Switch of humanity ✔

unsprezece

Umanitate. 

       Până la urmă ce înseamnă asta? Ce înseamnă să simți? De ce simți? Nimeni nu s-a gândit niciodată la asta. De ce oamenii sunt făcuți să simtă fiecare bucățică de durere... fiecare clipă de fericire și de iubire? De ce sunt obligați să simtă? Și ceea ce e și mai grav e că nu poți să oprești totul. Nu poți să-ți pui sentimentele pe pauză, să le oprești definitiv și să faci în așa fel încât să nu te mai întorci la ceea ce aveai înainte. Să nu mai simți absolut nimic. Să nu mai ai niciun regret. Să fi indiferentă la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. 

      Din fericire, eu am reușit s-o fac. Și se simte al naibii de bine!

      Pleoapele îmi scot la iveală, ușor, mărgelele negre. Privesc locul în care mă aflam, bulversată și indiferentă. Vedeam în ceață până când m-am concentrat mai bine și locul îmi părea că semăna cu o pivniță înfricoșătoare. Pereții erau gri, având un strat tare gros de beton iar podeaua era îmbâcsită de praf.

       Și mi-a picat fisa - sunt ținută ostatică. Cineva încearcă să mă repare. 

      Dintr-o dată am auzit un sunet puternic iar ușa pivniței se deschise. În prag stătea, mândru, Shane privindu-mă indiferent. Un zâmbet strâmb mi se pictase pe chipu-mi șters. Înaintează ușor câtre mine scoțând la vedere o sticluță, care conținea un lichid de culoare roșie spre negru. Se proptește pe genunchi în fața mea. Privirea-i devenea din ce în ce mai miloasă iar eu rămâneam la fel de inumană ca și mai devreme. Desface repede dopul sticluței pe care-l ține strâns într-o palmă. Cu cealaltă mână îmi aduce ușor gura sticlei pe la nas dându-mi posibilitatea să miros hrana după care tânjeam cu atâta ardoare. Sânge, mi-am spus tresărind să apuc recipientul în care se odihnea. Chiar când degetele mele puteau înșfăca drogul de care devenisem dependentă, Shane îndepărteză brusc sticluța de mine.

- Ce copil ești! am râs eu. 

- Elsa, tu nu te uiți la tine? Ești un nimic. 

- Un nimic ești tu și cu pămpălăul ăla care crede că mă poate salva. Nu pot fi salvată ! Nu vreau să fiu salvată ! m-am răstit eu. Ș-acum dă-mi sticla!

- Nu! 

- Bine! Atunci o iau singură, am continuat năpustindu-mă asupra lui. Îl doborâsem și reușisem să gust din lichid. Imediat ce-mi ajunsese pe limbă am simțit furnicături și arsuri în tot corpul, după care o mâncărime nervoasă pusese stăpânire pe gâtul meu. Începusem să tușesc sec și să dau afară tot ceea ce apucasem să gust. Verbină, mi-am spus. Ochii mi se înroșiseră iar venele îmi ardeau sub ei. Colții își făcură apariția și m-am năpustit asupra lui Shane. Îi atinsesem ușor gâtul adâncindu-i din ce în ce mai mult în pielea sa albă. Chiar când sângele său sec mi se îmbibase în limba uscată, Stefan apare în spatele meu izbindu-mă de perete. L-a scos pe Shane și am sfârșit din nou prizonieră și flămândă.

      În fond, prizonieră sau nu, m-am ales cu un detaliu picant. Shane duhnește a vampir. Sângele său are un gust sec și mult mai sărat decât cel omenesc. Mirosul de fier pe care-l emană fiecare ființă umană nu e prezent la el. Mi-am dat seama de asta atunci când l-am mirosit pe Stefan. Acum totul se leagă. Am fost creată de Shane. El mi-a pus blestemul ăsta pe umeri. Și cu toate că-mi place al naibii de mult, am suferit și sufăr în continuare... din cauza lui. Simt cum inima mea, propria mea inimă care numai bate de luni de zile, mă refuză. Vrea să-mi iasă din piept. Vrea să fiu salvată. Problema e că creierul meu nu poate procesa "comanda" asta. El mă vrea vampir dar știe cât sunt de pierdută. Știe că plâng după ajutor, însă și el, la rândul său, refuză asta.