Te-am auzit aseară.
Murmurul tău necontenit era precum un supliciu,
Credeam că am scăpat de tine.
Te-am îngropat mai demult, mai știi?
Îți explicam minuțios cum aș pune pământul peste mormânt,
Aș da foc unor hârtii vechi îngălbenite, fără rost acum, și te-aș îmbrăca într-un frumos alb veșmânt.
Erai fericită că-ți spun asemenea lucruri,
Te bucurai că îmi voi putea vedea de ale mele gânduri.
Așteptai sa te supraestimez?
Viermele din pământ te-ar aprecia mai mult,
Lui i-ai putea oferi ceva mai mult,
Mie, in schimb, mi-ai oferit deja idiferență.
Cândva, am încercat să te urmez, să te admir,
Seară de seară îți atârnam boboci de trandafir in păr;
Însă tu nu te mulțumeai cu atât.
Pe zi ce trecea, îmi cereai din ce în ce mai mult.
Veneai cu tot felul de idei ireale
Ai început să mă îngrozești.
Băgai spaimă-n mine si trupul începea să-mi tremure.
Așa că am renunțat.
Până aseară când m-ai chemat și credeam ca te-ai schimbat,
Dar la fel ai rămas.
'Dă-mi te rog frumos orgoliul înapoi'.
Așa că te-am astupat de data aceasta cu flori.
CITEȘTI
degete prinse-n ușă
Poésieprin "degete prinse-n ușă" doresc să-mi exprim prin scris neputința de a mă exprima altfel. (gânduri și gânduri pe timp de noapte) • ,, deasupra mării și-a luat zborul spre zarea albastră, către dorul pe care cineva îl ducea, însă nimeni niciodată n...
