Roommate || jjk + kth (Traducere)

♡Ziua 12♡

Wekendu-l se termină, așa că era timpul pentru cei doi băieți să se întoarcă la universitate. De când au început să locuiească în noua casă, Taehyung și Jungkook trebuiau să se trezească cu 30 de minute mai repede pentru a ajunge la timp la ore. Era incomod, dar faptul că cei doi băieți puteau trăi împreună era de ajuns pentru ei. Chiar dacă Taehyung se mai certa cu mama sa. Jungkook și Taehyung erau as în ascunderea relației lor. Regina și Minjun nu suspectau nimic între cei doi băieți, și credeau că este o iubire ca între frați, chiar dacă uneori se atingeau puțin cam mult.

Jungkook avea proprile probleme.
Tatăl său nu prea stătea pe acasă, la fel și Regina, dar nu putea să se concentreze pe studiile sale din cauza lui Taehyung, pentru că tot îl necăjea și se agăța de el ca un koala. Încă nu o făcuseră, dar Jungkook știa că se va întâmpla cât mai curând, pentru că Taehyung nu îi mai suporta micile scuze.

~La școală~

“Bună Jungkook!” îl întâmpină Jimin, când Jungkook intră în clasa de științe.

“Jimin!”

Conversația lui Jungkook cu Jimin durase puțin cam mult, dar se bucură că își văzu prietenul. Avea nevoie să-și petreacă timpul și cu alte persoane în afară de Taehyung. Era cu el aproape 24/7 și era obositor pentru Jungkook. Nu e ca și cum s-ar plânge, dar mereu era încordat pentru că nu știa când Taehyung va face câte o mișcare.

“Jungkookie! Cum e noua ta casă? Mi-e dor să te văd la dormitoare.”

“Cred că e bine. Dar îmi place mai mult la dormitoare.” chicoti Jungkook.

“Cred că știu cum te simți. Am auzit de la Taehyung că acum sunteți frați vitregi? Cum s-a întâmplat asta?” întrebă Jimin curios.

“Chiar nu știu. Părinții noștri sau căsătorit fără ca noi să băgăm de seamă.” răspunse Jungkook.

“Pun pariu că se comportă rece cu tine, așa-i?”

“Ah- da. Hahah.” râse Jungkook puțin.

Nu. Noi ne întâlnim.

“Oricum, avem repetiții cu banda astăzi la 4. Vrei să vi să ne vezi?” îl invită Jimin.

Cum Jungkook nu avea altceva de făcut după ore, în afară de teme, decise să meargă.

“Oricum, l-ai văzut pe Hoseok?” întrebă Jimin, uitându-se prin clasă după el.

“Um, nu. Azi nu.”

“E ciudat. Poate a adormit.”

～♡～

“Namjoon, asigură-te că faci partea ta de rap mai repede și Yoongi, cântă la pian mai tare.” ordonă Taehyung, în timp ce-și fixa microfonul.

Băieții practicau în sala de muzică din universitate, unde puteau cânta și folosi instrumentele cum voiau. Jungkook stătea în față, privindu-i.

“Bine, să facem asta din nou.” spuse Jimin.

Începuseră să cânte din nou, iar Jungkook era fascinat. Spera să poată cânta și el la un instrument sau cu vocea.

După ce melodia se termină, Jungkook aplaudă bucuros, primind câte un zâmbet de la fiecare.

“E o nouă melodie?” îi întrebă Jungkook.

“Da. Yoongi a compus-o. Se numește Tommorow.” răspunse Namjoon.

“E uimitoare.” complimentă Jungkook.

Yoongi își flutură mâinile în fața sa ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, dar puteai vedea clar că era fericit. Fața lui avea o ușoară nuanță de roz, iar Jimin observă asta.

“Ah! Hyung, te-ai înroșit, drăguț~” gânguri el.

“Taci din gură minionule.” spuse Yoongi iritat.

“Tae Tae, vrei să luăm cina după asta?” întrebase Hoseok, punându-și la loc microfonul.

“Uh- umm, da, sigur. Jungkook, vrei să vi?” spuse Taehyung.

Înainte ca Jungkook să poată răspundă, Hoseok intervenise:
“Vreau să fiu doar eu și Taehyung. Te rog?”

Inima lui Jungkook îl înțepă din nou, dar forță un zâmbet și spuse:
“E în regulă hyung, oricum am o grămadă de teme.”

Taehyung știa că Jungkook nu spunea adevărul și că se forța, dar nu putea să-l convingă pe Hoseok.

“Bine.”

Jungkook porni spre casă cu o lacrimă care-i alunecă de-a lungul obrazului.

Văzu o amintire cu el, având mâinile pline de sânge, cu un cuțit lângă el. Sunetele slabe ale valurilor și urletele vântului puteau fi auzite. Lângă el era un corp neînsuflețit, acoperit cu sânge, foarte fragil, foarte slab, iar abdomenul și fața acestuia erau sfâșiate încânt nu putea recunoaște persoana.

Aș vrea să spun tuturor că el este al meu.

Aș vrea să nu fim frați.

Aș vrea să nu fiu gay.

Aș vrea să pot spune tuturor cine sunt cu adevărat.

Aș vrea să pot spune tuturor că mi-am omorât propria mamă cu mâinile mele.

Aș vrea să-mi amintesc ultima dată când i-am văzut fața.

Jungkook căzu pe jos, începând să plângă, în mijlocul trotuarului. Simțea briza verii de noapte pe pielea sa albă. Îi aducea aminte de acel moment.

De ce a trebuit să-mi omor mama, exact când nu eram conștient? Sunt nebun, așa cum spune toată lumea.

Nu pot să le spun lui Taehyung sau tatălui meu.

Jungkook își scoase telefonul, pentru a suna un anumit număr. Căută printre contactele sale, la litera Y, și apăsă pe numărul acelei persoane, marcat cu o stea lângă nume.

“Bună ziua? Domnul Yoon?”

“Jungkook? Ce s-a întâmplat?” vocea lui lină se auzii cu ecou în urechea lui Jungkook, relaxându-l puțin.

“S-a întâmplat din nou.”

“Amintirile?”

Jungkook nu răspunse.

“Vin-o la cabinetul meu, acum.” spuse el.