iLegală

7.

Trecuse câteva zile de când nu o mai văzuse. O teamă îl cuprinse numai când se gândea că ceva rău ar fi putut păți. Nu ştia nimic despre ea, nu o mai văzuse vreodată, dar putea jura că Liana îi aparținea. Îşi dorea atât de mult să o țină în fiecare moment din zi în brațe, întrucât, nici noaptea nu putea dormi de focul ei. În vise, în minte, în inimă o ținea strâns şi nu mai voia nici în ruptul capului să o lase.

Enigmatică, misterioasă şi diabolică, ochii şi inima lui treceau peste aceste mici detalii, văzând în ea femeia ce l-ar putea dezgheța şi l-ar putea iubi precum îşi iubește demonii. Căci asta era Liana. Nu era în stare să iubească, era doar un haos, iar sufletul ei era în întuneric.

Ori de câte ori clasa ei intra în morgă, ochii lui o căutau. Şi rămâneau de fiecare dată dezamăgiți. Nici urmă de fată, iar curiozitatea şi frustrarea iar îşi făceau apariția în capul lui.

Oare ce o face? Unde este?

Intrase la cele mai mari suspiciuni posibile iar o idee îi venise instantaneu. Terminase treaba la morgă şi plecase lăsând femeia de serviciu să facă curat după cadavrul abia proaspăt investigat.

Intrase la directorul instituției şi începuse să caute în dosarele bobocilor. Găsindu-i fişa Lianei, o luase începând a citit din ea cu amănunt fiecare detaliu.

- Liana Sussex, spuse bărbatul cu glas tare.

Ochii i se mărise din ce în ce înainta. Fişa ei aproape era goală. Nicio adresă şi niciun număr de telefon, nici măcar liceul pe care îl terminase nu erau prezente acolo. Nu înțelegea deloc ce caută înscrisă la acestă facultate. Fără datele esențiale, înscrierea nu se putea efectua.

Gândurile lui erau invadate numai de ea. Liana Sussex, fata ce îi întărise curiozitatea şi îl făcuse din om, neom.

Deschiderea uşii îl făcuse să tresare şi întâlnindu-l pe dr. Yasel, directorul instituției şi tatăl lui, închise dosarul fetei.

- Ce faci aici?, întrebarea doctorului apăruse imediat.

- Investigam ceva., răspunse sec, băgând fişa Lianei la locul ei. Tată, Liana Sussex, fata asta, ce se întâmplă cu ea?

Yaser, își lăsase actele pe biroul lui, aşezându-se mai apoi pe scaunul lui. Își drese vocea, rămânând puțin fără cuvinte la auzul întrebării fiului său.

- Nu înțeleg ce vrei să spui!, replicase el aşezându-şi ochelarii pe nas.

- Fişa ei, este goală. Nu înțeleg cum de ai acceptat intrarea ei aici.

- De ce te-ai uitat în fişa ei?

Simțea că tatăl său ascunde ceva destul de important legat de fata asta. Şi tot ce era, avea să afle.

- Nu a mai servit şcoala de o săptămână şi am vrut să văd unde locuiește pentru a-i trimite o scrisoare despre acest fapt.

- Nu cred că te privește pe tine ce fac elevii. Eşti acolo să le predai, nu să te interesezi de viața lor.

- Pierde lucrurile esențiale!, rabufnise bărbatul.

- Nu este problema ta, Zayn!

Şi dându-şi ochii peste cap, închise sertarul cu dosare zgomotos, ca mai apoi să iasă din biroul tatălui său.
Înjurase printre dinți de faptul că nu reușise să afle nimic din ce îşi propuse.

Se urcase în maşină şi o pornise. Era genul de om care stătea destul de prost cu nervii, întru-cât, privirea îi era întunecată.

Ajunse în centru şi habar nu avea când. Căci gândurile lui erau negre de la nervii făcuți de tatăl său şi nu numai. Dar privirea lui parcă-parcă începe a se lumina, când o față cunoscută, acea față ce ardea de nerăbdare să o privească, trecuse pe lângă maşina lui.