Suflete Pereche

#15

Pov.Aiden:
O caut de doua zile!Unde putea dispărea? Tata e supărat pe mine la fel și Alexia.Tata a zis ca pana nu o aduc pe Mira înapoi nu o sa mai pup eu conducerea pământului. De parcă îmi pasă de asta acum! Nu am vrut sa o rănesc. Eram nervos. Nu știam ce fac...
Nu e timpul să-mi plâng de milă. Trebuie să o găsesc!
Pov.Mira:
Acum îți pasă de mine? De la început nu ai ținut la mine .Dar să dai în mine, nenorocitule!Cum sa mă întorc și să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic? Să stau și să aștept ca tu să o faci încă o dată crezănd că te iert? Nu! Trebuie sa înveți ca acțiunile au consecințe.
Va întrebați unde sunt? Sunt cam...peste tot! Și nu,nu am explodat . Corpul meu a disparut si cumva m-am contopit cu aerul din jurul meu.Sunt ca o fantoma.
Nu îmi pot simții prezenta deci nu au cum sa ma găsească. Totuși eu pot sa vad tot ce fac ei. E o chestie tare!
"Nu crezi ca l-ai făcut sa sufere destul" spune lupoaica mea, Luna.
"Nu."zic râzând.
"Știi ca nu poți menține starea asta mult"
"Știu, probabil voi merge să mă odihnesc undeva cât timp mă gândesc ce să fac."
Apoi mă întorc la normal, zburând spre pădure.

La marginea pădurii se afla lupul de data trecuta.
---Hei! Ce faci?Nu ne-am văzut de mult.
Atunci se apropie de mine.Pare ca a crescut puțin.
---Mă tratezi cu tăcere?Chiar așa de rea sunt?
El doar își înclină puțin capul și  mă privește lung. Deodată îmi vine o idee .
Mă apropii încet și vreau să îl ating . El tresare si se dă mai înspate ferindu-se de mine.
---Te-ai pus în poala mea și acum nu mă lași nici să te ating.
Încerc încă odată dar el scoate un lătrat ascuțit. Mai încerc odată dar se întâmplă la fel.
Atunci se apropie rapid ,mă apucă de mânecă și mă trage după el prin pădure.
---Ce faci? Urlu eu speriată.
Pentru o clipă mă gândesc că vrea să mă ducă în pădure ca să mă mănânce. Peste două secunde îmi dau seama ce prostie spun.
Se pricepe la alergat . Se ferește de crengi, pietre , butuci și copaci cu o agilitate ieșită din comun.
E un lup! Și eu sunt unul! Normal ca poate să alege prin pădure.Pare ca azi nu prea gândesc coerent.

Ne oprim în fața unei peșteri uriașe și întunecoase. Stânca este dură si alunecoasa.  Pe margini se află multe zgarieturi de ghiare.
Deodată,împinsă de un impuls ciudat, îmi trag mâna din colții lui, sfâșiind bluza pe care o purtam. El tresare si dă să mă apuce de cealaltă mânecă dar mă feresc.
---De ce m-ai adus aici? Vrei să intru?
Lupul dă din cap și mârâie înfundat.
Nu cred ca este o idee bună. Ceva pare putred la mijloc. Totuși îmi fac curaj și intru . E axat cum îmi imaginam . E umed , murdar și rece . Defapt, cât ar trebui să merg? Observ că acest culoar se termină.
Nu pot sa cred ! E uimitor. În fața mea este o camera uriașă și întunecată. Acum stau la marginea unei prapastii adânci . Deasupra prăpastiei se află multe stânci aflate la diferite distanțe.
Pe partea cealaltă este o clădire uriașă , ca o biserică.
---De asta m-ai adus aici?
Lupul nu îmi răspunde ci doar se așează jos, așteptând .
Am decis să zbor până la acea clădire. Am zburat destul de ușor. Aterizez în fața ușilor masive . Acum ori niciodată. Deschid ușile cu un scârțâit sonor. Un nor de praf mă face să tușesc puternic.
Înaintez încet în ceea ce pare a fi un hol uriaș. Locul ăsta e foarte prăfuit și întunecat. Deodată o lumina puternica izbucnește de nicăieri. Pe pereți este plin de vitralii . Unele o reprezintă pe mama mea ,Luna și altele un bărbat strălucitor cu părul blond, cel mai probabil Soarele. Ce este locul ăsta?
Unul din ele o reprezintă pe mama căsătorindu-se cu acel bărbat. Mama s-a căsătorit cu....cine?
Pe peretele opus se află o imagine a lor , împreună cu doi băieți. Unul seamănă cu Soarele și altul cu Luna.
Doar nu sunt fii lor?Nu!?
De ce mama s-a căsătorit cu El? De ce doi băieți și nu o fată? Mai am frați? Ce se petrece ?
Atunci încep sa plâng și sa țip panicată.Nu înțeleg nimic! Sunt atât de nervoasă...
Îmi iau inima în dinți și ajung în capătul holului. Acolo se afla o oglindă uriașă și foarte murdară. Rama este dintr-un lemn putrezit care abea se m-ai ține.
Fără să îmi m-ai pese , încep să șterg o porțiune mică din suprafață folosind mâneca rămasă  întreagă. Pare o oglindă  obișnuită. Oare pentru ce a fost folosită ?
Din curiozitate  șterg mai mult din oglindă. Deodată sau de ceva de o textura ciudată.  Ce este asta? Încep să apăs mai tare pana ce acel ceva se desprinde și cade jos . Cum am putut să nu-mi dau seama ? Este sânge uscat !
Ce a fost locul ăsta?  Deodată toată frica pe care am adunat-o până acum a început să mă cuprindă . Mâna mea începe să tremure involuntar. Ce se petrece cu mine? Nu am m-ai fost așa speriată. Lacrimi  reci alunecă încet pe fața mea alba ca varul.
De ce mi-e frică ? De ce nu e Aiden aici? Vreau să....
---Plec acasă! Nu m-ai stau aici !
Am să merg direct la mama și am să o întreb ce este cu toate astea. Nu vreau să mai văd nimic ! Nu îmi pasă ce se află în celelalte camere!Plec acum!
Alerg speriată spre ieșire. Of, la naiba!  Nu se deschide ușa. Nervoasă, trântesc cu piciorul o dată și o socot din balamalele și așa vechi şi ruginite. Oricum a
aproape cădea ușa.
Pur și simplu am zburat. Am zburat peste prăpastie,  peste lupul care mă privea îngrijorat și peste toate satele și orașele care îmi stăteau în drum . Vreau să  găsesc un loc unde să mă liniștesc departe de tot.

Scuze de întârziere! Capitolul este scris la repezeală . Scuze pentru  greșeli și faptul că  este extrem de prost scrisă. ( după părerea mea)