Switch of humanity ✔

nouă

     Cel mai groaznic moment este acela când realizezi că te-ai pierdut pe tine însuți. Sunt vampir. Și uram asta. Aveam speranța că o să mă împac cu ideea. Mă simțeam depresivă, nervoasă, dar cel mai rău... îmi era frică. Frică de cine puteam deveni. Nu mă puteam gândi decât la sânge... emoțiile mele erau amplificate și amestecate... trăiam totul la o altitudine inimaginabilă. Și știam sigur că vechea Elsa murise în pădurea aia, în noaptea aia și trebuia s-o las să plece. S-o las să se odihnească în pace. Și s-o scot pe cea nouă la suprafață. Să arăt cine sunt cu adevărat: un monstru care se gândește doar la sânge, căruia nu-i pasă de absolut nimic, care nu are remușcări și care se simte bine în propria-i piele. Care e mândră că e vampir și nu se rușinează cu asta, așa cum obișnuia s-o facă, când lupta să-și arate umanitatea, să se păstreze la fel.

     Asta sunt acum. Nu simt nimic. Nu știu nimic. Nu-mi pasă de absolut nimic.

    Poate că asta este versiunea mea cea bună. Cea mai bună.

    Continua să înainteze agale către nicăieri. Apăsa cu talpa cizmelor în șoseaua pustie neștiind unde merge sau ce face. Conștientiza doar că e întuneric și că-i e foarte foame. Însă, frigul nu o mai deranja. Remușcările nu o mai cuprindeau, iar lacrimile dispărură și ele... pentru totdeauna. Se oprește, brusc, întorcându-se cu fața către est. Își ridică privirea, zărind luna chiar deasupra ei. Revine la normal, plimbându-și ochii peste tot în jurul ei, studiind culoarea sumbră ce-o înconjura. Deodată cade la pâmânt, privind discul alb și singura sursă de lumină din împrejurimi. Simte asfaltul tare și rece ca pe un punct de sprijin. Își mișcă buzele uscate încet.

- Nu simt nimic. Absolut nimic.

     A rostit acele cuvinte fără motiv, dintr-o dată. Pur și simplu i-au venit în minte și a simțit nevoia să le scoată pe gură. Simte, totuși, că se reface. Că se reconstruiește și că doar ea poate contribui la acest proces. Trebuie să creeze o nouă ea. Dacă... n-a făcut-o deja.

     După câteva minute bune, se zărește o mașină la capătul străzii, mergând încetișor, de parcă n-ar ști încotro se îndreaptă. Se mișca atât de încet încât fata începu s-o implore, în mintea sa, să ajungă lângă ea. Avea un impuls de a se ridica, însă , astfel, putea strica întreg jocul pe care-l pusese la cale de-a lungul orelor precedente în care pur și simplu a mers.

      Într-un final, mașina, se oprește la vederea ei. O femeie scundă ajunge la capul fetei, lăsându-se în jos cu mâinile pe genuchi. Simțea cum frigul îi mânca măruntaiele și cum sângele îi circula greoi prin vene. Îi auzea inima popând lichidul, după care tânjea, din ce în ce mai lent. Când femeia îi pune mâna pe frunte, i-o dă peste cap, ridicându-se și mușcând-o de gât. O ținea cu o mână de părul blond, și cu cealaltă de umărul drept. O ridică de pe jos făcând-o, astfel, să ajungă aproape la înălțimea ei. Continuă să se hrănească din ea cu poftă, până când vaietele i-au încetat, iar pulsul i-a încetinit până la murmur. Rămăsese moale, în brațele ei, și focul ce-i ardea venele și măruntaiele se domoli brusc. Îi dă drumul și o apucă de o mână târănd-o până pe o fâșie a câmpului pustiu ce înconjura strada. O părăsește acolo, întorcându-se înapoi la locul de unde a plecat. Transformase un om nevinovat într-un monstru ambulant din care se scurgea viața secundă cu secundă. Buzele-i erau albe ca creta. Pe față, i se vedeau vasele de sânge contorsionate, întunecate: parc-ar fi fost crăpături în marmură. Însă, remușcările încetară să apară ... pentru prima dată de când e vampir, nu regretă că a luat viața unei persoane inocente.

