Mai e ceva?

Prolog

          Hohotele de râs tinereşti se răspândeau în toată zona dintre Universitate şi Facultatea de Arhitectură. Un grup de studenţi bloca trotuarul şi-aşa îngustat de maşinile parcate. Claxonul maşinii noi şi strălucitoare abia i-a făcut pe cei opt tineri să se întoarcă puţin cu faţa pentru a-l apostrofa pe cel care a îndrăznit să-i deranjeze. O fată tunsă băieţeşte şi cu două piercing-uri în sprânceană şi în nas s-a animat dintr-odată la vederea bărbatului care coboara leneş din Mazda.

         — E Dan! a strigat ea surprinsă. Băieţi,  Dan este din nou aici!

          Toate capetele s-au întors în acelaşi timp şi cel numit Dan a fost imediat înconjurat de figuri prietenoase şi zâmbitoare şi de mâini care voiau să-l atingă, fie să-l mângâie, fie să-l bată pe spate sau să-i ciufulească părul cârlionţat care-i cădea greu pe umeri. Au urmat îmbrăţişări, pupături pe obraz din partea fetelor şi strângeri de mână din partea băieţilor.

         Dan răspundea tuturor întrebărilor afişând un zâmbet plăcut şi amabil. Cămaşa, descheiată la gât, lăsa să se întrevadă pielea fină şi bronzată peste care strălucea, prins de un lanţ argintiu, un pandantiv sub formă de trifoi.

         Alţi tineri se îndreptară spre cei care reuşiseră să atragă atenţia tuturor trecătorilor prin strigăte vesele şi entuziasmate. Toţi se înghesuiau să-l salute pe bărbatul ce tulburase, doar prin prezenţa sa, calmul aparent al zonei.

          — Nu pot să cred, s-a desprins din grup un băiat la fel de brunet, Dan Apostolescu, renumitul arheolog, a catadicsit să se întoarcă la cuib? Nu ai uitat de noi, acolo pe şantierul tău din Egipt?

          Cei doi s-au privit câteva secunde, apoi s-au îmbrăţişat bucuroşi de revedere.

           — Mihai, numai tu puteai să spui aşa ceva... Mi-a fost dor de tine, prietene!

          Vocea lui Dan părea emoţionată de revedere, în timp ce Mihai îl măsura din cap până în picioare ca şi cum ar fi vrut să vadă dacă s-a schimbat cumva.

          — Da, tu eşti, pari neschimbat, bărbate! Doar că ai mai câştigat ceva în masa musculară. Tu te-ai dus la Universitatea din Paris sau ai stat prin sălile de forţă?

        Pumnul lui Dan îl lovi în joacă, drept în coastă, pe prietenul său, făcându-l pe acesta să se înconvoaie în glumă.

          — Am petrecut... bine, râse şmechereşte Dan ridicând din sprâncene, apoi se uită în jur, aparent indiferent. Pe-aici ce s-a mai întâmplat de când am plecat?

          Mihai îi urmări privirea şi zâmbetul lui dispăru imediat. Strânse din ochi supărat că trebuia să-i dea vestea aceea neplăcută. Cât timp Dan fusese plecat în Franţa, apoi în Egipt, pe şantierul arheologic, evitase să-i spună despre ultimele noutăți. Ocolise cu abilitate orice subiect, dar iată că venise şi momentul adevărului.

          — Cred că ar trebui să stăm de vorbă, spuse printre dinţi Mihai, iar chipul îi deveni brusc serios, ceea ce îl facu pe Dan conștient că trebuia să se aştepte la cele mai urâte lucruri.

           De fapt, nici nu se mira, după ce se întâmplase în urmă cu câţiva ani...

            — Bine, du-te înainte, ne întâlnim peste jumătate de oră la cafeneaua din pasaj, ca de obicei. Eu mai rămân ca să duc documentele astea la Secretariat. Sunt notele şi dovada creditelor acumulate ca să pot intra în ultimul an de master.