Mușcătura de la miezul-nopții

11. Raspunsuri

Padurea era mai intunecata ca de obicei. Era una din noptile fara stele pe cer,cand pana si luna se ascundea in spatele norilor. Era liniste in jurul meu,dar nu si in sufletul meu.

Auzeam din cand in cand crengi care se rup in spatele meu,si unele sunete dar am presupus ca sunt doar niste vietuitoare mici ale padurii,asa ca mi-am continuat drumul.

Mi-a fost greu sa gasesc drumul spre foisor,fara vreo lanterna,dar m-am bazat pe instinct.
Stiam locul asta mai bine ca oricine.

Vad o silueta in intuneric ce sta cu spatele. Ma apropii fara sa scot vreun sunet si ii pun mana pe umar. Nu pare surprins,insa se intoarce usor cu fata spre mine. Era Justin.

-Hei,spun eu rambind. Am primit mesajul tau.

Se uita in ochii mei fara sa scoata un sunet si fara nici o expresie pe fata. Imi pune mana lui rece pe obraz,dar inca nu spune nimic. Astept ca el sa sparga gheata de data asta.

Isi ia mana de pe obrazul meu,si se intoarce cu spatele din nou, apoi se sprijina de bucata orizontala de lemn din care era facut foisorul.

-Nu trebuia sa fac asta...

-Asta ce? Intreb eu.

-Sa te... sarut. Imi pare rau.

-Nu,sa nu-ti para. Adica,vreau sa spun ca,mie nu imi pare rau. Ma apropii de el si ma astept sa ma priveasca in ochi cand imi vorbeste,dar nu se intampla asta.

-Mi-a placut,asta e problema. Zice el si ofteaza.

-Si cum ar fi asta o problema? Rad la afirmatia lui.

-Pentru ca nu putem,Daphne. Nu putem sa fim impreuna.

-Ce? Despre ce vorbesti? Credeam ca noi...

Se intoarce cu fata spre mine si imi tine mainile intr-ale lui. Ofteaza,apoi ma priveste in ochi din nou.

-Nu putem,eu... eu nu sunt...

-Tu nu esti ce? Bun pentru mine? Justin,nu am mai simtit asta pentru nimeni. Nu vezi cat de tare imi bate inima cand sunt cu tine? Ii iau mana si o pun pe pieptul meu pentru a-mi putea simti bataile inimii. Pulsul imi accelereaza doar la auzul vocii tale. Nu stiu ce imi faci,nici nu ma recunosc cand sunt in preajma ta,desi a trecut asa putin timp.

-Eu nu sunt om Daphne. Vocea ii era din ce in ce mai serioasa,iar maxilarul lui devenea din ce in ce mai inclestat. Inca ma privea,fara sa clipeasca,tinandu-mi mainile intr-ale lui.

Am ramas incremenita la auzul cuvintelor lui. Nu stiam daca isi bate joc de mine sau nu gaseste alta scuza mai penibila pentru a ma indeparta de el.

-Ce... ce vrei sa spui? Spun eu cu o voce speriata.

Se indepartaza din nou de mine,si se invarte prin foisor agitat,cand intr-un final vorbeste :

-Promite-mi. Promite-mi ca nu o sa schimbe nimic intre noi.

-Justin,nu inteleg. Cum adica nu esti om? Atunci ce esti ?

-Promite-mi Daphne. Se uita din nou spre mine.

Nu stiu ce promit. Nu stiu ce urmeaza. Insa nu cred ca o femeie actioneaza vreodata cu creierul cand e indragostita.

-Promit. Il privesc in ochi si ii dau incredere.

Se apropie de mine si il simt atat de aproape incat simt ca o sa explodez. Aceeasi senzatie imi patrunde prin tot corpul acum,avandu-l langa mine,ca la primul nostru sarut.

-Sunt vampir.

Cuvintele lui mi-au strapuns mintea atat de puternic incat am avut senzatia ca picioarele o sa-mi cedeze.

-Nu...nu,asta nu e posibil. Cum ai putea? Nu are logica,Justin.

Ma inepartez de el,si ma asez pe banca de lemn din spatele foisorului.

-Gandeste-te doar. Viteza,de cate ori nu ti s-a parut ca dispar prea repede de langa tine? Faptul ca nu apar in poze. Faptul ca uneori iti pot citi gandurile,cele mai adanci dorinte. Puterea. Mereu te-ai intrebat cum de nu am nimic cand eu si Erik avem o cearta. Pielea...mereu palida.

Cu cat imi dadea mai multe exemple ce pareau sa aiba logica,se apropia din ce in ce mai mult de mine,ceea ce ma terifia,are de gand sa ma raneasca?

-Nu clipesc aproape niciodata,ceea ce doar tu ai remarcat. Nu respir,dar cred ca ai observat deja asta. Nu respir cand te sarut,sau cand vorbesc cu tine,cand iti am fata la cativa centimetri de a mea. Chiar nu-ti dai seama?

Toate explicatiile,incepeau sa prinda logica. Eram intrigata si terifiata in acelasi timp.

-Ai de gand sa-mi faci rau? Vocea imi tremura,si pulsul a inceput sa mi se accelereze.

Justin se aseaza langa mine,dar din instinct ma indepartez de el. Se incrunta la reactia mea,dar continua sa vorbeasca.

-Nu,nu ti-as face rau. Dar mi-e greu sa nu-ti fac. Sangele tau...n-ai idee cat de mult vreau sa-l gust. Cat de mult imi doresc sa te sec de sange.

Incerc sa fug din foisor cat mai repede cu putinta, dar mana lui ma trage inapoi si ma obliga sa il privesc in ochi.

-Dar nu o s-o fac. Pentru ca trezesti in mine,sentimente umane,ce mi-au lipsit de foarte mult timp.

-Ce varsta ai? Intreb eu,mai putin terifiata ca acum cateva minute. Incepeam sa ma obisnuiesc cu situatia.

-306 ani.

Nu puteam sa cred ce am auzit. 306 ani? Era posibil? Asta inseamna ca a fost transformat in vampir in 1711.

-Nu inteleg un lucru. De cine ma protejezi? De ce te dadeai la mine inca din prima zi de scoala? In mintea mea e dezastru acum... nu mai inteleg nimic.

-De cine te protejez? De Erik si Stephanie.