Mușcătura de la miezul-nopții

6. Promisiunea

Melodie pentru fundal in timp ce cititi :
* Sia-Helium *

-Justin,ce cauti aici? Spun eu aproape soptind.

-Daphne... pot sa intru? Se apropie de usa cand l-am oprit.

-Nu,nu poti. De ce as lasa un strain in casa mea?

-E important. Foarte important.

In acel moment vad masina parintilor mei cum se apropie de alee. Nu am vrut sa fiu vazuta cu Justin,asa ca l-am prins de mama si ne-am indreptat spre padurea din spatele casei mele.

Nu departe in padure,langa un rau,parintii mei au construit un foișor pentru mine. Imi petreceam sfarsitul zilelor de vara acolo,fotografiind apusul,uneori ma trezeam si fotografiam si rasaritul. Sau,alteori,mergeam acolo doar ca sa ma gandesc. Sa-mi fac planuri. Ma relaxa.

-Stai,unde mergem? Se opri Justin in mijlocul drumului.

-O sa vezi. Spun eu. Ai incredere.

Zambi,apoi ma urma.

Am ajuns in foisor exact la timp pentru apus. Priveam in zare fara macar sa clipesc.

-As vrea sa fie asa mereu. Spun eu.

-Asa cum? Spuse Justin apropiindu-se de mine.

-Asa linistit. Asa frumos. Sa fie totul bine.

-Si acum e totul bine?

-Acum da,e bine. Spun eu stand cu spatele,fara sa ma intorc cu fata la el.

Dintr-o data l-am putut simti langa mine. In sptele meu,dandu-mi parul intr-o parte. Era,din nou,foarte aproape de gatul meu. Fara sa scoata un sunet,m-a cuprins in brate,si mi-a dat parul la loc. Era uimitor cum ma putea face sa ma simt. Trimitea vibratii in tot corpul meu doar prin felul in care ma atingea.

-Daphne,trebuie sa vorbim despre ceva. Spuse el,departandu-se de mine.

-Ce e Justin?

-Vreau sa ai incredere in mine dupa ce iti voi spune. Imi poti promite? Se uita la mine cu niste ochi patrunzatori.

-D...da,cred ca da. Spun eu balbaindu-ma.

-Promite-mi Daphne.

-Cum pot sa am incredere intr-un strain?

-Pentru ca iti vreau doar binele. Si sunt singura persoana care te poate proteja in situatia asta.

-Ok,ma sperii. Despre ce e vorba? Spun deja agitata.

-E vorba de Erik,si Stephanie...

-Ce e cu ei? Sunt persoane foarte bune.

-Asta crezi tu! Tipa Justin. Nu-i cunosti cum ii cunosc eu! Vor sa-ti faca rau.

-Ce tot vorbesti acolo Justin? S-au purtat frumos cu mine si nu am de gand sa-i ignor de acum incolo doar pentru ca asa vrei tu. Spun eu si ies din foisor.

-Tot ce-ti cer e sa te indeperezi de ei. Si promit ca,in curand o sa-ti dau toate raspunsurile la intrebarile tale.

Ma opresc din drum la auzul cuvintelor lui. Era posibil sa ma insel? Era posibil ca el sa aiba dreptate?

-Promiti? Ma intorc spre el cu ochii plini de speranta.

-Promit. Spuse el.

Am plecat inapoi in padure,continuand drumul spre casa. Parea o eternitate,si niciunul din nou nu spunea nimic. Din cand in cand imi intorceam privirea spre Justin dar parea cufundat in gandurile sale. Padurea devenea din ce in ce mai intunecata si nu vedeam pe unde merg.

-Justin? M-am intors spre el,dar nu era.

-Justin! Incepusem sa ma panichez. Eram singura in padure,si nu vedeam nimic.

Imi simteam pulsul prin vene,iar inima prea ca imi ajunsese in gat. Nu auzeam nimic inafara de respiratia mea accelerata.

M-am asezat,sprijinita de un copac incercand sa ma linistesc. Cand veneam singura sa privesc apusul,ma asiguram ca am cu mine o lanterna sau cel putin telefonul mobil. De data aceasta,il aveam pe Justin,dar acum,nici macar pe el.

-Daphne? Aud o voce familiara.

-Justin? M-am ridicat si m-am apropiat de acea silueta intunecata. Dar,nu era Justin.

-Erik... spun eu speriata. Ce cauti aici?

-Ce cauti tu aici? Singura,in padure?

-De fapt nu eram singura,eram cu Justin.

-Eu nu-l vad. Inseamna ca a fost cam las sa te paraseasca aici in mijlocul pustietatii.

-Nu,cred ca m-am separat de el si ne-am pierdut. Remarc eu.

-Esti norocoasa ca ai dat de mine. Haide,sa mergem. Stai aproape de mine,ai noroc ca am un simt al orientarii foarte bun. Zambi,dupa care am plecat amandoi.

Stiam ca Justin a spus sa stau departe de ei,doar ca,acum era o stiuatie critica. Trebuia sa ajung acasa,si din moment ce el m-a parasit,Erik era ultima optiune.

-Esti o fata foarte frumoasa Daphne,nu inteleg de ce iti pierzi timpul cu un baiat ca Justin.

-Ce vrei sa spui? Nu ne cunoastem de mult timp,dar e o companie placuta. Spun eu.

-Nu inteleg de ce l-ai alege pe el,cand ai putea avea pe altcineva,spuse Erik apropiindu-se de mine.

Incercam sa il indepartez,dar imi era aproape imposibil. Ma tinea aproape de el si ma fixa cu privirea. Justin avea dreptate,e ceva rau in Erik,ceva ce imi dadea fiori de-a dreptul.

-ERIK! La auzul acelei voci am stiut,am stiut ca e el. Era Justin.

-Se pare ca ti-a sosit cavalerul pe cal alb. Zise Erik usor iritat indreptandu-se spre Justin.

-Daphne,fugi! Striga Justin.

In acel moment,picioarele mi s-au inmuiat. Am inceput sa alerg,printre copaci,nestiind unde merg. Speram sa ajung acasa cat mai repede. Simteam frica,cel mai puternic lucru,dupa speranta.

Nu m-am uitat nici macar o secunda inapoi,tot ce stiam atunci era fuga. Auzeam insa sunete de lupta in spatele meu,tipete,amenintari. Ceva nu era in regula cu Erik si Justin. Ma rugam sa ajung mai repede in casa.

Am reusit sa gasesc capatul padurii,cu toate ca era foarte intuneric. Am alergat fara suflare spre usa din fata. Cand am intrat in casa si am incuiat bine toate usile si ferestrele am rasuflat usurata. Inca nu realizam ce tocmai s-a intamplat.