Pariul

Acomodarea

Zorile mă prind coborând treptele şi îndreptându-mă către uşă. Îmbrăcată în echipamentul sportiv şi cu două codițe împletite de-o parte şi de alta, îmi încep ziua cu un tur de câțiva kilometri pentru a recupera antrenamentul de ieri şi, în acelaşi timp, pentru a mă familiariza cu cartierul. Mă încălzesc câteva minute, îmi pun căştile în urechi şi pornesc. Strada e pustie la ora aceasta a dimineții, iar vântul care suflă uşor mişcând crengile copacilor face ca întreaga zonă să pară abandonată. Nimeni nu se trezeşte la ora 7 într-o zi de duminică şi asta e cu atât mai bine cu cât nu îmi place să întâlnesc oameni curioşi atunci când alerg. E momentul meu de linişte în care pot gândi noi moduri în care să acționez. Deşi am renunțat la balet, nu am putut renunța niciodată la mişcare, iar în ultimul timp apreciez gimnastica din ce în ce mai mult, păcat doar că nu am când să exersez cum mi-aş dori. Pe fundal cântă " I want to break free" şi asta mă face să mă gândesc la situația de acasă şi la cum aş vrea să scap odată de tot ce presupune. Camille e o femeie interesantă, tipul de mamă drăgăstoasă, dar aprigă în acelaşi timp, iar ca femeie îi admir destul de mult independența şi modul de a fi. În schimb, pe Alex nu îl pot cataloga drept aliat sau duşman, întrucât acțiunile sale au fost destul de contrariate. Mă susține în anumite momente ca apoi să-mi spună că mi-ar putea face viața mult mai grea dacă nu am fi de acord. Un "subiect" destul de interesant care se comportă diferit atunci când e de față mama sa. Mă roade curiozitatea să îl văd împreună cu gaşca lui de prieteni. Mereu mi-a plăcut să analizez comportamentul oamenilor din jur, să le găsesc un tipar, iar apoi să fac presupuneri cu privire la următoarele lor acțiuni. Desigur, totul devine plictisitor atunci când ei fac întotdeauna conform ipotezelor mele, aşa că mai mereu eram plictisită în Jackson, orăşelul unde nu se întâmplau prea multe. Dar toate acestea se vor schimba în Cleveland, iar Alex va avea grijă să mă provoace de fiecare dată. Poate găsesc şi eu subiectul care să îmi solicite aptitudinile la maxim. Surâd cu gândul la această idee şi mă îndrept spre casă încărcată cu energie. Ajung în jurul orei 9 pentru a o găsi pe Camille în bucătărie, pregătind micul dejun.

- Bună dimineața! îi spun pentru a-mi face remarcată prezența. E o senzație ciudată să văd că altcineva se ocupă de masă. În mod normal, aş ajunge acasă şi aş pregăti ceva, în timp ce tata ar lua ziarul şi ar savura cafeaua pe care tot eu aş pregăti-o.

- Bună dimineața, scumpa mea! îmi răspunde ea cu un zâmbet. Să nu îmi spui că ai fost la alergat? Mă aşteptam să dormi până târziu după ziua de ieri.

- Întodeauna alerg dimineața cât îmi permite timpul. Iar în zilele de week-end pot sta cu orele.

- Dumnezeule! Aş vrea să pot face asta. De când tot zic că vreau să scap de kilogramele în plus, dar niciodată nu am timp să fac sport. Cum reuşeşti? Trebuie să îmi spui secretele tale.

- M-am obişnuit cu rutina aceasta. Nu îmi văd altfel diminețile. Dacă repeți un lucru în jur de 20 de ori, devine un obicei. Iar obiceiurile se schimbă greu, îi răspund zâmbind. Lasă-mă să te ajut cu masa.

- E în regulă, scumpa mea. E aproape gata. Ar trebui să se trezească şi băieții. O să mai încerc şi eu atunci. Poate am putea merge împreună în week-end? Atunci aş fi şi eu mai liberă, îmi spune cu o față plină de speranță. Încearcă să găsească momente mamă-fiică oare ?

- Sigur, îi răspund pentru a nu o întrista deşi sunt sigură că o să-mi strice întreg antrenamentul. E ceva ciudat la mine dacă accept o astfel de propunere. Nu vreau să o văd întristată pe Camille şi ea pare că vrea cu adevărat să alergăm împreună. Oftez uşor gândindu-mă la ce înseamnă asta.

- Minunat, exclamă ea în timp ce turna apa pentru ceai.

- Ce e aşa minunat? se aude vocea tatei care tocmai intra în bucătărie. Bună dimineața, ne zâmbeşte el în timp ce mă îmbrățişează şi apoi se duce să o sărute pe Camille, pe obraz de data aceasta.