Suflete Pereche

#16

Plâng și zbor spre nicăieri.  Nici nu știu de când zbor sau cât am făcut-o. Mă simt obosită. 
Deodată , sub mine se ivește un oraș mare . Decid să  iau o pauza pentru a putea continua zborul fără țintă . Aterizez lângă un bloc  unde nu erau oameni. Atunci când picioarele mele ating pământul simt un ușor dezechilibru.  Cred că am  stat în aer destul de mult dacă am uitat și cum să  merg . 
După ce mă obișnuiesc cu statul în picioare , încep sa mă plimb pe străzile aglomerate . Îmi doresc să simt prezența unor alte persoane,  am stat singură  prea mult timp. Încerc să-mi țin creierul ocupat cu altceva,  pentru a nu începe să plâng și să urlu .
Fiind neatentă,  dărăm câteva persoane dar trec pe lângă  ele rapid ,încercând să evit conversațiile. Deodată locul ăsta pare prea aglumerat. Cotesc printre doua clădiri și merg spre periferie. Iar singurătate.
---Hei, tu!Cea cu părul negru! se aude o voce de fată .
Mă întorc pe călcâie, într-o tăcere deplină.  În fața mea se află o brunetă secundă cu ochi verzi și cearcăne adânci.
---Locuiești în zonă? Mă întrebam dacă ai dori să ajuți la organizarea  unui spectacol de caritate . Ași dori  să ajutăm familiile nevoiașe din această zonă . Și poate să refacem centrul pentru bătrâni.
Perfect! Pitica vorbește mult. Îmi distrage atenția de la alte probleme . Dar nu răspund și mă întorc,  dorind să plec . Deodată simt cum mă apucă de mână și se pune în fața mea oprindu-mi calea.
---Am mare nevoie de ajutor. Te rog.
Off! Mă privește cu ochișorii ăia mici și adorabili.Dar poate că asta ar fi în avantajul meu.
---Ascultă,  frumoaso!  Zic zâmbind drăguț.  Cred că a-și putea da o mână de ajutor. Cum te cheamă?
---Elizabeth Miller . Zice cu o privire de genul "Tocmai l-am văzut pe Moş Craciun".Pe tine?
---Mira.
---Atât? Doar Mira?
---Da...Uite, știu că pare o întrebare ciudată dar în ce oraș ne aflăm ?
---Nu știi?  Înseamnă nu ești de aici. Ne aflăm în Manhattan .
Manhattan ? Cât am zburat?  o săptămână?  Dacă da , atunci de ce nu mi-e foame sau sete sau de ce nu sunt obosită?
---Hei... îmi întrerupe ea șirul gândurilor. Dacă nu ai unde sta , ai putea sta cu mine? Și așa  am un pat în plus în apartament. Asta dacă nu te deranjează să dormim în aceeași zonă.
---Serios?Tu vezi o necunoscută plimbându-se la periferia unui oraș și tu o inviți la tine acasă?
---Păi...Nu pari periculoasă și ai vorbit frumos cu mine.
---Știi că asta poate fi doar de fațadă și defapt să încerc să te omor în somn,nu?
---Nu cred că ai face asta.
---Ok. Acum eu sunt speriată.  Nu ești vreo traficantă de organe?
---Nu. Dar am o foarfecă pentru decupat hârtie care ți-ar putea lua viața . E de ajuns ca să îmi accepți invitația?
Nu pare periculoasă.... Și e un simplu om deci...
---Bine . Dar doar pentru câteva zile.
---Super! Hai cu mine.

Deci ne plimbăm de ceva vreme prin magazine.  Elizabeth zice că trebuie să luăm materialele pentru recuzită. De fapt stăm câte o oră într-un magazin pentru că micuța asta e extrem de indecisă.

