Switch of humanity ✔

doi

     Se trezește însă își păstrează ochii închiși. Simte mirosul unui parfum dulce și tare cunoscut. Se întoarce pe partea cealaltă și mâna ei se trântește asupra corpului cuiva. Îl mângâie puțin și recunoaște materialul tricoului. El se zvârcolea prin pat din cauza gâdilăturilor insuportabile. Elsa ezită să-și deschidă ochii, însă nu mai rezistă. Trebuia să-l vadă, deși știa cine e. Mărgelele ei negre se ivesc. Stefan privea tavanul forțându-se să nu izbucnească într-un râs isteric. Ea chicotea în pernă privindu-l. Într-un final, își coboară ochii către ai ei, și zâmbetul, pe care-l tot ascunsese, începu să i se contureze frumos pe buze. Râdeau amândoi, unul de privirea celuilat și mai apoi unul de râsul celuilalt.

     Deveniră, brusc, serioși. El în continuare avea privirea ațintită în tavan. Încet, și-a vârât mâna pe sub pernă și și-a pus-o pe față, simțindu-se jenat. Elsa se ridică-n capul oaselor și-i dă perna la o parte. Începe să-l gâdile. Se oprise pentru câteva secunde pentru a-l privi. Stefan începu din nou să simtă cum pielea îi i-a, parcă, foc, și cum inima începe să-i bată atât de tare încât, parcă, ar vrea să iasă din piept. Fata îl privea îndelung și simțea cum sentimentele de ură și iubire i se amestecă în suflet. Se albește la față și nu mai poate respira, începând să gâfâie. Cade, brusc, în pat, pe spate. Stefan se sperie și se ridică, proptindu-se în cotul mâinii drepte. Îi ținea cealaltă mâna pe frunte, după care o lovește încet în obraji. Se ridică de-a binelea asupra ei și simte c-o ia razna. Nu înțelege ce se întâmplă cu prietena lui și nu-i poate face nimic. O privește în ochii săi negri care nu exprimau nimic și se apropie de ea sărutând-o ușor pe obraz, ocolind buzele care, parcă cereau un contact cu ale lui. Atunci, Elsa se trezește din visare și își ridică mâinile către obrajii lui Stefan cuprinzându-i, la propiu. Îl mângâie ușor și zâmbește, fericită. Se ridică și-l ia în brațe. El, șocat și bulversat, o strânge tare la pieptul său. 

- Ești bine?

- D-da... bolborosi Elsa. 

     Cu toate că l-a speriat de moarte și mai avea puțin și leșina acolo lângă ea, a avut puterea să se reculeagă și se ridică din pat. Apucă două geamantane gata făcute și i le arătă fetei care se încruntă debusolată.

- Mergem într-o mică excursie? spune Stefan ridicându-și sprâncenele.

- Mmm... sună bine, dar trebuie să-mpachetez. 

- Crezi că nu te cunosc atât de bine încât să nu pot să-ți fac bagajul de unul singur? Ce, tu credeai că astea două sunt pentru mine? continuă Stefan pe un ton serios.

- Nu știu, dar mai nou cică ești Stephanie și în situații de-astea, o fată adevărată își ia cu ea cam tot dulapul, chicotește Elsa pe seama prietenului său. 

                                                                                  *                  

     Privea pe geamul mașinii peisajele pe care le lăsau în urmă. Nu se simțea deloc bine... parcă-și pierdea din umanitate, parcă sufletul ei se înnegrește din ce în ce mai mult, iar ochii își pierd sclipirea. Stefan o privește puțin sceptic și crede că, curajul său reveni în forță. Crede că-i poate spune că o iubește atât de mult. 

     Ajunseseră într-un loc atât de frumos: o cabană înconjurată de un lac, în față, și păzită de munții falnici, în spate. Se aude ciripitul păsărilor și o cascadă alunecând în mijlocul pădurii. Elsa era atât de fascinată și rămâne rezemată de mașina micuță a prietenului său pentru a studia frumusețea locului. 

                                                                                * *

     După ce despachetase și văzuse întreaga casă, zărise pe geamul imens din sufragerie un ponton asupra apei liniștite. Stefan îi urmărea fiecare mișcare, subtil, bineînțeles. Dorea să găsească momentul potrivit pentru a-i spune cât de mult o iubește... pe bune, vorbind. Simțise din prima clipă că acum e timpul, că astăzi va trebui să facă pasul cel mare.

