Cântec fără sfârșit...

382 23 5
                                    

Daca mental te vei adânci în apa tulbure si brună,
Vei începe a auzi cele mai dulci șoapte
Din partea sirenelor, un cântec fără sfârșit...

Tristeți tot mai mari te cuprind, copilul mamii, nu mai plânge, măcar pentru o clipă,
Deschide ochii și privește a soarelui aurie lumină,
Înspre o anume parte îndreaptă-ți fața,
Pe obraz să-ți ofere cele mai blânde mângaieri
Și continua să privești, nu cumva sa te uiți în altă parte,
Ține minte, cu ochii închiși te pândește o teribilă moarte.

Aș fi vrut să fi fost eu aceea care ți-ar fi șters lacrima neputinței,
Dar clipele ca tunetul răsună, s-a făcut prea târziu...
Ai închis ochii.
Fără mâini, fără brațe, curgeai fără încetare
Oh,
Te preschimbai în spumă și-n sare de mare!

Cântecul lor fără sfârșit, parcă ai număra boabele de nisip...

degete prinse-n ușăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum