Îndrăgostită de un muritor?

MAMĂ, RIDICA-TE!

(Anterior...)

Mă vede pe mine, alb ca spuma laptelui, lipit de peretele din stânga ușii, abia respirând. Se apropie și îmi pune mâna pe fața mea călduță.
...

Din perspectiva mamei...
-Ryan, ai febră, puiule!
-Mamă, sunt ok... Doar puțin ameţit , atâta tot.
-Puiule, nu ar fi mai bine să îţi fac un ceai? Poate-ţi mai revii din starea asta. Un ceai de museţel cred că ar ajuta.
-Da, mamă, mulțumesc mult!
Cobor în grabă scările. Se aud scârţâieli ale treptelor. Ajung în bucătărie. Scotocesc şi trântesc uşile dulapurilor de lemn ale bucătăriei, căutând plantele acelea de museţel.
Tocmai în fundul unui dulap alb, din colțul cel mai nepătruns al bucătăriei reuşesc să găsesc şi eu muşeţelul ăla. Acum apă. Dau drumul chiuvetei să curgă puţină apă. Ce sunet liniştitor... Pun într-un fierbător apă cam până la jumătatea lui.
Dau drumul aragazului şi pun apa la încălzit. Nu trecu mult şi  dă în clocot.  Pun şi  muşeţelul şi las să se fiarbă.

Din perspectiva lui Ryan...
Deschid uşa camerei cu privirea îndreptată la podea. Mă sprijin de tocul uşii şi încerc să fac un pas în cameră. Când ridic ușor privirea văd totul aranjat... Nu mai e nicio cutie de pizza, nicio sticlă de suc, nimic împrăştiat. Hainele sortate, aranjate la locul lor, în dulapul din colţul camerei. Un aer proaspăt mă pătrunde. Ferestrele erau deschise, camera aerisită. Până şi praful era şters.
Waw, mama a avut ce face în timpul ăsta. Ar trebui să-i mulțumesc.
Trebuie să mă schimb. Mă duc la dulap să văd ce haine să îmbrac. Hmmm... Ar trebui să fac un duş, dar n-am niciun chef.
Deci, iau un tricou negru, lung, mulat pe corp şi foarte subţire. Pantaloni... Găsesc în dulap nişte pantaloni de trening, cu tur lăsat, strâmţi la glezne. Bun... Şosete albe, subţiri şi papuci de casă. Mmmm, perfect!
Nici nu apuc să mă aşez în pat că mama mă şi cheamă să beau ceaiul.
Cobor scările. Scârţâitul ăla enervant, ohh... Oricum, ajung în bucătărie şi mă arunc pe un scaun. Mă aşez cu capul pe masă, dar nici bine nu închid ochii că aud o bătaie... Îmi ciocanea mama în masă să mă ridic, să beau ceaiul. Îmi dă un borcan cu miere, o linguriţă şi ceşcuţa cu ceai.
Îmi trag ceaiul lângă mine şi-l îndulcesc. Mmm, cât de bun!
-Ryan, cum a fost prima zi de liceu?
-Mi-am făcut un prieten... Mi-am cunoscut dirigintele. Cam atât. A, da, şi unii profesori.
-Bine, dragul meu, bea ceaiul şi apoi mergi în camera ta, faci un duș și dormi puțin.
-Mamă, n-am niciun chef de duş. Şi aşa îmi e rău, cred că mă pun direct la somn.
-Bine, dragul meu!
Termin de băut tot ceaiul şi duc ceaşca la spălat. O îmbrăţişez pe mama.
-Era să uit, ar trebui să-ți mulțumesc, mamă, pentru că mi-ai făcut curățenie în cameră. Scuze pentru dezastrul pe care l-am lăsat...
-Cu multă plăcere, puiule, sper să nu se mai repete, ok?
-Da, mamă, am înţeles!
Cu paşi mari plec din bucătărie spre camera mea. Urc scările şi ajung iar în faţa uşii.
Mă aşez în pat şi trag pătura pe mine. Nu închid nici bine ochii că se aude o pocnitură şi pe mama ţipând jos, în bucătărie.
Speriat, mă ridic din pat si alerg care bucatarie.
-NU! MAMA, MAMA, NU! TE ROG, RIDICĂ-TE!
...

Dap, n-am mai scris de mult. Dar sper să pot mai des, acum.