Am purces cu hotarare
la ctitorirea unei catedrale
pe platoul inalt dintre cele doua fete
ale lui Ianus .
Cu mainile curatate de indoieli ,
am trasat doua aripi
cu argint desprins din lucirile serii
cu gust de cafea ,
adaugand, in entuziasmul meu
si o umbra de sidef..
Asa, catedrala mea va pluti printre nori ,
pe sarma ca un filament
uitat de evolutie
departe de ganduri scormonitoare straine...
Stiam ca va trebui sa infrunt
blestemul surparii zidurilor perfecte
si am hotarat sa ingrop inauntru
cea mai vie si mai nestiuta parte din mine ,
farama de suflet in care te adaposteam ...
Lumina . Imi trebuia lumina
de fulger indraznet, care sa crape cerurile ,
alungandu-mi toti sfintii...
si neaparat un colt de ochi pe pervaz
sa condenseze aburii adusi de vant ,
din cine stie ce puncte cardinale umede si calde...
Si lacrimi vor picura ,cascada sfioasa ,
alunecand spre caldaramul fierbinte ,
maturat cu privirea ,
in ziua inaugurarii...
Si vor scrie cuvinte prafuite,
in care zborul nu mai are gust ,
dar undeva, candva, povestea mai traieste
si asteapta rasaritul ...