Spre seară,  mergem însfarsit spre locul unde va avea loc spectacolul care probabil va fi plictisitor.
Și cum am crezut , este o clădire veche și vai de capul ei.Pare că o să cadă dintr-o clipă în alta.
---Știu că nu arată minunat dar o putem face să arate bine,  cu puțină muncă...
Puțin mai multă.
---Ce a fost clădirea asta înainte? Zic eu curioasă
---Un spital.
---S-spital?
---Da. Cred că a fost o pediatrie.
---Am crezut că  era un spital de nebuni...
---Te uiți la prea multe filme.
Ironia sorții! Viața mea este o telenovelă turcească combinată cu un SF nu prea bine gândit.
---Ce zici dacă zugrăvești tu afară iar eu repar podelele dinăuntru.
---Sună bine.
Ce culori avem ? Păcat că nu o pot face neagră.  Era o culoare ce îi plăcea Alexiei.
La ce mă gândesc? Zic dându-mi o palmă.
Ce aiurea este scara asta.Dacă voi cădea și voi face o prostie la nervi. Deodată ceva pocnește sub piciorul meu. Eu și gura mea mare! Trepta se rupe și eu cad jos.
Când să dau cu curul de pământ, simt  că aterizez  cu capul pe ceva pufos. Ce? Sâni? Elizabeth!
---Auu! Capul meu...
---Eli.....Oh,Doamne! Ești bine?
Ea nu răspunse,  ci doar mă privi confuză. Observ o dâră de sânge coborând de  la tâmplă până pe gât.
Mă sperii și deodată o iau și o duc la... unde naiba s-o duc? Nu știu unde locuiește. La spital! Dar...Unde este spitalul?
---Du-mă la strada...
Ce? Încearcă să-mi spună unde locuiește! După ceva timp aflu locul și încep să alerg cu ea în brațe. E un apartament dintr-un bloc înalt . Dar n-am cheie. O caut pe Elizabeth  prin buzunare rapid,  cât să nu arate ciudat. Deschid ușa , nefiind atentă la lucrurile din jurul meu. O așez pe pitică pe pat și încep să-i îngrijesc capul spart. Peste ceva timp pare să-și fi revenit. Doamne , am crezut că am omorât-o.
---Ce s-a întâmplat?
---Îmi pare rău!  Am căzut peste tine... Îmi pare nespus de rău...și stai așa,  tu nu trebuia să fii înăuntru reparand podelele?  Ce cautai sub scară ?
---Păi..M-am dus să caut uneltele și deodată a picat un bolovan din cer și după totul e în ceață .
Minte!  De ce ar căuta uneltele la câteva ore după ce începuse să lucreze la podea. Până atunci a bătut cuiele cu mâinile goale?Cum a ajuns acolo fix când cădeam? Stai...
---Bolovan? Ce urât!
---Scuze...Deci , îți place apartamentul?
---Nu prea am apucat să-l inspectez . Dar , îmi place că e spațios și ordonat.

Am avut parte de  mai multe discuții și planuri pentru proiect ,o masă copioasă și o baie lungă. Așa prieteni să tot ai.
M-am îndreptat spre camera destinată mie și m-am băgat în pat direct după ce m-am schimbat în niște pijamale împrumutate de la Elizabeth  . Se pare că le are de la sora ei   mai mică care este mai înaltă decât ea cu câțiva centimetri. Ciudat nu?
Deodată mă ia o durere de cap puternică ce mă face să mârâi înfundat.  Bine că pitica doarme .
Ce se petrece? Atunci observ că Aiden tot încearcă să mă contacteze mental.De când se întâmplă asta și cum nu am observat?  Decid să răspund.
"M-ai ușor! Mă doare capul din cauza ta!"
"Mira!  Ascultă,  Îmi pare rău! Am fost un prost. Am reacționat la gelozie, am fost gelos , recunosc. Te rog ,întoarcete !"
Deodată îmi vine în minte fața minionei  Elizabeth.  I-am spart capul și nu a fost deloc supărată. Eu de la o palmă,  am reacționat ca un  copil și am fugit. Nu cred că m-ai sunt supărată.
"Nu te m-ai scuza atât.  Te-am iertat deja." Răspund sfios.
"Serios?  Atunci te întorci?" Simt speranță în glasul lui.
"Nu." Uite așa se năruie speranțele dintintr-un singur cuvânt. Nu mă înțelegeți greșit dar i-am promis Elizabeth-ei că o ajut  și încă m-ai am de aflat ce era cu imaginile din acea "biserică ". Nu pot să mă întorc pur și simplu și să le spun că am descoperit nu știu ce conspirație .
"De ce?"
" M-ai am ceva de rezolvat.  Dar mă voi întoarce curând! "
După care pun bariera mintală.  M-am decis . Mâine voi încerca să aflu ce a fost cu acele picturi. Cred că o voi întreba pe mama. Ea e cea care s-ar presupune că a avut 2 băieți cu Soarele. Și atunci mai am frați? Stai ! Cine este tata? Chiar  nu m-am întrebat niciodată cine este tatăl meu!Dacă este Soarele? Dar...
Off! Cred că am nevoie de o pauză. După ce voi termina cu toate astea voi dormi o săptămână fără întrerupere.

Acesta este un capitol de umplutură cu scopul sincer de a trage de timp.Sper că nu v-am dezamăgit cu acest capitol dar mai  am de gândit puțin capitolul  despre aflarea adevărului. Capitol scris la repezeală,  sper că nu are multe greșeli.