      Cu privirea ațintită în permanență în pământ se lovește de pieptul cuiva. Acel cineva o oprește, așezându-și mâinile pe umerii ei. Fata ridică privirea însă nu era nimeni. Chicotește nervoasă. Cade din nou la pământ, găsindu-l lângă ea pe Shane. Stăteau amândoi unul lângă altul privind stelele ce apăreau și dispăreau pe cer.

- Cum te simți? rupe el tăcerea.

- Nu știu. Credeam că moartea e mai crudă, dar nu pare a fi așa. Cu mine se joacă foarte frumos.

- Asta pentru că până și pe ea ai reușit s-o impresionezi.

- Da? întreabă Elsa curioasă.

- Da! continuă Shane zâmbind. Ești frumoasă, Elsa. Și specială. Tare specială!

     Fata se ridică brusc de pe asfalt, făcându-l și pe Shane să procedeze întocmai. Se priveau în ochi. Elsa avea un zâmbet ironic pe chipul ei șters. Dintr-o dată se apropie de bărbat și-și lipește buzele ușor de-ale lui. Sărutul devine treptat din ce în ce mai apăsat. Shane își ridicase mâna către obrazul ei acoperit de buclele castanii, turtindu-i-le, iar ea își ținea ambele mâini pe abdomenul său.

     Chiar dacă avea un suflet atât de sec și sentimentele îi dispărură, putea simți plăcerea nebună din sărutul dulce pe care i-l oferea Shane. Dulce dar provocator, ce-i drept.

                                                                                         *

     Stefan, pe de-o parte se săturase să joace acest joc îngrozitor. Se săturase s-o privească pe Elsa atât de inumană. S-o privească urând pe toată lumea și nepăsându-i de consecințe. Se întreba cum, oare, are puterea să omoare oameni nevinovați!? Și fără să fie cuprinsă de regret, apoi.

      Își dorea atât de mult să n-o fi cunoscut-o. Timpul petrecut alături de ea devenise, într-o clipă, o simplă și totală pierdere de vreme. Nu mai însemna absolut nimic pentru el. Era o simplă străină. Sau mai degrabă, un monstru înfricoșător care-și uitase proprii prieteni. Care-l uitase pe el, pentru că aici voiam s-ajung. Era atât de lipsit de chef și atât de nervos doar din cauza faptului că singura fărâmă de iubire a Elsei pentru el dispăruse brusc. Atât de brusc încât nu avu timp să realizeze.

      Avea ochii închiși și se rupse complet de realitate, dovadă fiind gestul surprinzător al Melissei: îl lovise atât de tare peste ceafă, încât tresărise și începuse să se apere cu cartea de pe masă. Blonda izbucni într-un râs, aproape isteric, cu care-l molipsi și pe Stefan.

     Melissa stătea cu mâna pe masă, aproape de a lui, studiind-ul din cap până în picioare. Se priveau unul pe altul parcă hipnotizați, având un zâmbet tâmp pe față. Stefan nu conștientizase că degetele lui începură s-o ia la galop și se împleticiseră cu cele ale Melissei. Își mută privirea către războiul dintre ele, după care, brusc, la fata căzută în transa iubirii. Fără să mai stea pe gânduri, Stefan se repezi la ea, sărutând-o apăsat. Îi cuprinsese capul în palmele sale, iar ea își încolăcise brațele în jurul gâtului lui. La vederea lor, Charles scapă din mână tava, cu patru pahare pline ochi cu suc, și începu să aplaude fără motiv, făcând și întreaga cafenea să procedeze întocmai.

- Deci, când facem nunta? îi întrerupe Charles.

      Cei doi începură să râdă. Melissa privea înainte, la mulțimea fericită, parcă pentru ei, iar Stefan o privea pe ea și nu-i venea să creadă ce tocmai s-a întâmplat.

Asta era refacerea lui. Ăsta era noul Stefan Salvatore, care nu mai e îndrăgostit de Elsa. Mda, nici el nu se credea.