O persoanalitate indecisă...

Cap.8.

M-am trantit pe pat si ma uitam pe pereti cu gandul in toate partile.
Stateam si ma gandeam la toate posibilitatile care i sa-r fi putut intampla lui Cristian.De ce avea starea asta?De ce s-a enervat asa cand am zis de parintii lui?Cine era fata aia?De ce a chiulit?Cine era cel cu care vorbea la telefon?Pe cine distruge si pe cine vrea sa gaseasca?
Toate intrebarile astea au avut un rol principal in mintea mea pana cand am adormit.
Urmatoarea zi era sambata...
Ma scol si ochii mei se indreapta direct spre ceas,era ora 9.Ma trezesc complet si fac ceea ce fac in fiecare dimineata,iar apoi aleg sa ies la o plimbare deci o sun pe Laura care mi-a acceptat direct propunerea,vorbesc si cu surorile mele si mergem toate la un suc.
Ne-am distrat,am stat la povesti,am ras,a fost putin mai diferit pentru ca lipsea Elena,Din cate am inteles era la dentist acum.
Aveam asa o mare nevoie sa merg la aer curat,intr-un loc relaxabil,adica in padure.
Am mers toate in padure la lacul la care obisnuiam sa mergem mai rar dar si cand mergeam ne distram la culme.
Statem langa lac si aruncam plictisita cu pietre in acesta,cand imi suna telefonul.
-Alo.
-Alo!
Vocea imi parea cunoscuta,iar spre surprinderea mea nu mi-a luat mult sa-mi dau seama ca cel care ma sunase era Cristian.
-Clara?Sunt eu Cristian!
-De unde ai numarul meu?
-Sa fim seriosi e vorba de Cristian Rinner aici!Nu vad rostul intrebarii!
-In fine,de ce m-ai sunat?
-Clara am nevoie de tine acum!Vreau sa te stiu langa mine.
-S-a intamplat ceva?
Deja toate fetele erau in jurul meu incercand sa auda ce-mi vorbeste Cristian.
Vocea lui era una nu stiu,nu vorbea cu usurinta,adica se simtea starea proasta pe care o avea!Dar nu cred ca era ceva grav,n-ar mai fi avut chef de glume!Dar daca stau sa ma gandesc e vorba de Cristian deci...
-Putem sa ne intalnim?imi spune el evitand intrebarea.
-Nu!
Mda si numai ce au auzit fetele refuzul si deja sute de reprosuri ca am gresit mi-au fost adresate.
-De ce?Te rog!
-Cristian imi poti spune ce s-a intamplat?!?
-O sa-ti spun față în față!Te rog nu refuza.
-E asa grav?
-Da!
-Bine!Unde ne intalnim?
-Vin sa te iau in 20 de minute.imi spune inchizand telefonul.

