Be A Werewolf

~Cap 2~

Însă, când fata se uită din nou, el dispăruse. Nu Nea Soldatul, ci tatăl ei. Se întoarse spre alee şi îl văzu îndesându-şi valiza pe bancheta din spate a maşinii lui, un Mustang roşu decapotabil. Mamei ei nu-i plăcuse niciodată maşina asta dar el era înnebunit după ea.
Kylie alergă la maşină.
— O s-o pun pe bunica să stea de vorbă cu mama. O să rezolve ea...
Nici nu apucă să termine ce voia să spună, că îşi aminti de celalalt eveniment nefericit din viaţa ei care se abătuse asupra lor din senin.
Acum nu mai putea să mai alerge la bunica să-i rezolve problemele. Pentru că bunica murise. Plecase pe lumea cealaltă. Imaginea bunicii zăcând rece în coşciug îi apăru în minte şi i se puse din nou un nod în gât.
Expresia de pe chipul tatălui ei se transformă în îngrijorare părintească, aceeaşi expresie care o făcuse pe
Kylie să aterizeze în cabinetul psihiatrului în urmă cu trei
săptămâni.
— N-am nimic. Doar că am uitat.
Uitase pentru că amintirea era prea dureroasă. Simţi o lacrimă singuratică rostogolindu-i-se pe obraz.
Tatăl ei veni spre ea şi o îmbrăţişa. Îmbrăţişarea dură mai
mult decât de obicei, dar tot se termină prea repede. Cum să-i dea drumul? Cum putea el s-o părăsească?
Braţele lui se desprinseră de ea şi o dădu pe Kylie la o parte.
— Când ai nevoie de mine, nu trebuie decât să pui mâna pe telefon, scumpo!
Ştergându-şi lacrimile şi urând slăbiciunea care o făcea să
se smiorcăie, privi cum maşina decapotabilă roşie a tatălui ei se făcea din ce în ce mai mică, pe măsură ce se îndepărta în huruitul motorului. Voia să fie singură în camera ei, aşa
că o luă la fugă înăuntru. Apoi îşi aduse aminte şi se uită din nou vizavi, ca să vadă dacă Nea Soldatul dispăruse aşa cum făcea de obicei, ca prin magie.
Nu. Era tot acolo. O urmărea şi nu-şi dezlipea ochii de la ea. Asta o enerva şi, în acelaşi timp, o băga în sperieţi. Din cauza lui trebuia să meargă la psihiatru.
Atunci doamna Baker, vecina ei mai în vârstă, ieşi din casă şi se îndreptă alene spre cutia poştală. Îi zâmbi lui
Kylie, dar bătrâna bibliotecară nu aruncă nici măcar o privire către Nea Soldatul, care i se instalase pe peluză, nici măcar atunci când o despărţea de el doar o jumătate de metru.
Ciudat!
Era atât de ciudat, încât Kylie simţi un fior straniu străbătându-i şira spinării, aidoma celui pe care-l avusese la înmormântarea bunicii.
Ce naiba se întâmpla?

O oră mai târziu, Kylie cobora scările cu rucsacul şi poşeta pe umăr. Se întâlni cu mama ei la intrare.
— Te simţi bine?
Cum aş putea să mă simt bine?
— De murit n-o să mor, răspunse Kylie. Ceea ce nu putea să spună şi despre bunica ei. Chiar atunci, îi apăru în faţa ochilor imaginea bunicii ei, machiată de cei de la casa
mortuară cu un fard de pleoape albastru strident. De ce nu mi l-ai şters? Kylie aproape că o auzea pe bunica ei
întrebând-o.
Afectată de imagine, Kylie o privi din nou pe mama ei.
Aceasta se uita lung la rucsacul ei şi se încruntă.
— Unde pleci? întrebă ea.
— Ai zis că am voie să dorm peste noapte la Sara. Sau
erai prea ocupată să-i arzi chiloţii tatei ca să-ţi mai aduci
aminte?
Mama ei ignoră comentariul referitor la chiloţii puşi pe
grătar.
— Ce aveţi de gând să faceţi diseară?
— Mark Jameson dă o petrecere de sfârşit de an şcolar.
Kylie n-avea însă chef să sărbătorească evenimentul.
Din cauză că Trey o părăsise şi părinţii ei divorţau, vara
lui Kylie se cam ducea pe apa sâmbetei. Şi, judecând după
cum mergeau lucrurile în continuare, avea să se tot ducă.
— O să fie şi părinţii lui acasă? întrebă mama şi ridică din
sprânceana ei neagră.
Kylie tresări în sinea ei, dar nu lăsă să se vadă nimic. Nici măcar nu clipi.
— Ca întotdeauna, nu ştii?
Bun, deci minţise. În mod normal, Kylie nu se ducea la petrecerile organizate de Mark Jameson chiar din această cauză, dar, la naiba, uite unde ajunsese fiindcă fusese fată
cuminte. Merita şi ea să se distreze puţin, nu?
În plus, şi mama ei minţise când tatăl ei o întrebase de chiloţii lui.
— Şi dacă visezi din nou urât? Mama ei o atinse pe braţ.
Fusese o atingere rapidă. Asta era cam tot ce primea Kylie de la ea în ultimul timp. Fără îmbrăţişările lungi ale tatălui său. Fără excursii mamă-fiică. Doar răceală şi atingeri grăbite. Chiar şi când murise bunica, mama mamei sale,
Kylie nu fusese îmbrăţişată de mama ei şi atunci ea chiar
avusese nevoie de o îmbrăţişare. Dar tatăl ei fusese cel care
o strânsese în braţe şi o lăsase să îl păteze cu rimel pe
sacou. Şi acum tata plecase, cu toate sacourile lui.
Trăgând o gură de aer în piept, Kylie strânse mai tare
poşeta.
— Am avertizat-o pe Sara că s-ar putea să mă trezesc
ţipând ca din gură de şarpe şi ea a zis că o să-mi înfigă în
mână o cruce de lemn şi o să mă oblige să mă întorc în pat.
— Poate că ar trebui să ascunzi toate obiectele ascuţite
înainte să te culci.
Mama ei schiţă un zâmbet.
— Aşa o să fac.
Preţ de o secundă, Kylie îşi făcu griji că o lăsa singură chiar în ziua în care plecase tatăl ei. Dar pe cine credea ea că păcăleşte? Mama ei avea să fie bine mersi. Nimic nu o mişca pe Regina Gheţurilor. Înainte să iasă pe uşă, Kylie aruncă o privire pe fereastră să se asigure că nu avea să fie atacată de un tip îmbrăcat în ţoale de militar.
Văzând că în curte nu era nimeni care să o urmărească, Kylie ieşi in fugă pe uşă, sperând că petrecerea din noaptea aceea avea să o ajute să uite de problemele ei.
— Poftim. Nu trebuie să şi bei, ţine-o doar în mână.
— Sara Jetton îi îndesă în mână o bere şi o luă din loc.
Kylie strânse sticla rece ca gheaţa. Stătea înghesuită la un loc cu cel puţin treizeci de puşti, toţi îngrămădiţi în sufragerie şi vorbind în acelaşi timp. Aruncând o privire în jur şi îşi dădu seama că pe majoritatea îi cunoştea de la
şcoală. Soneria de la uşă se auzi din nou. În mod evident,aici trebuia să te afli în seara asta.