Be A Werewolf

~ Cap 6 ~

Atunci Kylie observă că fata îşi pierduse broscoiul. Şi nu se vedea nicio cuşcă sau ceva asemănător unde ar fi putut să îl bage.
Super! Probabil că avea să-i sară un ditamai broscoiul de drogat în poală. Nu era vorba că broscoii o speriau sau ceva de genul. Doar că nu voia să sară pe ea.
— Ne spun capete seci, răspunse fata.
— De ce?
Kylie îşi sui picioarele pe scaun, în caz că vreo broască ar fi ţopăit pe lângă ea.
— Înainte, tabăra se numea Pârâul Oaselor, răspunse fata.
Din cauza oaselor de dinozauri care au fost găsite acolo.
— Ha! exclamă blondul. Ne mai spun şi măciucari.
Dinspre celelalte scaune răsunară hohote de râs.
— De ce vi se pare amuzant? întrebă fata îmbrăcată din cap până-n picioare în negru.
Avea un ton atât de sobru, încât Kylie se înfiora.
— Nu ştii ce e un măciucar? întrebă blondinul. Dacă vii lângă mine, îţi arăt eu.
Când se întoarse spre ea, Kylie îi văzu din nou ochii.
Măiculiţă! Acum erau aurii. Aveau lucirea aurie stridentă din ochii unei feline. Lentile de contact, îşi dădu seama Kylie. Sigur purta nişte lentile ciudate, care îi făceau ochii să se schimbe aşa.
Tipa emo se ridică, de parcă ar fi avut intenţia să se ducă să se aşeze lângă blond.
— Nu o face! spuse tipa cu broscoiul, care acum nu mai avea animalul în poală şi care se sculă în picioare.
Ieşind pe interval, se aplecă şi îi şopti ceva la ureche tipei.
— Scârbos! Tipa emo se trânti din nou pe scaunul ei. Apoi se uită spre blond şi îndreptă un deget spre el. Era dată cu ojă neagră. Nu ţi-ai dori să mă scoţi din sărite. Mănânc chestii mai mari decât tine la miezul nopţii.
— A pomenit cineva ceva de miezul nopţii? se auzi o voce din spatele autobuzului.
Kylie se întoarse să vadă cine vorbise.
Altă fată, pe care Kylie nici nu o observase, sări de pe scaun. Avea părul negru tăciune şi purta ochelari de soare aproape la fel de întunecaţi ca părul. Însă ceea ce o făcea să arate aşa de nefiresc era tenul ei. Alb. Alb ca varul.
— Ştiţi de ce-au schimbat numele taberei în Shadow Falls? întrebă fata cu broscoiul.
— Nu, răspunse cineva din faţa autobuzului.
— Datorită legendei amerindiene care spune că, la amurg,
dacă stai sub cascadă, poţi să vezi spiritele îngerilor morţii
dansând.
Îngerii morţii dansând? Ce au păţit tipii ăştia?
Kylie se întoarse brusc. Era oare un coşmar? Poate chiar un episod dintr-un acces de teroare nocturnă care o chinuia atât de des? Se aşeză mai bine pe scaunul capitonat şi încercă să se concentreze ca să se trezească din vis, aşa cum o învăţase dr. Day.
Concentrează-te! Concentrează-te! Inspiră adânc, pe nas,şi expiră pe gură  în timp ce-şi repeta cu voce monotonă:
E doar un vis, nu e adevărat, nu e adevărat.
Ori nu dormea, ori şi ea, şi puterea ei de concentrare o luaseră razna şi a naibii să fie dacă nu-şi dorea din tot
sufletul să se fi urcat în alt autobuz. Refuzând încă să-şi creadă ochilor, se uită în jur, la ceilalţi. Blondinul o privi, şi ochii lui era acum iar negri.
Te ia cu fiori, nu alta! Oare nimic din ce se întâmpla aici nu i se mai părea total ieşit din comun şi altcuiva din autobuz?
Se întoarse din nou şi se uită la băiatul pe care îl considera
cel mai normal. Ochii lui verzi şi catifelaţi, care îi aminteau
de Trey, îi întâlniră pe ai ei şi ridică din umeri. Kylie nu ştiu cum să interpreteze acest gest, dar el nu părea să fie la fel de tulburat de tot ce se întâmpla. Ceea ce, într-o mică măsură, îl făcea la fel de ciudat ca restul.
Kylie se întoarse, luă telefonul mobil din geantă şi începu să-i scrie un mesaj Sarei.
Ajutor! Sunt prizonieră într-un autobuz cu nişte ciudaţi!
Şi când spun ciudaţi, chiar vorbesc serios!!Kylie primi răspuns aproape imediat:
Ba nu, tu să mă ajuţi pe mine! Cred că sunt gravidă.Oh, la naiba!
Kylie se uită din nou la mesaj, imaginându-şi că acesta avea să dispară, sau că urma
să apară ca prin magie "Am glumit" la sfârşitul mesajului.
Dar nici vorbă! Mesajul nici nu dispăru şi nici nu apăru
nimic la sfârşitul lui. Nu era o glumă.
Stai aşa! Nu era posibil ca Sara să fie gravidă. Aşa ceva nu li se întâmpla fetelor de genul lor. Fetelor deştepte...
fetelor care... O, la naiba! Ce era în mintea ei ? Se întâmpla
oricui şi tuturor celor care făceau sex neprotejat. Sau cu un prezervativ rupt.
Cum putea să uite filmuleţul ăla de la şcoală, cel pentru care fusese nevoie de semnătura mamei? Sau broşurile pe care le adusese mama ei acasă şi i le lăsase fără niciun fel de ceremonie pe pernă, ca o gustare de dinainte de culcare.

