Pe chipu-ți hașurat
Plin de urme de cărbun
Moale ca sufletul meu,
Îmi treceam mâinile plăpând
Încercând să simt ce simți.
Te hașurai singur intens,
Făcându-ți umbre închise
Și șanțuri în foaie.
Foaie ți-era sufletul pe care
Cu o bătaie de joc
L-ai transformat din artă
Într-o mizerie,lăsându-te
Mâzgâlit de alte,mai de mult,
Iar acum, te mâzgâlești singur.
Dar tinere artist, frumos
Vei fi oricum in ochii mei,
Plin de cărbune,
Sau plin de acrilic.
Chiar de vei fi bezna foii
Sau vei fi lumina vieții
Ce mă va ghida, și poate,
Până la urmă, tot la foaia
Aceea mâzgâlită mă va duce.
Poate, până la urmă,
Tot la a te iubi voi ajunge,
Deși nu vreau, dragul meu.
