Suflete Pereche

#11

Pov. Aiden:
Ce voce groasă! Se pare că știe să-i pună la punct! E o persoană puternică. O văd cum pleacă. Ce? Nu am voie să o privesc? Eu sunt cel mai îndreptățit să o facă. M-am apucat de antrenamente. Nu prea am chef azi asa că îi las să scape ușor. Plec în camera mea și mă întind în pat. Deodată se aud niște bubuituri puternice. Ce se petrece? Cobor jos rapid. Toți se află afară. Acolo le vad pe tipele ce ne-au salvat acum ceva timp. Sunt foarte speriate.
--- Mira a dispărut! Undeva în pădure se află semnele unei lupte. zice una dintre ele.
---Ce? Urlu foarte speriat .
--- Trebuie să o salvați! Dacă moare nu va mai avea cine să primească puterile lunii. Ar fi dezastruos! Cine va controla luna? Ce se va întâmpla cu noi? Zice una dintre fete .
Se lasă o tăcere de mormânt. Cum au prins-o? Cine a luat-o? Ce e cu mine? Deja încep să disper. Știu că am spus ca nu o vreau. Dar simt cum mi se sfâșie sufletul. Am greșit! Acum puteți fi fericiți? Recunosc, am greșit! Cu cine naiba vorbesc? Înnebunesc. Simt cum nu mai pot să tac și răbufnesc.
--- De ce stam ca proștii și nu facem nimic? Trimiteți echipe de căutare! Faceți ceva! Nu-mi pasă ce! Încep sa strig și cad în genunchi. De ce mi se întâmplă mie? Îmi pare rău pentru tot! Simt cum încep să îmi curgă lacrimile.Plâng De furie, de tristețe, de frustrare și m-ai ales de dor.

