Întoarce-te la mine! ( INCOMPLETĂ) Publicată la editura Bookzone

Cap. 3

      Zilele mi-au devenit o rutină, începând cu trezitul înainte de a se lumina, curățat kilograme întregi de legume, cum ar fi cartofi, fasole, ceapă, varză și multe alte alimente, apoi spălatul sutelor de vase. Când ies din bucătărie e deja întuneric. Pe întuneric plec din casă, pe întuneric mă întorc. Nici nu-mi dau seama cum era mai bine, să stau toată ziua închisă în camera mea trăind mai mult în trecut sau închisă într-o bucătărie? Nici aici n-am intrat prea mult în contact cu oamenii, ceea ce-mi place. Îi salut și doar ascult ceea ce-mi dau să fac, executând fără întrebări, fără prea multe discuții inutile. În afară de soldații de gardă pe care îi întâlnesc la sosire sau la plecare, n-am avut treabă cu niciunul, așa că mă simt mult mai relaxată decât în prima zi. Doar îi aud când vin la masă, uneori mai liniștiți, alteori foarte gălăgioși. Gina, Ciprian și pe rând, ori mătușa mea, ori doamna Mara îi servesc din oalele imense, în timp ce eu rămân la bucătărie spălând încontinuu vasele.

      Așa că totul e o rutină, dar uneori chiar mă bucur pentru că nu mai sunt atât de mult muncită psihic de gândurile și mustrările pe care mi le-am făcut timp de șase luni. Alteori mă gândesc că nu am scos prea multe cuvinte nici în ultimele trei luni de când lucrez aici, așa că ce rost are viața mea? Am rămas la aceeași întrebare, singurul lucru bun din asta ar fi că n-o mai deranjez cu lipsa mea de activitate pe mătușa mea, care pare foarte mulțumită de această situație. Îmi spune mereu, mai ales pe drumul de întoarcere, că de banii câștigați îmi pot cumpăra câteva haine, pentru a fi doar ale mele. Uneori îmi bate apropouri că mă pot întreține și singură cu serviciul pe care îl am.

Oare vrea să plec de la ei?

      De cele mai multe ori nici nu-i răspund și-o văd cum mustăcește fericită crezând că sunt întru totul de acord cu ea. Am încercat totuși s-o ascult și din primele trei salarii mi-am luat câte ceva, după bombardament rămânând fără nimic. De asta s-a ocupat verișoara mea, care mi-a luat măsurile și mi le-a adus acasă. Dar cel mai mult o mulțumește pe mătușa mea, porția de alimente care ne revine la amândouă, din ea trăind foarte bine întreaga familie, mai ales că noi mâncăm la cantină.

****

      Nici nu știu cum a trecut iarna, o simt doar în momentul în care realizez că atunci când termin programul este încă lumină afară. Ziua s-a mărit și astfel încep să observ orașul, străzile, casele, oamenii pe care nu i-am mai văzut de ceva timp. Totul pare la fel, doar din loc în loc câteva dărmături ale unor case lovite de bombele rusești din iunie, anul trecut. Totuși, unele case se văd părăsite, iar din când în când pe lângă noi mai trece câte o căruță plină cu tot felul de lucruri, iar deasupra stând înghesuiți membrii vreunei familii. Am auzit discuții la bucătărie că majoritatea se refugiază spre Cadrilater. Ei și soldații care mai trec pe lângă noi din când în când ne duc cu gândul la realitatea pe care o trăim, cumplitul război mondial. Dar, într-un mod straniu, orașul pare că s-ar trezi la viață odată cu natura, pare strălucitor și plin de viață.

      Astăzi chiar este o zi superbă de aprilie, s-a încălzit, iar copacii au înmugurit. Pe străzi întâlnești mulți oameni care au ieșit la plimbare sau probabil să-și rezolve anumite probleme. Doar tinerii care se țin de braț sau mână merg agale îndreptându-se spre port, privindu-se drăgăstos, iar din când în când oprindu-se pentru ca băiatul să-i fure câte un mic sărut fetei care se rușinează, fiind în public. Dar nu ripostează prea mult, pentru că în general perechile lor sunt îmbrăcați în haină militară și ele știu că timpul lor liber este puțin și prețios, de aceea profită cât pot de el.

      - Of, azi a fost chiar obositor! M-am speriat un pic când Gina a scăpat farfuria chiar în fața lui Bruch, mi-a stat inima. Mi-am revenit abia când am observat că n-a avut nici o reacție. E foarte strict, dar probabil a fost în toane bune, o aud pe mătușa mea povestindu-mi despre incidentul de la cină.