Iată cum o simplă ființă,
Concepută fiind, lipsită de conștiință,
A fost lăsată-n lume,
Uitată-n mulțime.
Căuta să se ascundă de ei,
O lua pe orice străine alei.
Într-o zi, la margine de drum a gasit o oglindă
Spartă, mamă,
Din care numai ea putea face o reușită:
sa-i găsească cioburile și să le lipeasca la loc.
Zile multe au trecut,
Cuvinte dureroase s-au rostit.
Însă când a terminat,
S-a uitat lung în ea,
Iar deodată din spate au apărut
Cei ce răutacioase comenarii au avut
Ea privindu-se prin acea sclipire,
Îi trecuse orice amorțire.
Oamenii au venit și s-au adunat,
Picioarele lor în pământ s-au îngreunat,
Când și-au observat chipurile
Ce aveau pe frunte fălcile.
Iar ființa ei ce se privea,
Se renăștea, aievea,
Ceilalți, în schimb,
Se priveau oglindat,
În timp ce în pământ s-au afundat,
Ei, mutațiile genetice.
CITEȘTI
degete prinse-n ușă
Poesíaprin "degete prinse-n ușă" doresc să-mi exprim prin scris neputința de a mă exprima altfel. (gânduri și gânduri pe timp de noapte) • ,, deasupra mării și-a luat zborul spre zarea albastră, către dorul pe care cineva îl ducea, însă nimeni niciodată n...
