Pariul

Început

      Norii strânși în jurul orașului Jackson anunțau o ploaie teribilă. Pe străzi vântul sufla aprig, iar puținii oameni ce au avut ghinionul de a se avânta pe timp de furtună căutau disperați adăposturi. Pe coridorul liceului Mary-Yorg domnea liniștea. În depărtare se auzeau doar tunetele acompaniate de vuietul vântului.

      Ceasul bătea monoton în timp ce doamna Dodds asculta cu nerăbdare următorul tunet, iar când acesta nu se sfii să-și facă apariția, ea suspină ușor:

      - Auziți copii ? E ca și cum am asculta o orchestră în care tobele își întețesc ritmul cu fiecare notă, în care suflul vântului acompaniază melodia și ne poartă pe meleaguri necunoscute, în care foșnetul întregii naturi se închină cu slavă și vestește sosirea unui nou început. Ploaia întotdeauna curăță și purifică, iar încă din cele mai vechi timpuri aceasta era semn al belșugului. Interpretările pot fi nenumărate și ne stimulează simțul artistic așa că vreau să aud propriile voastre înțelesuri pe care le atribuiți ploii. Lăsați imaginația să vorbească pentru voi !

      În clasă timpul stătea în loc. Cu toții așteptau momentul în care clopoțenul va suna și ultima oră se va sfârși. Au tot sperat ca doamna Dodds să continue cu aprecierile ei până la finalul orei, însă când aceasta a realizat că majoritatea erau prea ocupați cu telefoanele sau aveau privirile pierdute spre furtuna de afară, a hotărât să le anime puțin existența.

      - Stefan ? Ce simbolizează ploaia pentru tine ?

      Fiind nevoit să se oprească din mijlocul jocului, Stefan se ridică ușor, având grijă să poziționeze telefonul în pupitrul băncii pentru a relua bătălia mai târziu.

      - Ploaia poate avea multe înțelesuri, dar îmi place să cred ca zeul Thor bate din ciocanul său, Mijollnir, și trimite fulgere pentru a arăta cât de supărat e pe oameni.

      Un râs ușor se aude în clasă. Lui Stefan îi place să stârnească amuzamentul celor din jur, asta spre iritarea profesoarei.

      - Și de ce ar fi supărat acest zeu Thor ? spune aceasta pe un ton neutru.

      - Nu știu. Poate pentru încălzirea globală sau pentru poluare. Oamenii fac destule chestii cât să supere zeii sau orice formă supranaturală în care crede fiecare. Dar eu doar vă răspundeam la întrebare. Când aud tunetele, pur și simplu mă gândesc la Thor. E mai interesant așa. Și un zâmbet i se ivi pe chip.

      - Foarte bine, spuse doamna Dodds dorind să treacă mai departe. Altă părere ? Isabella, tu ce ne poți spune?

      În ultima bancă de pe rândul dinspre fereastră scaunul scârțâi ușor . Cu mișcări fine și calculate fata se ridică, adoptând o poziție fermă. Dacă o priveai din exterior vedeai o față blândă împodobită de un păr șaten și des, ochii verzi sclipitori și bărbia ascuțită ce îi completa chipul. Corpul zvelt și atletic întregea imaginea Isabellei Loughnair. Aceasta oftă ușor înainte să înceapă:

      - Ploaia nu e nimic altceva decât apă în stare lichidă care se prezintă sub formă de picături. În urma condensului vaporilor de apă din atmosferă și formării norilor care acumulează până la momentul în care aceștia devin suficient de grei pentru a putea fi influențați de forța de gravitație, apa se reîntoarce în natură sub formă de precipitații. De asemenea, nu există nicio legătură între Thor și fulgerele ce se propagă. Acestea sunt doar descărcări electrice cauzate de ciocnirea a doi nori cu sarcini electrice diferite.

      Înainte de a mai apuca să spună ceva soneria a pornit și a anunțat încheierea primului semestru de școală. Elevii deja erau îngrămădiți la ușă savurând libertatea și plănuind următoarea săptămână liberă. Câțiva încă mai priveau pieziș în direcția Isabellei care își strângea lucrurile. Înainte de a apuca să iasă, doamna Dodds îi spuse:

      - Înțeleg pasiunea ta pentru știință, dar există momente în care ar trebui să privim în jur și cu inima. Sigur, totul poate fi acum explicat și majoritatea lucrurilor își pierd înțelesurile străvechi. Dar oare viața nu e mai palpitantă atunci când adaugăm puțin mister ?

      Fata o privi câteva secunde pe bătrâna doamnă Dodds, profesoara lor de literatură încă din primul an. Și fără a spune nimic se depărtă. Nu avea nevoie de alte predici și clar nu de la profesori. Știa foarte bine ce gândeau ceilalți despre ea și nu o deranja.

      Telefonul îi bâzâi în buzunarși fu surpinsă să vadă mesajul de la tatăl ei: "Sunt în fața liceului." Pentru un moment, un zâmbet firav i se ivi pe față. A început să alerge pe coridor cu gândul că aceasta avea să fie ultima zi în acest oraș micuț în care nu își găsise niciodată locul.