Be A Werewolf

~Cap 5~

Trei zile mai târziu, Kylie, cu valiza în mână, stătea în parcarea de la YMCA ( asociația tinerilor crestini), unde tinerii delincvenţi erau îmbarcaţi în câteva autobuze care urmau să-i ducă în tabără.
Nu-i venea să creadă nici de-a naibii că era acolo.
Mama ei chiar făcea ce-şi propusese. Şi tatăl ei o lăsa.
Kylie, care nu luase niciodată mai mult de două înghiţituri
de bere, care nu pusese nici măcar o ţigară în gură, ca să nu mai zică de iarbă, urma să fie trimisă într-o tabără pentru copiii-problemă.
Mama ei întinse mâna şi o atinse pe braţ.
— Cred că te strigă.
Oare mama ei ar fi putut să se descotorosească de ea mai
repede de-atât? Kylie se feri de atingerea ei. Era atât de
furioasă şi rănită, încât nu mai ştia cum să reacţioneze.
Implorase, venise cu argumente, plânsese, dar nimic nu funcţionase. Acum urma să plece în tabără. Nu-i convenea deloc, dar nu avea ce să facă.
Fără să-i adreseze mamei niciun cuvânt şi jurându-şi că nu avea să plângă în faţa zecilor de puşti, Kylie îşi scoase pieptul în faţă şi o porni spre autobuz, luându-se după femeia care avea o pancartă pe care scria: Tabăra Shadow Falls.
Iisuse! Oare în ce gaură de iad era trimisă?
Când urcă în autobuz, cei opt sau nouă puşti care erau deja înăuntru ridicară capul şi se uitară lung la ea. Kylie simţi o senzaţie ciudată în piept şi o străbătură fiori stranii,în toată viaţa ei de şaisprezece ani nu simţise mai mult nevoia să se întoarcă şi să o ia la sănătoasa ca în acel moment.
Se abţinu cu greu să nu o ia la fugă, apoi întâlni privirile unor... O, Doamne,poţi să le spui ciudaţi?
O fată avea părul vopsit în trei culori  roz, verde-lămâie şi negru tăciune. Alta era toată în negru, ruj negru, fard de pleoape negru, pantaloni negri şi un bluzon negru. Oare stilul emo nu se demodase? Ce sfaturi vestimentare urna fata asta? Nu citise şi ea că era din nou la modă să te îmbraci colorat? Că albastrul îi luase locul negrului?
Şi mai era şi băiatul care stătea în faţă. Avea cercei în ambele sprâncene. Kylie se aplecă să se uite pe fereastră, să vadă dacă o mai putea zări pe mama ei. În mod sigur, dacă mama ei i-ar vedea pe tipii ăştia, şi-ar da seama că locul ei nu era aici.
— Stai jos, spuse cineva şi păşi în spatele ei.
Kylie se întoarse şi o văzu pe şoferiţă. Deşi nu observase mai devreme, acum îşi dădu seama că până şi aceasta arăta puţin ciudat. Părul ei gri cu reflexe movulii îi stătea zbârlit,ca o cască de fotbal. Kylie nu o învinovăţea că-şi mai tapase puţin părul. Femeia era scundă de înălţime.
Semăna cu un spiriduş. Kylie se uită în jos, la picioarele ei, aproape aşteptându-se să o vadă încălţată cu nişte ghete verzi. Dar nu era aşa.
Apoi aruncă o privire rapidă spre bord. Cum avea femeia să conducă autobuzul?
— Hai, spuse femeia. Trebuie să vă duc acolo până la prânz, aşa că mişcaţi-vă.
Cum toţi ceilalţi în afară de Kylie îşi ocupaseră locurile,presupuse că femeia i se adresa ei. Mai făcu un pas. Avea senzaţia că viaţa ei nu va mai fi niciodată la fel.
— Poţi să stai lângă mine, spuse cineva. Băiatul avea părul blond şi creţ, chiar mai blond decât al lui Kylie, dar ochii care o priveau pe furiş erau atât de închişi la culoare,încât păreau negri. Băiatul bătu cu palma în scaunul de lângă el. Kylie se strădui să nu se holbeze la el, dar combinaţia blond-negru i se părea stranie. Apoi tipul ridică din sprâncene, de parcă... de parcă dacă se aşeza lângă el însemna că erau şanse să se giugiulească sau ceva de genul.
— Mă descurc, mersi. Kylie făcu câţiva paşi, trăgând valiza după ea.
Bagajul i se înţepeni între rândurile de scaune, în dreptul blondului, şi Kylie întoarse capul să vadă unde se prinsese şi să-l deblocheze.
Privirea ei o întâlni pe a lui şi i se tăie respiraţia. Băiatul blond avea acum... ochi verzi. Nişte ochi de un verde foarte intens. Cum era posibil aşa ceva?
Kylie înghiţi în sec şi se uită la mâinile lui. Se gândea că poate ţinea o cutie pentru lentile de contact şi şi le schimbase. Dar nu avea nimic în mână.
Băiatul ridică din nou din sprâncene şi, când Kylie realiză că rămăsese cu ochii la el, trase cu putere de valiză şi o deblocă.
Cutremurându-se, înainta spre scaunul pe care şi-l alesese.
Înainte să se întoarcă şi să se aşeze, mai observă un băiat în spate. Nu era nimeni lângă el. Avea părul şaten-deschis, cu cărare într-o parte, şi bretonul îi venea chiar deasupra sprâncenelor negre şi ochilor verzi. Un verde normal, doar că tricoul albastru decolorat pe care-l purta îi scotea ochii în evidenţă.
O salută dând din cap. De data asta, nu era nimic ciudat,slavă Domnului! Cel puţin exista o persoană normală în tot autobuzul în afară de ea.