Pov.Mira:
Deschid ochii încet.Mă ridic de pe podeaua rece. Unde mă aflu? Sunt într-o cameră întunecată și rece. Nu se afla nimic aici în afară de o fereastră mică și o tavă într-un colț mai îndepărtat al camerei. Pe ea este o bucată de pâine și niște apă. Curioasă, mă îndrept spre tavă dar fix când să o iau mă simt trasă înapoi. Mă dor încheieturile. Acum am observat că sunt legată cu lanțuri de mâini . Sunt lanțuri de argint ce îmi ard pielea. Au pus tava la distanța unde știau că nu ajung.
---Inteligent! rostesc încet parcă doar pentru a nu uita cum îmi sună vocea.
Mă așez jos în așteptarea a ceva, orice. Oare ce face Aiden? Peste ceva timp aud niște pași . O ușă de metal, ce nu am observat-o , se deschide. Pe ea intră Alfa-ul ce ne-a atacat mai demult. Încep să mârâi înfundat.
---Ușor, frumoasă mică ! Nu mă saluți? Nimic? Bine, dar presupun că îți place camera ta. Nu? Ce-i cu fața asta lungă? Zice în batjocură.
---Javra...
---Şşşş.... Știu că mă placi. Cum să nu? Sunt irezistibil!Apropo,numele meu e Alexander. Să nu îl uiți! Dar lăsând asta , cineva vrea să poarte o discuție cu tine. Zice și mă dezleagă. Dar imediat mă prinde de brațe și mă imobilizează. Încerc să-l lovesc cu picioarele dar sunt prea amețită.
Ajung într-o cameră întunecoasă. Sunt așezată pe un scaun și legată bine cu lanțuri de argint. Orice mișcare îmi provoacă o durere sfâșietoare. Un bec slab luminează puțin camera. În fața mea apare un bărbat. Nu pot să văd cine e. Face un pas mai în față și îl văd. E el! Simt cum lacrimi amare îmi inundă fața atunci când o femeie se apropie de el.
---Mamă, tată....de ce? Șoptesc cu vocea tremurandă.
---Puiule, nu plânge! Zice mama cu mâna pe obrazul meu.
Falsitatea din vocea ei mă face să mă smucesc violent .
---Mie scârbă de voi! De ce m-ați adus aici?
---Dragă, pentru putere. Imediat ce vei primii jumătate din puterile lunii vei fi cea m-ai puternică ființă de pe pământ. Zice tata.
Ce? Eu de ce nu știam asta? Care puteri? Trebuia să le primesc abea după moarte.
---Ce-i cu fața asta? A , tu nu știai! Noi știam de când erai mică. Urma să îți ștergem memoria și să te facem un soldat fără inimă , la comanda noastră. Dar a intervenit Aiden. De mult timp am trimis persoane să te urmărească și testeze:Arthur,Alexander, una din cele trei fice ale lunii ce v-au ajutat. Ne-am atras mulți aliați.
Zice mama veselă.
Stai așa! Arthur? Tata e șeful lui Arthur! Înseamnă că Aiden știa că ei mă caută? Oftez încet.
---Și eu vă respectam și vă iubeam. Nu pot să cred cat de proastă am fost. Javre ordinare!
Fără să vreau scap pe gură o înjuratură" frumoasă "la adresa lor.
---Nu cred că te afli în postura de a mă putea înfrunta! Zice tata nervos și îmi dă o palmă.
Nu pot să cred că m-a lovit! Peste puțin timp apar niște tipi ce mă duc înapoi de unde am plecat de data asta dându-mi mâncarea.
Dar eu prefer să nu o ating. Dacă e otrăvită! Off..... Scoate-mă de aici, Aiden!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Pov.Aiden:
O caut de o săptămână! Nimic! Parcă a înghițit-o pământul! Ce îmi faci,Mira? Stau în camera mea și mă gândesc. Deodată cineva bate la ușă. Mă ridic nervos și o deschid . Era Alexia.
---Ce vrei?zic supărat.
---Aiden, unul din căutători a apelat la o vrăjitoare și a găsit-o pe Mira.
---Ce?
O împing și alerg pe scări în jos. În sufragerie se afla o fată împreună cu tata .
---Unde e Mira? Zic repede.
---E la o veche fabrică abandonată de pe pământ. E foarte păzită. Dar nu vor să o rănească.
---Pregătiți luptătorii! Plecăm mâine! Urlă Aiden.
Vin după tine,Mira!
Pov.Mira:
Sunt aici de ceva timp și sunt tot mai slabă.Nu mănânc nimic din ce îmi dau ăștia. Aiden,unde ești? Ştiu că mă cauți!Ştiu asta! Mă așez jos. Deodată se aud niște zgomote.
"E aici ! E Aiden!" Zice lupoaica mea.
"Serios?"
Îmi vine să sar de bucurie dar asta ar fi cam dureros. Se aud multe bubuituri. Deodată ușa se deschide. E Aiden! Se apropie de mine și mă strânge în brațe. Se ridică și se apropie de lanțuri. Cu ajutorul forței de zeu reușește să le rupă fără să se ardă. Mă ridic rapid în picioare și ieșim pe holul negru. E zi dar totul pare întunecat ca noaptea din cauză că nu sunt ferestre. Alergăm de ceva timp până ce o grămadă de persoane ne opresc . Începe o luptă groaznică. La un moment dat Aiden mă prinde de mână și fugim într-o altă direcție. Ajungem într-o cameră imensă. Acolo mama se afla în fața noastră cu o torță aprinsă în mână.
---Ce vrei să faci?Ești nebună! Zice Aiden .
---Dacă Mira nu e a mea să nu fie a nimănui. Voi da foc clădirii , nu veți găsi ieșirea la timp. Zice și aruncă torță pe podeaua unde era întinsă benzină si paie.Începem să alergam pe un alt hol. Cineva ne urmărește. Clădirea asta e ca un labirint. Nuştiu cum am ajuns într-un loc unde m-ai multe holuri se intersectau. Mergem spre centru dar deodată am fost înconjurați de flăcări.E o capcană! Totul arde.Pe fundal se aud o groază de țipete.E îngrozitor! Nu putem scăpa ! Dacă am încerca să zburăm ni s-ar aprinde aripile.E prea mult foc! Aiden se apropie de mine și zice cu lacrimi în ochi :
---Mira, nu putem scăpa. Dar mă bucur că o să mor alături de tine. Îmi pare rău pentru tot răul ce ți l-am făcut, pentru toată suferința. Nu te-am putut aprecia. Trebuia să am mai multă grijă de tine! Tu m-ai învățat să iubesc. Țin foarte mult la tine și te admir! Te iubesc!
---Te iubesc și te iert! Zic plângând.
Ne apropiem încet. Primul și ultimul nostru sărut! Când să ni se lipească buzele se aude ceva. Pereții se surpă! Deodată se aude o bubuitură puternică. Clădirea se dărâmă. Cădem în gol. Nu am observat că ne aflam așa de sus în clădire.Suntem la ultimul etaj. Nu pot să îmi scot aripile! Aiden pare a fi în aceeași situație. E sfârșitul!Iartă-mă, Luna! La revedere, Aiden!

SFÂRȘIT

Hei dragilor ! M-am gândit să termin cartea aici. Nu prea m-ai aveam idei . Vă mulțumesc mult că mi-ați citit cartea!
Am doar o întrebare:

Să încerc să fac şi volumul doi?Să continui cartea?