Mușcătura de la miezul-nopții

7. Aranjamente

Nu,nu am dormit toata noaptea. Am avut mintea plina de ganduri si de intrebari,la fel ca in fiecare zi de cand l-am intalnit pe Justin. E atat de ciudat ca o singura persoana iti poate da toata lumea peste cap intr-o perioada atat de scurta de timp.

Nu era vorba despre el,era vorba despre noi. Ce voiam mai exact de la el? Ce voia el de la mine? De ce simtea nevoia sa ma protejeze ? Incepeam sa cred ca e doar un joc pentru el. Sa fie atat de bipolar, intr-o clipa sa fie atat de atragator si sa se comporte normal,ca si cum ar vrea sa ma castige,iar dintr-o data sa fie rece si nepasator.

Se pare ca dorinta mea incepea sa prinda radacini. Viata lipsita de monotonie. Daca stiam repercursiunile,nu-mi mai doream asta. Nu-mi mai doream pericol,nu-mi mai doream nimic. Imi doream sa fie totul bine.

Alarma imi suna la ora 7:00. Cand am auzit sunetul ce ma trezea in fiecare dimineata,am inceput sa tip in perna. Dar m-am gandit "Hei,e o noua zi. O noua sansa".

A durat o vesnicie sa imi aleg hainele,dar am ajuns la concluzia ca am nevoie de o garderoba noua,asa ca urma sa merg cu Nina la cumparaturi dupa-amiaza.

Am coborat in bucatarie unde mama deja pregatea faimoasele ei clatite. Parea agitata,dar incerca sa-si pastreze zambetul pe care mi-l oferea in fiecare dimineata.

-Neata Daph! Asa ma alinta mama.

-Neata mama. Spun eu,mergand spre ea sa o sarut pe obraz.

Mama imi era cea mai buna prietena,chiar mai buna decat Nina. Ii puteam spune orice. Nu era ca alte mame,era foarte de gasca. De multe ori cand mergem la cumparaturi,inca se zarea un ciudat care sa intrebe daca suntem surori.

-S-a intamplat ceva? Arati foarte obosita. Remarc eu.

-De fapt,da,s-a intamplat. Spuse mama aducand farfuria cu clatite pe masa.

-Stai,unde e tata?

-Despre asta vreau sa vorbim Daphne.

-S-a intamplat ceva rau cu el?! Incep eu sa ma panichez.

-Da,dar acum e bine. Cand am ajuns aseara,te-am strigat sa cobori dar probabil dormai.

Nu,nu dormeam atunci,eram in padure cu doi tipi foarte ciudati care posibil ca si-au scos ochii cand am plecat eu. Dar evident ca nu am putut sa-i spun asta. Pentru prima data in viata,ascundeam ceva de mama.

-Da,cred ca dormeam,nu-te am auzit,scuze. Ce s-a intamplat cu tata?

-Il asteptam la intersectia de la Hope Caffee,cafeneaua pe care o frecventezi tu des. Venise de la birou si urma sa mergem la cumparaturi. Dintr-o data l-am auzit tipand. Am coborat rapid din masina si l-am vazut la pamant,cu niste urme pe maini si o muscatura.

-Dumnezeule...

-Politistii spun ca e vorba despre un atac al unui leu de munte ce a scapat recent de la gradina zoologica din Brooklyn. Dar acum e in regula,este la spital si e stabilizat. O sa mergem cand vii de la scoala sa il vizitam,bine? Spuse mama vizibil afectata incercand sa isi pastreze zambetul.

-Da,sigur. Eu cred ca plec,o sa intarzii. Ma ridic de la masa si ma duc inspre cuier sa imi iau geaca.

-Dar scumpo,nu ai mancat nimic.

-Nu imi e foame. Au fost ultimele mele cuvinte,apoi am iesit pe usa.

Am asteptam mult timp in statia de autobuz,dar se parea ca il ratasem. Nu aveam dispozitia necesara sa o sun pe mama sa ma duca la scoala.

O masina neagra,cunoscuta s-a apropiat de mine. Era Stephanie.

-Hei Daphne. Banuiesc ca ai ratat autobuzul? Spuse ea zambind.

-D...da,l-am ratat. Adaug eu. Justin ma avertizase in legatura cu ea si Erik,dar asta era o situatie critica. Ca si aseara,cand am ajuns sa merg prin padure cu Erik. Insa,era ceva legat de ea care imi dadea fiori groaznici,oare,Justin avea dreptate?

-Ok,inteleg,hai,urca,spuse Stephanie deschizandu-mi portiera.

-E in regula,banuiesc ca o sa il astept pe urmatorul. Zambesc eu.

-Nu fi prostuta,urca, zise Stephanie usor pierzandu-si rabdarea.

-Pe bune,e in regula,o sa astept urmatorul autobuz.

In acel moment,Stephanie s-a dat jos din masina si a venit spre mine.

-Nu stiu ce ti-a spus Justin despre mine,sau despre Erik,dar ca sa stii si tu,el e cel cu rea intentie,nu eu si nici Erik. Apoi,mergand pe tocurile ei inalte,s-a urcat in masina si a condus cu viteza.

-Grozav,mersi Justin,am pierdut o prietena.

De data asta,o masina rosie a aparut in fata mea. Nu ma pricep la modelele de masini,dar era una clasica,diferita de cea a lui Stephanie.

Spre mirarea mea,din ea a iesit Justin. Stand rezemat de capota masinii,doar zambind,mi-a facut semn sa urc. De data asta,nu imi era frica. Aveam incredere in el,asa ca am urcat.

-Pune-ti centura. Spuse el.

-Ok mama. Imi dau ochii peste cap,si imi pun centura.

O mare parte a drumului,nu a spus niciunul din noi nimic,pana cand am spart gheata.

-Poate vrei sa-mi explici ce s-a intamplat aseara,spun eu uitandu-ma spre el.

-Toate la timpul lor.

-Oh inceteaza! Tip eu. Vreau explicatii,acum. Am prea multe intrebari,si spuneai ca imi vei explica,tot.

-Da,dar nu am zis cand iti voi explica.

-Esti insuportabil. Zic eu indrepandu-mi privirea spre drum.

-Esti asa sexy cand esti nervoasa. Spuse el zambind.

Imi dau ochii peste cap,si incerc sa imi ascund expresia fetei care era rosie.

-Dupa amiaza,ora 5:30,Hope Caffee. Zise el.

-Ce? Vrei sa ne vedem azi?

-Da,ai spus ca iti sunt strain,asa ca am de gand sa-ti povestesc despre mine. Dar inca nu o sa iti raspund la intrebari.

-Banuiesc ca e mai bine decat nimic. Adaug eu. Dar nu pot astazi,trebuie sa il vizitez pe tata la spital...

-Imi pare rau,ce s-a intamplat? Daca nu sunt prea indiscret.

-E ok,mama zicea ca a fost un atac al unul leu de munte.

La auzul acelor cuvinte,Justin m-a privit iritat,oarecum speriat.

-Leu de munte zici ? Repeta el.

-Da,cel putin asa au spus politistii.

-Mmm...inteleg. Spuse Justin,dupa care s-a asternut o tacere intre noi pana cand am ajuns in curtea liceului unde a parcat masina.

-Asteapta,spuse el. Poate putem sa iesim diseara,cand esti tu disponibila. Suna-ma.

-Da,banuiesc ca da. Scot telefonul si i-l dau sa isi treaca numarul. Face la fel cu al meu.

-Frumos mod de a-mi cere numarul. Spun eu zambindu-i,apoi ma intrept spre sala de clasa.