Mi-e frica sa iubesc

Capitolul 5:Ce faci cu mine?

-Hai sa-ti arat un loc frumos. Mi-a luat mana intr-a sa si ne-am indreptat spre statia de autobuse. Ne-am urcat in primul autobus care a venit. Intr-un moment dupa minute linistite, soferul a franat brusc si am "zburat" in Adam, corpurile noastre izbindu-se. Eram la un pas sa ii ating buzele, dar mi-am intors capul. Am ajuns la destinatie cam in 25 de minute.

-Mergem intr-un loc care se numeste "Tree Tunnel"!

Am ajuns in fata unui parc daca l-as putea numi asa. La intrare statea o poarta imensa care era impletita cu flori de sus pana jos. Ce priveliste fermecatoare! In fata noastra se intindea un "tunel" fiind alcatuit din copaci inati si subtiri prin parti. Soarele a apus deja. Si-au facut usor aparitia sute de luminite galbene, care inseninau drumul tunelului. Nimic pe lume nu ma face atat de fericita cum o fac locurile incantator de frumoase. Dar este oare si Adam la fel de incantat ca mine? Pare a fi un baiat care-si petrece serile cu una din iubite la vreo petrecere, dar nu vreau sa complic acum lucrurile. Sunt fericita.

-Imi place acest loc! i-am zis lui Adam, pierzandu-ma in magia padurii.

- Ma bucur ca te-am impresionat, a afisat un zambet smecher.

-Am zis ca imi place locul nu tu- vocea mea a devenit mult mai gingasa acum.

Rasul sau a conturat senzatia placerii pe care o simteam in intregul meu corp. Ne-am plimbat 3 ore vorbind despre totul spunand nimic. N-am fluturasi in stomac cand stau langa Adam, dar imi provoaca o senzatie anumita. Nu stiu ce-i asta dar nu-mi place. Sunt prea libera, prea vulnerabila in prezenta lui. Ieri ii strigam despre ura mea catre el si acum ma plimb cu el in parc. Nu pot sa-i permit sa-mi intre sub piele fara sa-mi dau seama de asta. Aceste ganduri m-au facut sa ma trezesc din lumea mea si i-am zis:

-Adam, nu inteleg de ce te comporti asa. Ce vrei de la mine?

-Este necesar sa vreau ceva daca te-am scos la o plimbare?

-Vreau acasa, i-am zis dupa o scurta pauza.

A dat usor in cap in semn de ok. S-ar fi apucat sa ma conduca pana acasa, dar l-am oprit din acest gand spunandu-i ca ma voi descurca singura.

O sumedenie de intrebari se roteau acum in capul meu: De ce nu a fost la scoala atata timp? De ce imi pasa? Ce urmeaza sa fie in continuare? Ce face baiatul asta cu mine? Acum capul mi-e plin de delir. Trebuie sa-mi ocup timpul prea liber, ca sa nu-mi mai apara si alte intrebari pe parcurs. Eu si Adam ne-am intalnit intamplator, fara nici o intentie, asa o sa si terminam tot ce a luat deja un inceput.

                      Astept parerile voastre))