     Elsa părăsește casa și se aventurează în jurul ei până decide într-un final să exploreze și acel ponton misterios. Pășește încet ascultând lemnul scârțâind. Pare din ce în ce mai fermecată de priveliște. Așteaptă apusul soarelui și este de-a dreptul hipnotizată de culoarea roșiatic-gălbuie a cerului. 

     Starea aceea de indiferență îi revine din nou. Simte cum se pierde în propria-i lume. Simte cum sufletul îi devine sumbru... simte, din nou, că-și pierde din umanitate, din voioșia ei tipică. Totul revine la normal, însă, când mâinile lui Stefan îi cuprind, brusc, mijlocul, încălzind-o. O apropie din ce în ce mai mult de corpul său, sărutând-o ușor pe obraz. Fata, simțindu-i aerul cald gâdilându-i ceafa, se întoarce și-și lipește fruntea de a lui. Își ridică mâinile către umerii săi, îmbrățișându-l. Se retrage după câteva secunde prețioase privindu-l în ochi.

- Totuși, nu mi-ai spus ce căutai la mine dimineață... încearcă Elsa să-l tragă de limbă. 

- Păi, începe Stefan zâmbind, ajunsesem la tine cu o jumătate de oră înainte să te trezești. M-am așezat în pat și am decis să te las în lumea viselor pentru că-mi place să te privesc dormind. Semeni cu... 

- Un monstru, așa-i? continuă Elsa bosumflată. 

- Poftim ?! Nu... 

- Stefan, nu știu ce se întâmplă cu mine. O secundă mă simt bine și-n următoarea secundă mă simt ca și cum sunt pe cale să mor. Parcă o iau razna. Și... 

- Elsa, tu o să fi mereu cel mai frumos îngeraș din viața mea, bine? o întrerupe Stefan, calmând-o.

     Fata sare de gâtul lui simțindu-se atât de norocoasă că-l are în preajmă, dar "momentul perfect" al lui Stefan, însă, se duse pe apa sâmbetei. E clar că nu o poate ameți și cu sentimentele lui de doi bani. Până la urmă ce contează dacă o iubește în secret?! A reușit să facă asta timp de 2 ani și nu s-a întâmplat nimic. 

                                                                            * * *

     Înainte de cină pregătită de prietenul său, Elsa decide să se aventureze prin pădurea de lângă cabană. Fiind noapte pentru ea pare și mai incitant. Tot timpul i-au plăcut chestiile extreme și niciodată nu i-a fost frică de nimic... ei bine, până acum, când a ajuns să-i fie frică de propria persoană.

     Cum se îndepărta din ce în ce mai mult de căldura lui Stefan, starea de rău începuse să i se amplifice. Se înrăutățea cu fiecare pas pe care-l făcea, dar nici nu voia să dea înapoi. 

     Dintr-o dată aude un foșnet, apoi o creangă izbindu-se de covorul multicolor de frunze. Se întoarce și-l zărește pe Shane și ochii lui albaștri și strălucitori ce-o analizau din cap până-n picioare. 

- Poți să nu mai apari așa? 

- Tu... ai putea să-ți dai seama că nu ești cine pretinzi că ești? Să stai cu acel băiat căruia îi e frică și de propria umbră e patetic!

- Ai tu o altă opțiune, misteriosule?

- Normal, continuă Shane arătând înspre el. Tu ești puternică Elsa! Încearcă să te descoperi. Ziua poți fi inocența întruchipată care se ține după ăla, dar noapte îți poți arăta adevărata personalitate. 

     Băiatul înaintează către ea. Începuse să tremure din toate încheieturile până când îi simțise degetele sale plimbându-i-se pe încheietura ei, gâdilând-o. Parcă acel "buton" pe care încerca să-l apese zilele astea se activase odată cu atingerea acestui necunoscut incredibil de șarmant și fermecător. 

     Un zâmbet ironic i se colorează pe față și își încolăcește mâinile de gâtul lui. Îl privește în ochi și parcă dorește să-i simtă gustul buzelor. Petalele acelea de trandafir rozaliu seamăna cu cel mai tare drog din lume, iar ea vrea să-și piardă mințile... seamăna cu cea mai bună băutură din lume, iar ea vrea să se îmbete. Se simte atrasă de el și atât!

Și brusc uită de Stefan... de cel ce aproape o "reparase" cu căldura inimii lui.