Pariul

Vestea

Afară furtuna nu dădea semne de domolire, dar maşina domnului Laughnair de un roşu aprins ieşea în evidență. De la scările liceului până în parcare, Isabelle reuşise să facă exact 2 minute. Un nou record pentru ea dacă se iau în calcul factorii nefavorabili ai vremii. Portiera se deschise şi ea răsuflă uşurată după ce o închise.

- O vreme urâtă pentru încheierea semestrului. Uite, bine că am luat un prosop cu mine. Nu aş vrea să răceşti, spuse cu o privire îngrijorată.

- Mulțumesc, tată. Luă prosopul şi începu să-şi şteargă fața şi părul. Nu era nevoie să vii după mine. M-aş fi descurcat şi cu autobuzul, zise ea cu toate că în sinea sa era bucuroasă.

- Ştiu, dar tot a trebuit să îmi iau lucrurile de la Universitate, iar timpul s-a potrivit perfect cu terminarea orelor tale. Oricum, planurile s-au schimbat puțin. Vom pleca în seara aceasta, iar restul lucrurilor ne vor fi trimise în timpul săptămânii.

- Oh.. Am înțeles. Nu mai am multe de strâns.

„Purple Rain" se auzea la radio în timp ce domnul Laughnair conducea cu grijă. În trafic nu erau mulți şoferi, iar majoritatea cu siguranță regretau decizia de a se aventura pe o astfel de vreme. Oraşul era destul de mic, deci în nici 10 minute cei doi goneau rapid prin ploaie pentru a ajunge la adăpostul casei.

- O să pregătesc masa, iar după aceea vom pleca. Asigură-te că ai împachetat totul. Cu acestea zise porni uşor către bucătărie.

Isabelle urcă scările ce duceau spre camera ei. Pereții de un albastru liniştitor erau împodobiți doar de câteva rame foto. Peste tot cutii erau aranjate şi numerotate, unele având note precum „Fragil, transportați cu grijă", „Trebuie menținut în această poziție" sau „Nu faceți mişcări bruşte, pericol de explozie!". Desigur, a trecut pe o listă şi substanțele din acea cutie şi cum o reacție chimică nesupravegheată ar putea avea consecințe grave întrucât era sigură că firma de transport nu îi va lua în seamă avertismentele. Se apropie cu paşi mărunți spre ramele de pe perete şi le privi melancolică. În una apărea tânărul domn Laughnair împreună cu o domnişoară blondă şi cu ochi verzi strălucitori. Ambii se uitau în ochii celuilalt şi zâmbeau ca şi cum nimic nu le-ar fi putut răpi momentul. Coborî privirea pentru a vedea aceeaşi femeie, dar pe o scenă uriaşă, îmbrăcată într-un tutu ce îi accentua linia corpului. Părul era prins într-un coc perfect în timp ce un zâmbet larg îi lumina fața. Emana atâta grație şi pasiune încât publicul părea că uitase să respire. În mulțime şi-a putut vedea tatăl cum aştepta cu un buchet de trandafiri în brațe. Cu grijă, luă cele două fotografii şi le aşeză în cutia ce risca să explodeze.

- Acum sigur veți fi în siguranță.

- Bella, e gata masa, se auzi vocea tatălui de la parter.

După o ultimă privire a ceea ce urma să devină fosta sa cameră coborî treptele şi intră în bucătărie. Fu surprinsă să îl vadă pe tatăl ei aşezat la masă fără nicio distragere în jur. El întotdeauna mânca în timp ce citea ultimele ştiri din lumea ştiințifică, corecta lucrările studenților sau îşi organiza programul deja încărcat. Dar de data aceasta nu mai era nimic care să semnaleze vreo altă activitate în afară de mâncat, ceea ce era cu totul şi cu totul bizar. Deşi s-au văzut destul de rar în ultimele 6 luni cât timp a fost plecat, Isabelle ştia că nimic nu îi schimbă obiceiurile tatălui decât dacă este cu adevărat important. Aşa că se aşeză cu precauție la masă în timp ce aştepta discuția pe care tatăl său o pregătise cu siguranță. Deja îşi imagina cum îi va reduce bugetul pentru experimentele sale, poate că acum, cu ocazia noii mutări îi va interzice să işi transforme camera într-un mic laborator. Cu gândurile zburându-i prin minte nici nu auzise când i se rostise de câteva ori numele :

- BELLA !

Ea tresări uşor.

- Scuze. Eram puțin pierdută în gânduri.

- E normal. S-au întâmplat atâtea: mutarea, noua mea sujbă la Academia Sinclair, faptul că ai fost nevoită să te descurci singură timp de 6 luni. Unora li s-ar fi părut prea mult, dar ştiam că pot lăsa responsabilitatea pe umerii tăi. Şi poate de aceea am greşit. Te-am maturizat prea devreme şi te-am privat de anumite bucurii pe care orice adolescent ar trebui să le aibă. Ştiu că e poate prea târziu, dar încă vreau să repar lucrurile cât încă mai pot.
Vocea îi suna puțin răguşit şi părea că îşi caută cu atenție cuvintele. Isabelle îl privea fix în ochi şi fără să clipească îl întrebă:

- Tată, ce se va întâmpla în Ohio?

- Am întâlnit o femeie minunată şi plănuim să ne căsătorim. Aşa că ne vom muta împreună cu ea şi fiul ei.