o să mă şoptească zeii-n zorii zilei, la răsărit,
căci acolo m-am regăsit întotdeauna.
o să mă fredoneze,
ş-o să le tremure glasurile atunci când trupul meu se va scălda în duhoarea putrefacției,
nicidecum în respiruri şi-n căldura unei inimi ce, cândva, mustea de zbuciumare.
o să mă urle,
o să răguşească la apusuri,
atunci când îmi zbieram în mine însumi.
o să obosească să-mi țină amintirea vie, la fel ca tine, ca voi toți.
