Pariul

Întâlnirea

Bip bip bip bip bip bip. Alarma sună câteva minute până când o mână ieşi din aşternuturi şi azvârli ceasul sub pat. Uşa se deschise şi o voce blândă se auzi în depărtare:

- Alex, trezeşte-te ! O să sosească în orice clipă. Cu siguranță vor fi osteniți după drum şi o să aibă nevoie de odihnă, dar vreau să ne prezentăm cum se cuvine.

- Nu puteau şi ei să aleagă o oră mai omenească ? Adică cine se trezeşte la 9 dimineața într-o zi de sâmbătă? Încalcă regula nescrisă a week-endului.

Vocea lui se auzea înfundată întrucât Alexander nu ieşise încă din pătură.

- Arăți ca un cocon înfăşurat aşa în aşternuturi, râse domol în timp ce îşi mângâie fiul. Haide, îmbracă-te şi asigură-te că nu uiți de cadouri. O să vezi că toate se vor aranja în final.

- Bine, bine. O să port costumul cel nou, cravată şi pantofi din piele. Apoi voi supune invitații la un mic interogatoriu ca să mă asigur că nu au intenții ascunse. Întrebări simple despre viața lor, poate câteva despre antecedentele penale, legături de familie misterioase, iar apoi după ce le voi fi făcut profilul şi mă voi asigura că depun jurământul vom putea servi micul dejun, draga mea mamă. Spuse acestea pe un ton serios în timp ce se ridică din pat şi adoptă o poziție de drept. Momentul serios nu dură prea mult şi cei doi începură să râdă.

- Dragul meu, hai să nu uităm cine e avocatul în casă. Lasă aceste aspecte în mâna mea. Îi făcu cu ochiul şi îl sărută pe frunte, dar Alexander o oprise până să iasă din cameră.

- Mamă, eşti sigură că faci alegerea corectă? Nu mă înțelege greşit, îmi doresc să fii fericită, dar nu vreau să regreți mai târziu.

Camille îşi privi fiul duios. Oare când devenise băiețelul blond şi fragil bărbatul care stă acum în fața ei ? Ochii căprui luminoşi erau încărcați de sprâncene stufoase ce îi întăreau conturul feței, iar ochii nu mai priveau cu teamă aşa cum o făceau în trecut. La nici 18 ani avea o privire serioasă care ştia întotdeauna ce vrea, iar în fond Alexander dădea dovadă de o ambiție şi un control mai rar întâlnite. Ar fi putut jura că le moştenise de la ea, dar ştia că nu ar fi posibil.

- Încă nu a sosit timpul ca tu să îți faci griji pentru mine. Dacă e sau nu o alegere corectă doar timpul va decide. Deocamdată ştiu ce vreau şi asta e ce îmi doresc. Poate faptul că vom fi o familie adevărată după atâta timp ne va ajuta pe amândoi.

- Bine, dar dacă în vreun fel sau altul te răneşte..

- Da, da, da, o sa aibă de-a face cu tine, iar apoi voi fi nevoită să te reprezint în instanță. Să ştii că serviciile mele sunt destul de scumpe şi chiar nu ştiu dacă ți le permiți. Afirmase asta cu un zâmbet larg pe buze, dar Alexander nu părea că apreciase gluma. Până să apuce să îi dea replica soneria le încheie conversația.

- Oh doamne, au ajuns deja. Îmbracă-te rapid şi coboară. Mă duc să le deschid, zise asta în timp ce deja parcursese jumătate din trepe.

Alexander se îmbrăcă cu un tricou şi blugi, se privi câteva momente în oglindă încercând să işi aranjeze părul ciufulit şi constată că este suficient. Urma sa îşi întâlnească doar viitorul tată vitreg şi viitoarea soră vitregă, deci ținuta se potrivea de minune cu importanța evenimentului. Deja îşi putea auzi mama întâmpinându-i şi oftă uşor gândindu-se la următoarele momente jenante pe care cu toții vor fi nevoiți să le suporte. Luă cadourile de pe birou şi porni spre parter. Oare era o formulă simplă prin care să faci cunoştință cu două persoane care vor deveni parte din familie ? Ideea nu i se păruse bună de la început, dar nu avea cum să îşi convingă mama. Nu suporta faptul că nu îl cunoscuse pe tip înainte de a stabili data nunții, însă trebuie să aibă ceva special dacă a reuşit să o cucerească pe Camille. Ştie că mama sa e o persoană importantă în comunitate, cel mai bun avocat din întreg statul, o femeie independentă şi capabilă. Aşa că nu o să accepte nimic mai puțin din partea bărbatului care îi va fi soț. Cu gândurile străbătându-i mintea coborî scările şi intră în living unde oaspetele deja şedea pe canapea.

- Oh, acum să vă fac cunoştință. Alexander, el este Michael Loughnair. Michael, singurul meu fiu, Alexander.

- Bună ziua, domnule Loughnair. E o plăcere să vă cunosc după puținul timp în care nu am auzit prea multe despre dumneavoastră, spuse cu un zâmbet în timp ce îi întinse mâna. Mama sa îi trase o privire ce nu anunța lucruri bune dacă va continua, dar trebuia să îl testeze cumva pe acest om.

Însă bărbatul din fața lui nu ezită la salut şi încercă să pară cât mai înțelept cu putință în această situație.

- O plăcere, de asemenea. De aceea am şi venit astăzi, pentru a remedia această problemă şi a ne putea cunoaşte mai bine. Sper că vom putea dezvolta o relație apropiată pe viitor, Alexander.

- Cu siguranță, domnule Laughnair.

- Te rog, spune-mi Michael. Nu vreau să fim atât de politicoşi unul cu celălalt, doar vom fi o familie.

- Atunci ăsta e pentru tine, Michael şi îi întinse o cutie de cadou împachetată frumos. E un cadou de bun-venit, dar nu mă întreba ce conține pentru că mama l-a ales.

- Acum că am clarificat acest aspect, zise Camille pentru a trece peste moment, te duci să o ajuți pe Isabelle, fiica lui Michael ? S-a întors la maşină să ia ceva şi văd că nu mai vine, iar după noi doi vom avea o mică discuție.

- Sigur, mamă. Îi zâmbi mieros şi îi dădu un pupic pe obraz în timp ce îl privea pe domnul Laughnair, iar apoi porni către uşa de la intrare.

Maşina lor roşie se remarcă imediat pe alee, iar înăuntru o adolescentă stătea nemişcată şi privea la ceva în bord. Se apropie uşor de vehicul încercând să nu o sperie. Câți ani i-a spus mama sa că avea fata ? Parcă erau de-o seamă, deci 17 ani. Cu cât se apropia mai mult constată că fata nu făcea altceva decât să plângă în timp ce ținea în mâini o fotografie cu o femeie blondă. Lacrimile îi curgeau şiroaie pe față, dar ea nu se sinchisea să le şteargă.

- Se pare că suntem doi care nu suportă situația.