Mai e ceva?

Capitolul 14 - În braţele duşmanului

        Îmi fac loc printre cei aflaţi la bal fără să mă mai sinchisesc că lovesc pe cineva sau că împing oamenii din calea mea. Nu vreau decât să respir... De când am văzut trifoiul meu la gâtul acelei fete, agăţat de mâinile lui Dan, am simţit o gheară care mă strânge de gât fără milă. Nu, nu plâng, nu voi vărsa nicio lacrimă pentru această lovitură dată de el, băiatul de care mă îndrăgostisem astă vară şi care mi-a făcut, şi continuă să-mi facă, atât de mult rău.

         Am reuşit să ies din local, în sfârşit, şi încep să merg pe strada care nu ştiu unde duce, creierul meu nu poate înregistra decât vizual grupurile de oameni, luminile localurilor, strigătele şi râsetele din jurul meu, apoi din ce în ce mai multă linişte.

       Nu mai ţin minte de cât timp merg şi deja nu mai cunosc zona. Am obosit şi mi-este frig. Mă aşez pe banca din lemn pe care o văd în faţa mea într-un loc în care nimeni să nu se holbeze la mine şi să se întrebe ce caut eu acolo, singură şi îmbrăcată în felul acesta. Noaptea răcoroasă de noiembrie mă face să-mi încrucişez braţele ca să mă încălzesc. Îmi este atât de frig încât dinţii îmi clănţăne şi tremur din tot corpul, dar nu plec. Această stare îmi este benefică în momentul de faţă, îmi întrerupe concentrarea spre acel unic lucru care mă face să sufăr atât.

      Deci a găsit pandantivul şi nu mi l-a adus înapoi, l-a dat acelei fete pe care a adus-o cu el. Oare nu ştia că-mi aparţine? Chiar şi aşa, a dăruit un obiect găsit în pat  — ce-i drept un pandantiv frumos — prietenei sale? Bănuiesc că-i este prietenă de vreme ce a venit cu ea şi i-a oferit în public o bijuterie.

         Dar dacă a ştiut că-mi aparţine şi a făcut acest lucru ostentativ?

         Nu, nici măcar el nu ar putea să...

        Da, aşa ai zis şi când ai plecat ca o gâscă cu el. Ai crezut că este un om bun care te va proteja, în schimb el te-a...

        Îmi presez palmele pe urechi să nu-mi mai aud vocea aceea chinuitoare din adâncul meu şi scot un sunet prelung, ca un geamăt neîntrerupt, menit să-mi blocheze gândurile şi să-mi abată gândurile de la evenimentul care m-a tulburat în halul acesta.

         O atingere uşoară şi o căldură pe care corpul meu o acceptă cu recunoştinţă sunt senzaţiile care mă întrerup şi privesc speriată spre cel care se află acum în faţa mea.

         — Nu ştiu de ce ai plecat aşa de brusc şi de ce ai rătăcit peste tot ca şi cum ai fi căutat ceva — bănuiesc că nu această bancă — dar pot să rămân cu tine cât vrei să stai aici şi să tac, dacă ai nevoie de linişte.

       Radu se aşază lângă mine, fără să mă atingă, iar eu mă bucur de haina lui călduroasă în care mă cuibăresc ca într-un cocon. Inspir parfumul tare, bărbătesc şi închid ochii. Acum îmi este bine şi mă simt mai liniştită. Prezenţa acestui om lângă mine îmi dă putere să trec peste multe suferinţe. Nu spune nimic, exact cum a promis, şi trag cu ochiul la profilul lui care se distinge în semiobscuritatea nopţii. Este un bărbat frumos, inteligent, bun, cald şi bănuiesc că are şi sentimente faţă de mine. Nu sunt chiar atât de sigură de acest ultim aspect... Poate fi doar prietenia pe care mi-o poartă din copilărie sau altceva? Indiferent ce este, Radu este doar un prieten pentru mine. Cel mai bun prieten, dar prieten şi atât. Nu simt nimic altceva pentru el, aşa cum am simţit cândva pentru Dan. 

        Dar oare ce  simt acum nu este gelozie?

        Stăm minute în şir alături, fără să scoatem niciun cuvânt, în timp ce sentimentele mele se clarifică din ce în ce mai mult. Îmi convine sau nu, trebuie să accept realitatea. Sunt încă atrasă de un om care m-a rănit şi care, în prezent, este cu altă femeie. Partenerei sale din seara asta i-a dăruit un obiect care mi-a aparţinut și care a intrat în posesia lui într-un mod atât de josnic... Iar pentru cel de lângă mine, omul care m-a urmat până aici, îngrijorat să nu mi se întâmple ceva, nu simt decât prietenie. Inima mi se umple de un val de recunostinţă pentru el şi, sub impresia acestuia, îi ating palma, care se sprijină între noi, pe lemnul băncii, şi o strâng între degetele mele.