Switch of humanity ✔

patru

     Stătea la aceeași masă, la fel ca seara trecută. Citea o carte din care nu înțelegea nimic. Avea cu totul și cu totul altceva în minte: dacă merită sau nu să-i mai pese atât de mult de ce există în jurul său. Privea în jur, amețit. Clipea întruna, crezând că-și pierde vederea, după care se uita în jur gândindu-se că poate era vina băuturii. Clar, își pierdea și mințile pentru că nu băuse absolut nimic, poate doar un ceai și apoi apă. Începuse să se gândească dacă nu cumva i-a scăpat un alt ingredient în ceaiul ăla, dar și-a dat seama că asta era doar o distragere de la adevăratele sale probleme... adică "probleme". Erau doar niște chestii banale, tipice pentru un tip ca el. Constatase că nu se maturizase absolut deloc. La vârsta lui, probabil, ar trebui să aibă o relație stabilă și destul de serioasă, poate, cu o ființă umană. Nu să sufere ca un idiot după o fată care a murit, și culmea, a înviat ca vampir. Rezultă, deci, că e inumană și nu merită să fie iubită. Iubirea, până la urmă, e un sentiment omenesc. Odată ce-ai murit, s-a terminat filmul. Rămâi o simplă memorie. Dar... atunci când se termină filmul, teoretic începe viața. Poata așa era și-n cazul Elsei.

     Cufundat în gândurile sale prostești și-n cuvintele cărții, totodată, nu realizase că acea ființă inumană, cu care-și forma atâtea filme, se așezase în fața lui. Realizase asta după câteva minute bune, însă se făcea că nu o vede. Își apropia cartea de ochi, făcându-se comod în scaunul său. Constatase cât de cald e în acea încăpere așa că-și dădu paltonul jos lăsând cartea pe masă. Se încruntă, își umezește buzele respirând adânc. Totul era doar o mască, un zid. Se gândea... poate, poate pleacă. Însă, buzele fetei încep să se miște ușor:

- Stefan... 

     Nici nu apucase să termine ce are de zis că el aproape își închisese cartea, își înșfăcase paltonul și se pregătea să plece. A fost oprit, însă, de rugămințile insistente ale fetei. Melissa robotea pe acolo încercând să asculte conversația celor doi și simțindu-se, totodată, ușor vinovată din cauza sărutului de azi-noapte.

- Stefan, trebuie să-ți spun ceva! Și nu e pentru că mă simt vinovată că s-a întâmplat, ci pentru că mă simt vinovată că tu nu știi. 

     O privea în ochi țuguindu-și buzele și oftând. Devenise chiar curios de ce avea să spună, chiar dacă bănuia ce-ar putea fi. 

- Eu... cam sunt cu Shane, continuă ea lăsându-și capul într-o parte. 

     Stefan pufni. Începuse chiar să râdă cu poftă. 

- Nu contează! Nu-mi pasă, spuse el plictisit.

- De ce continui să fi așa? Tu nu ești ăsta, Stefan. De ce trebuie să scoți răul din tine?

- Pentru că răul ăsta e tot ceea ce mi-a rămas! 

- Dar... încă mă ai pe mine, afirmă Elsa cu o voce răgușită. 

- Te-am pierdut din momentul în care ai început să te vezi cu acest Shane.

      Ochii Elsei începură să lăcrimeze, brusc. Stefan oftează. 

- Stefan, vreau să te ajut!

- Elsa, tu chiar nu înțelegi, nu? râse Stefan. Tu chiar nu vezi că mie chiar nu-mi mai pasă ce crezi tu despre mine!? Ești un nimeni în ochii mei. Nu vreau să te mai văd! 

- Stefan, te rog...

- Știi ceva!? Mi-aș fi dorit să nu te fi întâlnit. Fiecare moment petrecut alături de tine a fost o completă și totală pierdere de vreme! se răsti el.

     Elsa îl privea șocată, după care se ridică plângând. Stefan lovi cu cartea în masă, ducându-și mâinile la frunte. Iese din cafenea și o ia la dreapta. Înaintează puțin și constatase că începe să se întunece. Se lipește de un zid și se lasă în jos până atinge asfaltul rece. Lacrimile îi invadaseră fața și începu să gâfâie, scoțând un abur gros pe gură și pe nări din cauza frigului ce se așternuse. Își duse mâinile la frunte, deranjându-și bretonul, până ce ajunge cu ele la ceafă. Cealaltă latură a sa începu să apară, încet, încet. Simțea în sufletul ei ura, iubirea, vina și furia amestecate într-un ghem negru. Plângea atât de tare încât credea că nu se va mai putea opri niciodată. 

     Stefan iese, și el, din cafenea. Începe să meargă pe direcția fetei. O zărește pe jos plângând. Se oprește câteva minute privind-o. Simțea cum inima i se sparge în mii de bucățele. Deși își pusese acea mască, în interior era același fraier ce-o iubea pe fata asta atât de mult. Și voia la fel de mult să ascundă adevărul. Uitându-se la ea parcă sufletul începu să i se schimbe, ca și ei. Devenea mai sumbru, devenea întunecat. Ura și furia puseseră stăpânire pe sufletul său și simțea că are nevoie de ajutor. Ajutor din partea ei. 

     Se lasă în jos și o privește în continuare. Ea își ridică privirea plânsă în timp ce Stefan își continuă drumul părăsind-o. Ea se oprise din plâns și odată cu asta îi dispăru și dulcea umanitatea. Asta pentru că-l pierduse pe prietenul său cel mai bun. 

Pentru că el nu era acolo să-i arate cum să se confrunte cu răul din viața ei.