iLegală

6.

Îşi luase geanta şi ieşise din casă. Nu ştia unde merge, dar voia să iasă din apartament. Singură luase direcția parcului şi mergând încet spre locul unde o va liniști puțin, ochii săi îi făcuse un mare cadou. Zâmbise când văzuse librăria şi intrase în ea.

A iubit cititul încă de mică. Era un fel de escapadă a ei de la realitate, la un vis frumos, la un loc minunat ce cu ajutorul unei cărți bune, şi-l imagina.
Luând toate rafturile la rând, găsise într-un sfârşit genul de cărți îndrăgit de ea.

Nici dragoste, nici ştiințifice. Nu credea în iubire, de ce ar citi o astfel de carte?! De ce să-şi delecteze mintea cu o minciună?! Da, părerea sa despre cea mai veche şi frumoasă magie, iubirea, nu credea în ea. Cele ştiințifice o plictiseau. Prefera fantezia, o lume în care intra şi când visa. Le iubea căci o desprindeau de o lume tipică şi o duceau cu gândul la una total diferită. Cu viețuitoare mistice, cu lucruri magice şi cu locuri pe care spera să le viziteze într-o bună zi, se relaxa în timpul liber. Plus că nu exista iubire, nu atât de multă cum văzuse în alte genuri de cărți.

Răsfoise o carte ce îi atrase atenția şi plătind-o, părăsise librăria, continuându-şi drumul spre parc.

Răsuflase uşurată când văzuse că nu sunt mulți oameni, întrucât universul ținea cu ea şi cu noua ei carte. Găsise o bancă liberă, acoperită de soarele blând al toamnei, lângă lacul ce înconjura întregul parc.

Se făcuse comodă pe bancă şi deschise cartea. Începuse să citească şi se bucurase că nu alese prost activitate ce o începuse. Atenția sa, era toată dedicată cărții, şi lăsând tot ce putea să o bruieze, minutele treceau, la fel ca şi paginile şi acțiunea poveştii.

O umbră solidă o acoperise şi o scoase din lumea minunată ce i-o crease autorul. Ridicându-şi privirea, inima începuse a-i bate puternic în piept. Ochii lui frumoși şi căprui o priveau dulce şi cu admirație, citind în ei afecțiune. Pe când îi ai fetei, tot ce se putea vedea era doar confuzie.

Ce făcea Zayn la acea oră în parc, şi cum de o văzuse?

- Bună!, vocea groasă a lui sparse tăcerea dintre ei.

- Hei!, spuse cu o voce stinsă fata.

Zayn se făcuse comod lângă ea, iar fata mai că tresărase când geaca lui din piele îi atinse brațul, îmbrăcat într-un material fin.

- Pot să mă aşez?

Ea închise cartea, şi o gesticulare a mâinii, îi răspunse la întrebare:

- Da, de ce nu? Doar te-ai așezat.

Îşi întoarse privirea la ea, şi zâmbise. Încă un zâmbet precum cel dinainte, iar Liana avea să moară în curând.

- Uite, vreau să vorbim despre ceva!, propuse bărbatul.

Inima ei începuse a bate puternic. O stare de panică instalându-se în tot corpul.

- Despre ce este vorba?

- Seara trecută!, răspunse el, iar fata doar schițase un "o" subtil.

- Nu ştiu ce a fost cu mine, dar nu regret ce s-a întâmplat. Asta am simțit, şi asta am făcut. Dacă te-am rănit cu ceva, sau nu ştiu, supărat, te rog să mă ierți.

- Referitor la asta...a fost o simplă escapadă, să-i zic aşa. Aveam nevoie de un moment ca ăsta, în ultimul timp am fost cam tensionată. Putem uita, şi să nu mai aducem acest subiect în discuție.

- Ai dreptate. Suntem ok?

- Clar!

Fata se ridicase de pe bancă şi îşi strânse lucrurile. Ochii lui căprui o fulgerau cu privirea şi nu ştia cum să reacționeze. Nu când ea pleacă.

- Nu a însemnat nimic, a fost doar o mică partidă, între doi oameni cu nevoi carnale mari şi ne-am putut aranja amândoi.

Vocea ei era destul de în şoaptă şi chiar foarte bâlbâită. Era o situație destul de neplăcută şi numai gândul că ar putea comite acest păcat din nou, îi dădea o stare de neliniște.

- Nu, normal că nu a însemnat nimic!

Şi oferindu-i un zâmbet plecase de lângă el. Îşi muşcase buza inferioară puternic şi începuse a se ruga la toți Sfinții să nu vină după ea.

- La naiba!, spuse bărbatul.

Mâna lui îi apucase strâns umărul şi o întoarse spre el într-o fracțiune de secundă, fără a mai băga de seamă ce urmează să facă. Îşi umezise buzele înainte să le simtă gustul şi plinătatea din spatele fetei. O mâna îi prinse gâtul într-o strânsoare romantică iar buzele şi le umezise, ca mai apoi să i le prindă pe ale Lianei.

Corpul îi impretise, iar orice gând îi înghețase. Buzele lui erau lipite de ale ei, iar fata nu reacționa în niciun fel. Gândul lui îi era umplut numai de rugăciuni la Ceruri pentru a-i răspunde la sărut.

Şi de odată, parcă ruptă din vraja ce intrase, îi luase şi ea buzele la rost, mângâindu-le senzual.

- Lasă-mă să fiu în preajma ta!, spuse bărbatul lipsindu-şi fruntea de a ei. Ochii lor erau de data asta, calzi şi paşnici, pentru prima dată, amândoi îşi controlase demonii.

- Nu pot! Te voi răni., şoptise fata, glasul rupându-se cu fiecare cuvânt de respingere pe care i-l adresa.

- Mă raneşti mult mai mult dacă mă ți la distanță!

Se depărtase de el, dar contactul vizual era încă stabil. Amândoi refuzau categoric să-şi ia ochii unul de la altul.

- Abia mă cunoști, şi tu îmi ceri asta..

- Parcă te-aş cunoaște de o viață, Liana!

Tăcerea revenise între ei. Liana o începuse, iar Zayn o termina. Ce ar fi putut să-i spună? Orice, asta este clar, dar în afară de faptul că şi ea simte la fel. Habar nu avea ce îi făcea, dar simțea că tot dezastrul din interiorul ei se reface. Şi nu ştia dacă este de bine sau de rău.

- Îmi pare rău..., spuse fata şi începuse să alerge înapoi la apartament.