Kylie se aşeză şi îi mai aruncă o privire blondului. Dar el nu se uita la ea, aşa că nu văzu dacă ochii lui aveau din nou culoarea aceea ciudată. Atunci observă şi că tipa vopsită în trei culori ţinea ceva în mână.
Respiraţia i se tăie din nou. Fata avea în mână o broască râioasă. Nu o broscuţă cu care n-ar fi avut o problemă, ci un broscoi în toată regula. Un broscoi imens care orăcăia. Ce fel de fată îşi vopsea părul în trei culori şi căra cu ea în tabără un broscoi? Doamne sfinte, poate că era o broască-drog, una dintre cele pe care le ling unii ca să se drogheze. Aflase despre ele dintr-o porcărie de emisiune de la televizor despre infractori, dar avusese mereu impresia că inventaseră chestia asta. Nu ştia ce era mai rău: să ungi un broscoi ca să te droghezi sau să-l cari cu tine peste tot doar ca să pari un ciudat.
Îşi puse valiza pe scaunul de alături, ca nimeni nu simtă nevoia să se aşeze lângă ea. Kylie oftă adânc şi se uită pe fereastră. Autobuzul se pusese în mişcare, deşi Kylie încă nu înţelegea cum ajungea şoferiţa la pedale.
— Ştii cum ne spun ei?
Vocea veni dinspre bancheta unde stătea fata cu broscoiul.
Kylie nu credea că vorbea cu ea, dar întoarse totuşi capul în direcţia ei. Cum fata se uita fix la ea, Kylie se gândi că era posibil să se înşele.
— Cine? întrebă Kylie, încercând să nu pară nici prea prietenoasă şi nici prea nesuferită.
Ultimul lucru pe care voia să-l facă era să-i scoată din sărite pe ciudaţii ăştia.
— Puştii care pleacă în celelalte tabere. În Fallen sunt vreo şase tabere pe o rază de cinci kilometri.
Folosindu-şi ambele mâini, îşi dădu părul multicolor pe spate şi rămase aşa câteva secunde.