Be A Werewolf

~ Cap 8 ~

Când simţi pe cineva în spatele ei, se întoarse să vadă dacă nu era tot fata palidă.
Nu era ea, ci băiatul din spatele autobuzului, cel cu ochi de
un verde blând şi păr şaten. Cel care îi aducea aminte de Trey.
Privirile lor se întâlniră şi se uitară lung unul la altul.
Nu era sigură de ce îi amintea de Trey. Era adevărat că ochii lor semănau, dar era mai mult de atât. Poate felul cum i se aşeza cămaşa pe umeri şi un anumit aer distant. Nu-i fusese uşor să-l cunoască pe Trey. Dacă nu ar fi fost numiţi parteneri de laborator la ora de ştiinţe, Kylie nu ştia dacă ar fi ieşit vreodată împreună.
Da, era ceva la tipul ăsta care nu părea prea accesibil. Mai ales că nici măcar nu vorbea. Deja Kylie voia să se întoarcă, dar el ridică din sprâncene pe post de salut anemic.
Urmându-i şi ea exemplul, ridică din sprâncene şi de abia pe urmă se întoarse.
Când se răsuci, le văzu pe Miranda şi pe fata palidă vorbind în uşă şi uitându-se spre ea.
Acum ce făceau, se uneau împotriva ei?
— Grozav! mormăi ea.
— Sunt doar curioase, îi şopti o voce pătrunzătoare atât de aproape de ureche, că simţi răsuflarea caldă pe gât.
Se uită la el peste umăr. Acum, că era aşa de aproape, putea să-i vadă bine ochii şi îşi dădu seama că se înşelase.
Ochii lui nu semănau cu ai lui Trey. Tipul ăsta avea firişoare aurii în jurul pupilelor.
— În legătură cu ce? întrebă ea, străduindu-se să nu se holbeze la el.
— În legătură cu tine, sunt curioase în legătură cu tine.
Poate dacă ai fi puţin mai deschisă...
— Mai deschisă?
Asta chiar că o enervă. Îi acordase încredere considerându-l normal, dar nu avea s-o mai facă dacă începea să se poarte de parcă ea era cea neprietenoasă.
— Singurii care au vorbit cu mine au fost tipul blond şi Miranda şi le-am răspuns amândurora.
El îşi ridică şi cealaltă sprânceană. Şi, fără să ştie nici ea de ce, asta o scoase din ţâţâni.
— Suferi de vreun tic nervos sau ceva de genul? întrebă ea şi îşi muşcă limba.
Poate că începea să se vindece de boala amabilităţii. Sara
ar fi fost mândră de ea. Şi mama ei... ei bine, mama ei nu ar
fi fost aşa de mândră.Mama ei.
Dintr-o dată, îi veni în minte imaginea mamei ei în
parcare când o condusese la autobuz.
— Tu nu ştii... nu-i aşa? întrebă băiatul şi făcu ochii mari.
Firişoarele aurii din ei păreau să scânteieze.
— Ce să ştiu? întrebă ea, gândindu-se în continuare la mama ei.
La faptul că nici măcar nu o îmbrăţişase când îşi luaseră
la revedere. De ce-i făcuse asta? De ce se hotărâseră părinţii ei să se despartă? De ce trebuiau să se întâmple lucrurile astea? Senzaţia atât de familiară de nod în gât care o încerca atunci când îi venea să plângă se făcu din nou simţită.
Tipul se uită spre uşă şi, când Kylie îi urmări privirea,observă că Miranda şi Palida erau tot acolo. Oare mai fuseseră toţi trei în tabără şi se împrieteniseră, iar ea era nouă în peisaj? Tipa nou-venită de care hotărâseră să se ia?
Doamna din spatele tejghelei spuse:
— Ai de gând să plăteşti guma aia de mestecat? Kylie întoarse capul spre casieră. Lăsă câţiva dolari pe tejghea şi plecă fără să ia restul. Trecu pe lângă Miranda şi cealaltă fată cu bărbia ridicată, fără să clipească. Nu îndrăzni să clipească de teamă că, dacă ar fi făcut-o, i-ar fi curs lacrimile.
