Lost✔

NO2

*In poza este Yuta*

" 18 martie,

S-au intors lacrimile si cu ele o durere inexplicabila.O durere ce depaste latura sentimentala, spirituala si chiar fizica,pamanteasca, mundana. Nu pot dormi noaptea, iar ziua nu fac altceva decat sa ma gandesc la el.Cat de mult te poti gandi la o persoana? O ora?Doua? Sau poate o viata intreaga?Stateam si ma gandeam azi noapte, in timp ce asteptam disperata sa ma cuprinda somnul, la modul in care mintea nu inceteaza sa si-l aminteasca in fiecare clipa ce trece.Nu exista secunda in care inima mea ranita sa nu-l paseasca.Il vad in orice, in fiecare eveniment al vietii mele, imi doresc sa fie acolo langa mine ,sa imparta bucuria si tristetile care ma apasa in fiecare zi.Sunt asa abatuta incat am pierdut sirul zilelor....

Daca as muri, as vrea sa raman cu parfumul lui in narile mele, sa traiesc eternitatea cea dupa viata terestra mirandu-ma de perfectiunea si magia mirosului pielii lui.As muri fericita, amintindu-mi de mana lui alunecand usor pe cearceaf cautand-o pe a mea ,rasul lui, intrebarile si curiozitatile de copil.Imi tot spun ca asta e o alta viata, ca totul e ca intr-un vis, ca eu nu traiesc povestea asta intr-un adevarat sens al cuvantului.Vreau sa mi-l amintesc mereu, si el la randul lui uitandu-se ...sa zambeasca cu placere cand chipul meu i se contureaza in memorie.Visez la ziua in care ne vom reintalni accidental si ne vom aminti de toate astea ,amandoi criticand cat de lipsiti de ratiune eram, caci eram tineri, si partial sa ne dorim sa reaprindem flama,care ne trimitea unul in bratele celuilalt de fiecare data...dar asta este mai mult decat imposibil ...

Mereu se arata tandru,mai tandru ca niciodata,insa imi este frica sa ma gandesc la aceste gesturi ca la ceva demn si nu exagerat de dragostea mea.Mi-e teama ca va intalni pe cineva nou, si o va placea, astfel oprind speranta mea.Iar eu nu as putea sa suport.Ar fi prea mult pentru saraca mea inima.M-ar durea atat de tare incat nu cred ca as mai putea functiona vreodata corect.Nu as mai putea iubi. Prefer sa il vad plecand ,sa sufar ca nu il mai vedea dupa zile intregi in care m-am indragostit de el ca o lunatica, iubirea mea fiind salbatica, nebuna,aproape necrestineasca.Toata durerea aceea as indura-o doar sa nu il vad cu alta...Cred ca voi renunta la sentimentele mele si il voi uita... Tu ce crezi draga carte, tu nu suferi and stii ca nu te va citi nimeni? Te doare si pe tine? Oare....."

Inchid suparata cartea pe care tocmai o distrusesem cu lacrimi si cuvinte.Ma ridic si o asez pe un raft oarecare, dupa care inviziba ma duc intr-un colt si incep sa plang in linsite. Dupa o ora in care gandurile nu se puteau opri, m-am ridicat si am iesit afara, dar cum nu se putea mai bine a inceput sa ploua ,iar eu nu aveam umbrela. Imi bag caietul in geaca ,imi pun mainile in cap si incep sa alerg pana in statie .Deodata vad un baiat cu o umbrela asa ca ma duc si ma bag sub ea.El o trage inapoi deasupra lui , dar eu continui jocul.Nervos isi ia umbrela si pleca .

-AHHH DE CE TOTI BAIETII SUNT ASA RAI .ESTI LA FEL DE RAU CA TAMIN SI CA TOTI CEILALTI.

Se opreste o secunda, dupa care vine inapoi si imi intinde umbrela.

-Multumesc...

-Nu merita sa plangi pentru nimeni

Inghit in sec si imi sterg ochii .

-Poftim...imi intinde o batista

-Multumesc, o sa ti-o inapoie..

Dar inainte sa imi termin fraza, el dispare.

Pe drum spre casa am mirosit non-stop batista pentru ca miroasea atat de frumos si puteam simti in ea iubirea de care nu aveam parte acum.Imi parea foarte cunoscut, aveam impresia ca il mai vazusem undeva.M-am asezat pe o banca,undeva in departare auzeam sunetele masinilor, sau undeva mai aproape picaturile mici de ploaie inca imi udau parul.Dupa o ora,am incercat sa ma misc ,corpul imi era inghetat si amortit asa ca m-am rezumat doar la clipire.Prima oara, nu mai vedeam bine, a doua oara era totul in ceata, alb...Umbra unei persoane era conturata in fata mea, dar negrul a acaparat incet totul ...