-Siii va intalnitiiii????ma intreaba repede Ionela.
-Nu e o intalnire!Doar il ajut oarecum!
-Il ajuti cu ce?
-Nu stiu!Voi vedea si eu cand ne intalnim!
-Bine hai sa mergem repede sa te schimi!
-Sa ma schimb?De ce?
Nu stiu ce era in neregula cu tinuta mea.Dar am acceptat propunerea fetelor si am plecat repede acasa.
Iulian era pe canapea si am mers la el.
-Ce faci?Cu te simti?
-Sunt bine voi?
-La fel!
-Mergeti undeva?
-Da eu ies putin!
-Bine ai grija!
Ii zambesc,iar apoi fetele ma imping repede in camera mea mergand direct spre dulap.
Mi-am luat niste blugi cu talie albastrii deschisi,o bluza alba,niste tenisi albi,si o geaca de piele neagra.
Am iesit afara din camera si singurul de acasa eram copii,tata fiind la servici!
Am mai asteptat 5 minute pentru a se incheia cele 20 iar apoi am iesit afara din casa.
Cristian era deja langa casa mea si ma astepta rezemat de motorul sau cu privirea tinta pe usa.Am mers catre el si cum am ajuns langa ma luat in brate oftand greu.Am stat imbratisati cateva secunde,iar mai apoi am intrerupt imbratisarea.
-Mergem?ma intreba el
-Unde?
-Unde am fost atunci cand te incapatanai ca tu nu pleci nicaieri!imi spune acesta cu un mic zambet pe buze.
Mi-a dat o casca,ne-am urcat pe motor si am plecat.
Inainte sa pornesca m-am uitat o data la fereastra casei mele,si se vedeau acolo destui ochisori incat sa-mi dau seama ca fetele m-au urmarit pana in ultima clipa.Adevarul e ca ma amuzu mult intr-un sens bun.
Am ajuns acolo,iar eu am mers direct si m-am asezat pe banca.
Vine si el imediat dupa mine si se aseza pe banca.
Asteptam sa inceapa el sa-mi spuna ceva,dar cel mai probabil vroiam prea multe.Cand vad ca tacerea era predominata de cateva secunde,ma decid si il intreb:
-Si nu ai de gand sa imi spui ce s-a intamplat?
-Adevarul e ca nu prea s-a intamplat ceva,adica s-a intamplat oarecum.Dar mai mult vroiam sa te vad!imi spune el afisand un zambet larg pe fața lui!
Cand am auzit asta in gandul meu eram fericita oarecum dar nu vroiam sa cedez față de el..
-E sau nu ceva?spun eu ridicandu-ma in picioare dand de inteles ca as pleca.
Nu a avut timp sa-mi raspunda pentru ca a fost intrerupt de telefon.
-Scuza-ma!imi spune mie.
-Alo.

De la primul raspuns al celui care-l contactase Cristian incepu sa-si schimbe atitudinea devenind mai ...mai...nu stiu diferit,era un Cristian pe care eu nu il cunosteam.Avea ochii rosii,era incordat,nervos...
-Spune!Acum spune!racneste efectiv la telefon.Spune odata!Daca ma mai duci mult asa,ai sa regreti ca te-ai nascut!
Fara sa mai apuce sa zica ceva,persoana respectiva i-a inchis telefonul in nas.
Decand am mers atunci la spital Cristian primeste in permanenta telefoane dubioase,de data asta chiar vreau sa stiu ce se intampla cu adevarat.
Cristian dupa ce a inchis telefonul a stat cateva secunde si se uita in gol ingandurat.
M-am indreptat spre el si l-am luat de mana indreptandu-l spre mine.
-Cristian?Esti bine?
-Nu!
Am mers si ne-am asezat pe banca.
-Cristian?
Si-a intors privirea catre mine si se uita umil la mine,nici nu stiu cum sa-i descriu privirea.
Exact dupa ma tras spre el si ma luat in brate...L-am imbratisat si eu inapoi..Se juca lent in parul meu.
M-am departat putin dupa cateva clipe cu intentia de a afla ce se intampla.
-Cristian?Nu ai de gand sa imi spui ce se intampla?
-Bine!Am sa-ti spun!
Am dat din cap in semn sa inceapa.
Mi-a luat mainile in ale lui si a inceput sa-mi povesteasca.
-Aveam cinci ani...Eu,parintii mei si sora mea mai mica sarbatoaream fericiti ziua de nartere a surorii mele.Eram inconstient,nu intelegeam nimic din ce se intampla in jurul meu,dar acum daca stau sa ma gandesc se citea de pe fața parintilor mei o oarecare ingrijorare si dorinta spre o ultima fericire.Doar dupa cateva minute,eract dupa ce sora mea a suflat in lumanari niste barbati in negruu inalti si bine facuti au intrat in casa.Mi-au luat parintii si ne-au luat si pe noi.
Pe mine ma dus la o casa de copii,iar de toti ceilalti,mama,tata,sora mea nu mai stiu nimic!Singurul lucru pe care-l stiu acum e doar ca toti dintre ei sunt in viata.Si ce e cel mai dureros e ca nu stiu unde sunt,ce fac,cu cine sunt,daca inca mai sunt in mainile acelor oameni.
Cand am fost la spital cu tine,apelul primit era in legatura cu parintii mei.Vorbeam cu unul din grupul de 10 persoane,ca o mafie oarecum care m-au informat ca m-ar putea ajuta in legatura cu gasirea familiei mele.Si de atunci se joaca cu mine astfel.Daca cunosc cat de putin chestiile astea ar urma un șantaj.
In timp ce toate astea au fost povestite ochii lui Cristian erau inlacrimati,dar cert e ca le-a povestit pe toate cu calmitate.
Fara sa-l mai las sa imi spuna ceva l-am luat in brate,incercad sa-i arat ca ii sunt alaturi si sa-l fac sa creada ca totul va fi bine.
Ceea ce nu puteam intelege era combinatia dintre comportamentul lui si trecutul lui!E asa de amuzat mereu!Nu m-as fi gandit nicioadata,dar absolut niciodata ca are Cristian un asemenea trecut.
-Cristian?
-Da?
-Dar tu acum unde stai?Unde locuiesti?Cu cine stai?
-Stau la matusa mea.Ea crede ca toti cei ai familiei au murit,iar eu sunt singurul care am ramas in viata!
Clara nici nu stiu de unde sa o iau!Nu-i cunosc nici un pic pe oamenii care au venit atunci!Tot ce stiu e ca tata era politst,iar asta imi ajuta si nu prea.
-Cristian!O sa fie bine!Eu iti sunt alatiri si o sa te ajut sa-ti regasesti familia!
-Nu te pot implica in asta Clara!E prea periculos!Daca imi vei fi mereau alaturi,e mai mult decat poti face!Vreau doar sa stiu ca esti langa mine!
Ma uitam in ochii lui si puteam citi sinceritatea.Dar tot nu stiam ce sa fac.