Nu-i venea să plângă din cauza atitudinii lor impertinente.
De vină erau mama ei, tatăl ei, bunica, Trey, Nea Soldatul şi
acum, şi grija pentru Sara. Kylie nu se sinchisea dacă ciudaţii o plăceau sau nu.
O oră mai târziu, autobuzul opri într-o parcare. Kylie văzuse plăcuţa pe care scria Tabăra Shadow Falls postată în faţă. Un fior rece îi trecu prin stomac. Se uită în jur, aproape mirată că nu vedea niciun gard înalt sau vreo poartă încuiată. La urma urmei, ei erau consideraţi adolescenţi cu probleme de comportament.
Kylie auzi cum se stinge huruitul motorului. Şoferiţa sări
de pe scaun şi-şi întinse braţele mici şi dolofane deasupra capului. Kylie încă nu-şi dăduse seama cum ajungea la pedale.
— Noi am sosit ultimii, puştilor, spuse ea. Toată lumea aşteaptă la popotă. Lăsaţi-vă bagajele aici. Cineva o să vi le aducă în camere mai târziu.
Kylie se uită la valiza ei. Nu-i pusese nicio etichetă.
De unde aveau să ştie că era a ei? Răspunsul era simplu:
n-aveau de unde. Grozav! Putea să-şi ia bagajul cu ea şi să rişte să aibă probleme pentru că nu se supusese regulilor,sau să-l lase aici şi să rişte să-şi piardă toate hainele.
Dar n-avea de gând să-şi piardă hainele. Întinse mâna spre
valiză.
— O să ţi-o aducă mai târziu, spuse Miranda.
— Dar n-are niciun nume pe ea, răspunse Kylie,încercând să nu o rostească pe un ton tăios.
— O să-şi dea ei seama. Îţi dau cuvântul meu, zise ea,încercând parcă să fie amabilă.
Dar avea Kylie de gând să o creadă? Nu. Brusc, tipul cu ochi verzi care semăna cu Trey ieşi pe interval.
— Să o crezi, o sfătui el.
Kylie se uită la el. În Miranda nu avea încredere, dar era ceva la tipul ăsta care îi inspira încredere. Tipul băgă mâna în buzunar şi scoase nişte bani pe care îi puse în mâna lui Kylie.
— Scuzaţi-mă, rosti tipa emo şi se strecură pe lângă Miranda.
Kylie se uită la banii pe care îi avea în mână: un dolar şi câţiva cenţi.
— E restul de la magazin.
Băiatul îi făcu semn să iasă pe interval.
Kylie băgă banii în geantă şi se puse în mişcare. Paşii lui îi secondau pe ai ei. Îl simţea în spatele ei. Îl simţi aplecându-se spre ea, atingându-i spatele cu umărul.
— Apropo, pe mine mă cheamă Derek. Concentrată să-i
asculte vocea pătrunzătoare şi să-l simtă în spatele ei, nu-l văzu pe Blondin ieşind pe interval. În plină mişcare, Kylie avea doar două opţiuni: să intre în Blondin sau să cadă peste Derek. Nu i-a fost greu să aleagă. Derek o prinse de
braţe. Îi simţi degetele pe pielea goală, chiar sub mânecile
tricoului.
Kylie se uită peste umăr şi privirile li se întâlniră.
El zâmbi.
— Ai păţit ceva?
Avea un zâmbet minunat. Ca al lui Trey. Inima îi sări în
piept. Doamne, ce dor îi era de Trey!
— Nu.
Se desprinse de el, dar nu înainte de a observa ce mâini calde avea Derek. Nu ştia ce importanţă avea lucrul
ăsta dar răceala tipei palide îi lăsase o senzaţie la fel de ciudată.
Coborâră din autobuz şi înaintară spre o construcţie care semăna cu o cabană. Chiar înainte să intre pe uşă, Kylie auzi un răget ciudat.