Asta chiar că-ţi tăia tot cheful. Se întorsese acasă după una dintre cele mai fierbinţi întâlniri cu Trey şi îşi dorea să viseze cu ochii deschişi la săruturile lui fierbinţi şi mângâierile îndrăzneţe şi, când colo, în cameră o aşteptau statisticile sarcinilor nedorite şi ale bolilor cu transmitere sexuală la fel de nedorite. Doar mama ei ştia că mereu citea câte ceva ca să adoarmă. S-a zis cu visele plăcute în noaptea aia!
— Veşti proaste? întrebă cineva.
Kylie ridică privirea şi o văzu pe fata cu broscoiul stând pe celalalt rând, pe locul dinspre interval. Îşi ţinea genunchii la piept şi bărbia proptită pe ei.
— Aă... Da... nu. Adică...
Adică voia să spună că nu era treaba ei, dar niciodată nu-i era uşor să fie aşa de directă şi nepoliticoasă. Asta dacă persoana nu forţa prea tare nota  lucru la care mama ei putea să se priceapă aşa de bine. Sara numea refuzul lui Kylie de a spune verde în faţă ce gândea "boala amabilităţii". Mama ei le-ar fi numit bune maniere, dar pentru că mama ei excela la capitolul "Să o enervăm pe Kylie", considera că fata ei avea lipsuri serioase la capitolul maniere. Kylie închise telefonul, în caz că fata cu broscoiul vedea perfect la distanţă. Presupuse apoi că persoana în privinţa căreia ar fi trebuit să-şi facă griji că ar vedea mesajul era blondul, cu ochii lui... Se uită brusc spre el şi îl văzu holbându-se la ea cu ochii lui... albaştri. Cel puţin un lucru ştia clar: situaţia nu putea să devină mai ciudată.
— Nu e nimic, spuse ea, forţându-se să îşi întoarcă
privirea spre fata cu broscoiul fără să se holbeze la părul ei multicolor.
Autobuzul frână brusc şi valiza lui Kylie căzu pe podea.