-Esti mai bine?
-Da!Datorita tie!imi spune sarutandu-ma pe frunte.
Ma simtem parca intr-o alta lume,intr-o lume in care puteam sa cred in imposibil,intr-o lume in care nu stiu parca esti irezistibil.
Dupa ce si-a revenit cam total,am hotarat ca am stat destul deci i-am zis:
-Mergem?
-Deja?
-Da!
El incepe sa rada imi da din cap afirmativ dar nefacand niciun gest ce arata ca vom pleca.
-Mulțumesc mult pentru azi!
Ii zambesc afirmativ,dar mie un gand tot nu-mi dadea pace!
-Cristian?
-Da?
-Cine e Claudia?
El incepe sa rada imediat ce-i aude numele.
-Dar parca nu suntem si nici nu vom fi niciodata!De ce te-ar interesa?imi spune el batand apropoul ca m-am inselat oarecum.Cu toate ca nu era chiar asa,noi nu eram impreuna.
-Da da ai dreptate!Nu suntem impreuna deci nu ar trebui sa ma intereseze.
A facut o față atât de comica exact dupa spusele mele,de parca s-ar fi asteptat la alt raspuns.
-E doar o prietena ti-am mai spus!
-O prietena care te saruta pe obraz?!?Si cu care si chiulesti?
-Sarutarea le obraz a fost doar un gest mai deplasat din partea ei!Dar nu-ti mai face griji in privinta asta!Si cu chiulitul,tu de unde sti?
-Mi-am dat seama din spusele voastre!
-Pai trebuia sa plec urgent din aceeasi chestie cu parintii si aveam nevoie de cineva sa ma insoteasca pana la locul dat!Dar ea nu stie nimic din povestea asta!
-Aaa bine!
-Te-ai linistit acum,imi spune el zambindu-mi larg.
I-am zambit inapoi,zicandu-i:
-Mergem?
-Mergem!