Cântecul lupului

Capitolul IV

În ziua următore cei trei au pornit iar la drum sperând că o să mai dea de o casă de picioare-lungi. Nu au cutezat să intre în satul din apropiere. Acolo puteau fii mai multe pericole decât în pădure. Sperau să găsească un loc mai retras - pe centură.

Din păcate n-au dat de vreo casă, așa că au trebuit să intre în sat. Asfaltul zgrunțuros le tăia pernuțele iar ghearele zornăiau pe piatră. Era un zgomot de genul "Hei, monștri de-ai lui Darkness, aici suntem! Avem gust bun!", nici pe departe o plăcere.

Au intrat în prima casă care au văzut-o. Avea un etaj și era cam dărăpănată. Toată era din lemn, iar ușa - deschisă. Sub picioarele lor podelele scârțâiau piternic, zgâriindu-le urechile. Au ajuns în camera-hranei, unde se afla o cutie-rece mare cât doi lupi. Keisha prinse de-a curmezișul mânerul și trase până când ușa se deschise. Înăuntru era carne de pui, de porc, de curcan, și o mulțime de alte mezeluri delicioase. Au înfulecat cât au putut și apoi s-au tăvălit pe pânza moale de pe jos.

- Ar trebui să rămânem aici! E atâta carne că aș putea să rămân aici pe viață! Uitați-vă la recipientele ale cu apă; pun pariu că ne ajung pentru muuult timp, exclamă Keno bucuros.

- Păi da, dar locul ăsta pare că vrea să se dărâme, scânci Keisha îngrijorată.

Derek privi în jur măturând pământul cu coada.

- Bănuiesc că putem rămâne aici pentru o vreme.

Keno sări și îl linse afectuos pe bot, uitând de visul ce-l avuse.

Era abia pe la miezul zilei, așa că Keisha plecă alături de Keno să caute alte locuri unde ar putea să stea.

- Înțeleg că ai vrea să plecăm, dar se pare că urâțenile lui Darknees nu stau în sat. N-ai de ce te teme, spuse Keno privind în jur.

- Of Keno... scânci afectuoasă Keisha, dar fu întreruptă de un sâsâit.

- Ce-ce-a fost aia? scheună Keno.

- Un șarpe? spuse lupoaica cu jumătate de voce.

- Sper că șerpii se cațără în copa...ci.

Chiar în acel moment în fața lui sări o lupoaocă cu o sumedenie de șerpi care i se încolăceau pe picioarele ei. Avea limba albastră și bifurcată, iar în loc de nas avea două găuri de o parte și de alta a botului. Era Rexa - umbra lunii iunie și perechea lui Darkness.

- Unde ți-i iubirea, Șerpisor? mârâi Keno amuzat. Te lasă pe tine să faci toată treaba murdară, nu?

Fiara sâsâi iritată.

- Keno, nu-i momentul, scânci Keisha agitată, dar lupul alergă spre monstru.

Keno sări și urlă pudernic, iar în gură îi apăru o sabie albastră, lungă de un metru și făcută din turcoaz-stelar. Ateriză în fața monstrului clătinându-se puțin amețit, dar își reveni repede și tăie umbra cu lama ascuțită a sabiei. Fiara se transformă în praf și dispăru în vânt.

Keno respira sacadat, încă ținând sabia în gură. Keisha se apropie de el.

- Cum ai făcut...

- Nu mă întreba. Am făcut ce-am simțit, îi răspunse lupul printre buze, iar imediat ce termină de spus aceste cuvinte, sabia se evaporă într-o ceață care se întoarse în gura lui Keno.

Keisha rămase nemișcată, cu gura până la pământ. Ce tocmai se întâmplase?

Keno amușină locul unde fusese umbra. Nimic. Fără miros sau alte dovezi c-ar fi existat, așa că se hotărâră să meargă mai departe.

Au ajuns într-un cartier întunecos de la marginea orașului. L-au explorat pe tot și încă n-au găsit un loc sigur.

Prima casă în care au intrat avea intrarea spre sud și numai o fereastră mică. Holul nu era foarte luminat, având un aspect sinistru. Fostul proprietar trebuie să fii fost vânător căci o grămadă de trofee fără piele zăceau spânzurate pe pereți.

Au urcat la etaj unde erau scaune din lemn negru și trei camere. Două camere-de-dormit și o cameră-cu-apă (baie). Toate erau dărăpănate, dar casa părea mai rezistentă ca celelalte. Dacă monștri nu se aventurau în sat, iar cartierul ăsta era aproape de pădure, deci era perfect, cel puțin pentru o vreme. Mai trebuiau doar să se întoarcă la Derek.

Au ieșit din cartier și au luat-o spre centru. Trecând pe lângă primărie au simțit un miros straniu - mucegai și moarte - de obicei izul care se spunea că ar fii in Cetatea de Apus.

Keisha avea o înfățișare stranie: era încruntată și nasul îi tremura în timp ce adulmeca. Keno rămase nemișcat, cu mușchii încordați, gata să-și cheme iar sabia.

- Mă duc să văd ce-i acolo. Mă întorc rapid, spuse el.

- Nu te las singur! Vin cu tine, mârâi Keisha.

Lui Keno i s-au înmuiat picioarele, ca de obicei când auzea cât de loială îi e prietena. O linse afectuos pe față și porniră la drum.

Au ajuns în cele din urmă în fața unei săli imense care nu părea afectată 0prea tare. Podeaua era din marmură neagră și la un interval de patru metri se înălțau coloane în stil grecesc. Pereții erau pictați cu scene de luptă dintre lupii-zei, lupi-semizei și monștrii. În încăpere erau două tronuri - unul din oase și unul din piatră - pe care stăteau Darkness și Terra. De o parte și de alta erau monștri și umbre, iar tronurile erau flancate de doi dragoni negri.

- Cetatea de Apus... murmură șocată Keisha.