesc eu discursul...
     - Iato că-ncepe, pufneşte amuzată mătuşa Fio. Înainte să ne propui să-ți dăm bani şi da, ştim ca asta ne vei cere si îți vom da drept cadou de ziua ta, trebuie sa ne promiți ca după te duci unde ai tu treabă, ai să discuți cu noi despre ce am vorbit azi noapte.
     -Păi... bine, promit, am încuviințat eu. Nu prea aveam nevoie de detalii noi asupra vieții mele care urma să se schimbe drastic.
     Încărcată cu banii de ziua mea şi schimbată într-o fusta albă şi înflorată până la genunchi, pe care am asortat-o cu un pulover subțire,tot alb,pe umeri, pornesc spre casa de lângă a mea, să mă întâlnesc cu Danielle, iar când să deschid uşa ce sa văd:
    - Cât de înceată eşti! Bagă viteză si la cumpărături,mă întâmpină numai un zâmbet chiar Danielle. Acum purta nişte pantaloni lungi, negri,călcați parcă obsesiv, atât de perfect stăteau,cu un tricou  bleumarin,decoltat,părând mult mai matură decât în pijamalele roz cu pisicuțe pe care mi se pare că le purta când am întâlnit-o.
     -Haide!La ce te holbezi? Ştiu că arăt bine, dar nici chiar aşa!mormăie ea în timp ce încearcă să mă tragă din pragul casei, toată un zâmbet. Dacă o să fii la şcoală cu mine şi chiar sper asta, sper ca o să fii şi tu tot în programul lunii. Upss!..., deja am spus prea mult. Întotdeuna mi se spune ca vorbesc prea mult,deşi eu nu cred asta. Tu crezi că vorbesc prea mult? O, Doamne, chiar că vorbesc prea mult. Ar trebui să mă schimb?
     -Stai linistită,Danielle! Vorbeşti multişor, îndulcesc eu începutul adevarului, dar asta nu înseamnă că este ceva greşit.Ce este programul lunii?
     -Mulțumesc pentru părere!Poți de acum să-mi spui Dani, am trecut de mult peste formalități, sări ea peste întrebare intenționat. Cred că o să ne înțelegem destul de bine.Ai vrea sa fim cele mai bune prietene?
      -Dacă o să fim şi chiar mi-aş dori acest lucru, ar trebui să fim sincere total una fața de alta.Îmi poți spune cei cu programul lunii?nu mă dau eu bătută.
      -Cred ca ai dreptate. Dar îmi spui şi tu motivul pentru care te muți,îmi vorbeşte ea.
      -Bine... am încuviințat eu şi am început să-i povestesc.
................................................................................

Notă: Vreți sa introduc în carte şi o poveste de iubire ? Dacă da, dați comment. Mulțumesc mult ca citiți. Vă pupicesc şi îmi pare rău pentru eventualele greşeli.